Dragoste şi suferinţă

Capitolul 20

- M-a lovit Liss! Eddie m-a lovit! spun, iar lacrimile își fac apariția.

- Poftim? De ce?!

- Nu mai contează. Contează că m-a lovit! Îngerul meu mi-a zdrobit inima. Îi mărturisesc.

Durerea fizică a dispărut din clipa în care am ajuns acasă, dar cea sufletească nu mă părăsește nici o secundă. Nu mă așteptam din partea lui Eddie să facă una ca asta. Oricât de tare ar durea faptul că și-a pierdut tatăl, nu trebuia să reacționeze așa. Bunica mereu îmi spunea că un om care dă într-o femie, nu se mai numește bărbat.

- Bunica! strig, când realizez că nu am mai văzut-o de două zile.

- Ce s-a întâmplat? mă întreabă Lissa speriată.

- Trebuie să o văd! o anunț și ies val-vârtej din cameră.

Cobor scările în grabă, pentru că la parter se află camera bunicii, și mă opresc în fața ușii. Bat încet în ușă și intru doar când aud confirmarea ei. Merg cu pași mărunți spre patul în care se află ea. Mă opresc brusc lângă patul ei și mă arunc pe pat strângând-o puternic în brațe.

- Cum te mai simți, bunico? o întreb, când îmbrățișarea noastră ia sfârșit.

- Sunt bine!

Îmi răspunde. Știam că minte, deoarece vocea ei era una stinsă și tremura incontrolabil. Era slăbită. Slăbită de orice putere. Fața îi era albă și slăbea din ce în ce mai mult, semn că boala nemiloasă a pus stăpânire pe majoritatea corpului ei.

- De ce minți, draga mea bunică? îi spun, iar lacrimile îmi inundă a doua oară pe ziua de azi fața.

- Scumpo, nu mai plânge. Mă întristezi și pe mine. Îmi spune

O strâng, pentru a doua oară în brațe, încercând prin acea îmbrățișare să îi arăt cât de mult țin la ea și cât o iubesc. Ea este ca o a doua mamă pentru mine. Cu ea am trecut prin momente atât bune, cât și în unele cazuri mai grave. A fost mereu acolo pentru mine când am avut nevoie de sfaturi sau de un umăr pe care să plâng.

- Unde este Eddie? mă întreabă, iar întrebarea ei m-a făcut să tresar.

- Nu știu, probabil acasă. Răspund indiferentă.

- De ce v-ați certat? mă întreabă.

Să-i spun? Nu știu dacă ar trebui să îi spun, dar nu mă pot abține. Doar ea știe să îmi dea sfaturi și să mă susțină. Într-un final, mă hotărăsc să îi spun.

- M-a lovit, Bunico! îi recunosc.

- Nervii a pus stăpânire pe el. Eddie te iubește, scumpo!

- Dacă mă iubea, nu mă lovea! îi spun, ștergându-mi lacrimile.

***

Stăteam în camera mea, întinsă în pat și priveam tavanul alb. Lissa a plecat acum câteva minute, fiind ora doisprezece noaptea. Cuvintele bunicii mele îmi răsună încontinuu în cap. Eddie mă iubește?

Acum, tot ce îmi trece prin cap este un citat spus mai demult de bunica mea. Parcă doar acum îi înțeleg de fapt adevăratul sens al cuvintelor.

"Când un bărbat își numește femeia soare, ea luminează. Când îi spune iubito, ea iubește. Când îi spune draga mea, ea răspunde cu dragoste."

Gândul îmi zboară la Eddie. Și el îmi mă alinta "rază de soare" fără să să știe că pe mine, acest apelativ mă făcea de fiecare dată să mă îndrăgostesc de el. Nimeni nu știe ce este în sufletul meu. Inima mea bate de două ori mai repede când el este în preajma mea, sufletul îmi țopăie de fericire, fluturii din stomacul meu dansează un dans știut doar de ei, iar corpul meu tânjește după atingerile lui la fel ca gura mea după sărutul lui.

Nu am putut niciodată să o spun cu voce tare, dar sunt îndrăgostită de el. Sunt îndrăgostită de Eddie cum este soarele după lună. Soarele dimineață își arată frumusețea, iar noapte moare doar pentru lună, pentru aș face și ea prezența. Nu aș putea niciodată să îi spun lui Eddie că sunt îndrăgostită de el, deoarece eu în cele din urmă voi muri. Boala va pune amprentele atât pe corpul meu, cât și pe interiorul meu.

Somnul a apărut într-un final, adormind rapid și intrând în lumea unde nimeni și nimic nu te face să suferi, acolo unde este doar dragoste. Lumea viselor.

***

Razele mândrului soare își fac apariția pe fața mea, făcând-o să lumineze. Mă ridic alene din pat, îndreptându-mă spre baie. Las hainele să cadă de pe mine, făcând un contact dur cu gresia. Pornesc dușul și las picăturile de apă să îmi invadeze corpul. Asta era relaxarea mea, un duș cu apă călduță. Ies din baie și îmi scot din dulap o pereche de blugi scurți negri și un tricou albastru deschis. Cobor în bucătărie și încep să mănânc clătitele cu cacao făcute în această dimineață de mama.

- Caliopia, astăzi trebuie să mergem la control și tot o ducem și pe bunica. Mă anunță mama, intrând în bucătărie și sorbind din cafeaua ce se afla în mână sa.

- Sigur mamă.

După cinsprezece minute, ieșim din casă și intrăm în mașină. Direcția: spitalul! Ajungem destul de repede, având în vedere că facem în jur de 10 minute cu mașina până acolo. Îi spun mamei că merg singură la control, iar ea să meargă cu bunica, această confirmându-mi afirmativ.

Bat în ușă, odată ce ajung în fața ei și intru înăuntru. Îl salut pe doctor, totodată și unchiul lui Eddie și îmi ocup locul unde am stat de nenumărate ori.

- Cum te simți în ultima vreme? mă întreabă doctorul.

- Destul de bine! îi răspund sigură pe mine, dar de data aceasta soarta nu ține cu mine.

O amețeală cumplită mă cuprinde, iar un val negru îmi apare în față urmată de o durere de cap ce mă face să țip de durere. Mi-am închis pentru câteva secunde ochii, crezând că voi scăpa de amețeală, dar nu era așa pentru că m-a luat mai tare. Cuvintele domnului doctor se auzeau pe fundal din ce în ce mai încet, până când nu s-a mai auzit deloc, iar corpul meu a făcut contact dur cu parchetul.

Bună!

Ce mai faceți? Sper să vă placă acest capitol. Vreau să vă mulțumesc pentru toate voturile și comentariile. Pupici și sper să vă placă.