Dragoste şi suferinţă

Capitolul 16

- Ai putea să rămâi aici, te rog? îmi ridic fugitiv privirea și îi întâmpin acel zâmbet extraordinar.

- Sigur! Îmi răspunde acompaniat de un zâmbet.

Se ridică ușor din pat, își ia o pernă și o pătură care se aflau pe pat. Întinde pătură pe jos, lângă pat, și pune perna la capătul pături. Îi urmăream fiecare mișcare. Cum aranjează perna și își pune capul pe ea, atât de încet.

- Ce faci? întreb, fără să-mi dau seama.

- Dorm! De ce?

- Nu dormi acolo! îi spun, sunând mai mult ca o poruncă.

- Dar unde? mă întreabă la fel de uimit.

- În pat cu mine!

Nu știam motivul pentru care i-am cerut asta, sau mai bine zis i-am impus, dar nu eram deloc de acord ca podeaua să-i fie în această seară pat. Se ridică de pe jos, traversează patul, ajungând pe partea unde mă aflu eu și mă prinde de mână.

- Ești sigură?

Fără să mă mai gândesc dacă răspunsul corect este acela care îl voi da, am dat din cap în semn de afirmativ. Se duce înapoi la locul în care a vrut să doarmă și le strânge, punându-le înapoi, pe pat. Se așază pe pat confortabil, iar o mână și-o pune pe spatele meu, iar eu tresărind ușor.

Mâna lui emană căldură și mă face să mă simt foarte bine, de parcă tot stresul și suferința acumulată se evaporase la contactul mâinii sale cu spatele meu. Mă așez comod și eu în pat, alături de Eddie și mă ghemuiesc. Îmi arunc capul pe pieptul lui, iar el își strecoară mâna sub mine, prinzându-mi spatele în mână lui fină.

Gândul îmi zboară la amintirile mele cu bunica. Ea mereu mă făcea să mă simt nemaipomenit, iar acum, doar gândul că ea ar putea să mă părăsească și să plece în lumea cealaltă, alături de bunicul meu, mă face să mă înfior.

"- Scumpo, când oamenii se nasc, fiecare are de dat ceva la schimb, în timp. Moartea! Viața este făcută cu suișuri și coborâșuri. Viața nu va fi mereu roz, draga mea. Viața ta va fi o combinație între dragoste și suferință."

Acum îi dau dreptate bunicii mele. Viața mea este plină de suișuri și coborâșuri, de dragoste și suferință. Pleoapele mele erau din ce în ce mai grele, așa că îmi închid ochii și mă îndrept ușor spre lumea viselor.

***

Îmi deschid ochii, iar privirea îmi cade pe locul de lângă mine, unde acum câteva ore se află Eddie, iar acum locul este gol, la fel ca inima mea. Mă ridic alene din pat și mă îndrept spre baie. Las hainele să-mi cadă de pe mine, căzând pe gresia rece și mă bag cu gândul de a face un duș, pentru a mă revigora.

Picăturile de apă se scurg pe pielea mea, făcându-mă să tresar la fiecare atingere a lor. Mă întrebam unde a dispărut Eddie atât de repede și de ce nu a lăsat un mesaj sau ceva. Ies din baie înfășurată într-un prosop și îmi caut hainele. Aleg, într-un final, o pereche de blugi negri și un tricou alb.

Cobor la parterul casei și mă întâlnesc cu părinții mei. Îi salut politicos printr-un gest făcut cu capul și mă așez pe scaunul din bucătărie, nu înainte de a-mi lua laptele și cerealele din frigider. Mănânc rapid din bol, apoi îl spăl.

- Unde este Eddie? întreb, în cele din urmă pe tatăl meu.

- Nu știu. A plecat în grabă. Îmi răspunde dând din umeri.

Îmi iau telefonul mobil, mă încalț și ies val-vârtej din casă, uitând să le spun familiei mele că ies. Îmi scot mobilul din blugi și apelez numarul cu numele "Eddie". Telefon începe să bipăie, în mod repetat, semn că sună, dar proprietarul telefonului nu se gândește să răspundă, și așa este, pentru că se aude vocea femeii, semn că, căsuța vocală tocmai s-a făcut auzită.

Iau din nou telefonul, dar acum sun pe numărul în dreptul căruia scria "Lissa" și apelez. Același bipăit enervant se aude din nou, doar că de data aceasta, nu se mai aude vocea acelei femei, ci al prietenei mele.

"- Da?

- Liss, ai vorbit azi cu Eddie?

- Ăăm, nu. De ce? răspunde după puțină pauză.

- Nu-mi răspunde la telefon. Liss, vorbim mai târziu, pa."

Unde ar putea fi? Și de ce nu răspunde la telefon? Eu și Eddie suntem prieteni, dar îngrijorarea cum că el ar fi pățit ceva, mă macină pe interior.

***

Trec minutele, orele, și chiar și zilele. A trecut deja o săptămână de când nu știu nimic de Eddie. În continuare nu-mi răspunde la telefon și nici la mesaje. Cred că i-am trimis deja 50 de sms-uri. Tot ce îmi doresc este să mă sune. Să îi aud vocea care mă calma în orice situație.

Telefonul meu ce se afla pe micuța noptieră din camera mea, a început să sune, iar melodia de la Kat Graham- Wanna Say a început să răsune prin cameră, unde până acum era o liniște oribilă. Mă ridic repede de pe fotoliu și mă năpustesc asupra telefonului, crezând că cel ce sună este Eddie. În momentul acela, inima mea bătea de două ori mai repede și îmi saltă de fericire, dar când am ajuns lângă el și am citit numele celui care mă caută, simțeam cum sufletul mi se face bucăți.

"- Ai aflat ceva? spun fără să salut.

- Îmi pare rău, Callie. Nimeni nu știe nimic de el! mă anunță Lissa.

- Off, bine. Liss, dacă afli ceva, anunță."

În inima mea era o adevărată bătălie. De ce viața îmi oferă atâta suferință și nici un pic de dragoste, de fericire? De ce când nu sunt lângă Eddie, mă simt singură?

Bunăă frumoșilor. Am revenit cu un nou capitol. Sper să vă placă și să-mi scuzați eventualele greșeli. Pupici.