Dragoste şi suferinţă

Capitolul 13

- Eddie! Strig și când îmi pun mâna peste a lui nu îl simt.

Îmi era imposibil să nu plâng când băiatul din fața mea era întins pe spate, cu fața palidă și părul răvășit.

Închid ochii pentru câteva minute sperând că este doar un vis oribil, iar când îi deschid, ochii mei sunt ațintiți pe tavanul alb imaculat al salonului.

Mă ridic ușor în șezut și privirea îmi cade pe băiatul ce sta întins pe jos, dar o altă întrebare mă macină, cum am ajuns eu în pat?

Mă ridic brusc, făcând o mică săritură, iar la contactul picioarelor mele cu gresia, un mic sunet îmi părăsește gura din cauza durerilor. Tot corpul mă durea, de la toate oasele până la cel mai mic mușchi.

Îmi las deoparte gândurile și durerile și mă las ușor în jos lângă brunetul care era cu ochii închiși. Pieptul juca un dans lent de dute vino, dar în rest nimic nu părea să se miște.

Îmi întind ușor degetul spre obrazul brunetului și îl trag înapoi într-o secundă când degetul meu i-a atins pielea. Puteam să-l simt. Nu știu mai exact cum, sau de ce, dar l-am atins. L-am simțit.

Mă ridic cât de repede posibil de pe jos și mă năpustesc asupra paharului plin cu apă rece de pe noptieră. Mă răsucesc pe călcâie și arunc apa direct pe fața lui Eddie.

Când acesta simte apa rece, genele îi se întredeschide încet, până când cei doi ochii căprui apar în raza mea vizuală. Se ridică buimac în șezut și se uită împrejur, până când ochii lui îi fixează pe ai mei. Se ridică dintr-o mișcare în picioare și se uită la mine.

Îi puteam citi uimirea din ochii. Uimirea amestecată cu frica. Dar de ce frică? Doar nu îi este frică de mine.

- Eddie? Șoptesc, iar acesta tresări speriat.

Se apropie cu pași mari spre mine și își întinde mâna la câțiva centimetri de fața mea. Înaintez spre el până când îi simt atingerea pe fața mea.

- Callie? Spune uimit. Se uită la mine, apoi la patul ce era acum gol.

Dintr-un pas ajunge lângă mine, golind spațiul ce acum câteva secunde era între noi. Buzele noastre erau mai aproape că niciodată și îi puteam simți respirația sacadată ce se lovi puternic de fața mea.

Fără să mai stea pe gânduri, mă cuprinde de talie și mă îmbrățișează puternic, aproape rămânând fără aer. Mâinile mele subțiri îi cuprind gâtul, iar când mâinile mele fac contact cu gâtul lui, mă trage mai tare în brațe și începe să se rotească cu mine.

- Eddie, mă sufoci și amețesc. Mă plâng ușor amuzată.

În acele momente mă simțeam extraordinar și nu voiam ca cineva să ne strice momentul. Momentul nostru. Chiar dacă nu ne-am sărutat, chiar și o simplă îmbrățișare de-a lui mă făcea cea mai fericită fată.

Stomacul meu gol, era acum plin de fluturași ce dansau un dans al iubirii știut doar de ei, iar inima o luă la fugă de fiecare dată când îi auzeam vocea de înger.

- Nu pot să cred că ești aici, cu mine. Îmi spune, iar o lacrimă îi părăsește ochii.

- Ba să crezi, sunt aici. Îi răspund chicotind.

- Îmi era dor de chicotitul tău, love.

Îmi spune, iar tot corpul meu îmi juca feste. Simțeam că mă topesc când auzeam din gura lui apelativul "love". Acest apelativ se potrivește unui cuplu mai mult, dar nu îmi displăcea deloc, chiar îmi plăcea și aș fi vrut să-l aud în fiecare zi și noapte.

Telefonul lui începu să răsune în liniștea din salon. Ne despărțim avea acum din îmbrățișare și se scuză pentru deranj. Vorbește la telefon, dar nu-și ia o secundă ochii de la mine, că și cum i-ar fi frică că aș putea să dispar din nou.

- Era Lissa, spune făcând o pauză, vine acum. Continuă zâmbind.

- Oh Liss, ce dor îmi este de ea, dar mai poate aștepta. Îi spun, iar un mic zâmbet drăcesc îmi apare în colțul gurii.

***

- Bună Lissa. O întâmpină Eddie deschizând ușa cu o față tristă

- Unde este Callie? Spune când observă că, corpul meu nu mai era întins pe pat legat la o grămadă de aparate.

- Of Liss, Callie a..

- Taci! Îl întrerupe pe Eddie. Nu poate fi adevărat, Callie nu..

- Și-a revenit? Spun și ies de după ușă.

Își îndreaptă privirea spre mine și rămâne la fel de uimită precum Eddie. Era speriată. Speriată pentru că a crezut că m-a pierdut. O înțeleg, și eu eram la fel dacă ea ar fi pățit ceva.

- Callie! Strigă și se aruncă în brațele mele.

- Mi-a fost atât de dor de tine Liss! Îi mărturisesc când brațele îi cad pe lângă corp.

- Credeam că nu te voi mai vedea, Callie. Îmi spune izbucnind în plâns.

Chiar dacă cuvintele ei doreau, acesta era adevărul. Și mie îmi era teamă că poate nu îi voi mai strânge în brațe pe cei dragi. Pe familia mea, de care îmi este extrem de dor și de bunica mea.

Abea așteptăm să le văd fața tuturor când mă vor vedea teafără și în viață sau fața medicului meu, totodată și unchiul lui Eddie care s-a ocupat foarte mult de mine în acest timp cât am petrecut așa.

Nici nu știam ce zi este sau cat este ora, din cauza ceasului care a rămas fără baterii și nimeni nu s-a sinchisit să le schimbe, dar nu asta contează. Cel mai important lucru este că acum toți mă pot vedea și simți.

Îmi deschid brațele către cei doi prieteni ai mei, făcându-le semn cu capul. Aceștia înțelegând de ce, se cuibăresc amândoi în brațele mele. Zâmbesc fericită la gândul că am niște prietenii extraordinari și le șoptesc la ureche amândurora.

- Vă iubesc!

Bunăă prietenii mei dragi. Sper să vă placă capitolul și să-mi scuzați întârzierea și eventualele greșeli. Pupici❤💋