∆ Apocalipsa ∆

-Soldatul Jack-

Mă trezesc brusc din cauza frigului, Sophia doarme buștean. Îmi ridic mână și mă uit la ceas care indică ora 05:35. În canalizare tot întuneric este, îmi pun mâna înapoi în jurul Sophiei și încep să mă gândesc la incidentul cu morții vi. Îmi deschid ochii, din cauza unor bubuituri care se auzeau foarte tare. Sophia nu mai era lângă mine, ma uit la ceas ora 09:20. Adormisem la loc, mă ridic de jos și încep să o strig pe Sophia. Acesta nu raspunde, mă i-au după sunetul care ma trezit. Sunetul se auzea tot mai tare, încep să o văd pe Sophia care lovea o ușă din metal cu piciorul.

P. - Sophia, ce faci?.
S. - Am găsit o ușă și încerc să o deschid.
P. - Fă-mi loc.

Dau cu piciorul de trei ori în ușă și acest cedează, intru în cealaltă încăpere care era întunecată. Scot din ghiozdan o torță de semnalizare și îi dau drumul. Pe jos erau niște șine de cale ferată, ne luăm după ele. Cu cât înaintăm începe să se vadă ceva strălucitor, în fața noastră e un metrou plin cu morți vi. Continuăm să mergem pe lângă metrou fără să facem gălăgie dar moții vi erau atrași de lumină puternică de la torță. În față erau câțiva morți vi căzuți la pământ, ne apropiem din ce în ce mai mult de ei. Trec peste uitându-mă la ei, erau toți împușcați în cap. Trecem de metrou și ajungem într-o stație plină cu morți vi căzuți la pământ.

S. - Oare sunt toți morți de tot?.
P. - Sper că da.

Urcăm niște scări care duc spre suprafață, arunc torță care se stinsese. După ce urcăm scările ajungem pe un coridor întunecat, scot din buzunar bricheta si îi dau drumul la lanternă. Îmi dau masca jos de pe față, aerul era infectat cu un miros de cadavru. Pun masca la loc și o privesc pe Sophia.

P. - Să nu-ți dai masca jos, miroase a moarte.
S. - Ok.

Ne continuăm drumul printre morții căzuți la pământ, ora 11:20. Mergem spre suprafață urmărind semnele de pe perete. Cu cât ajungem mai sus se face lumină, ajungem într-un final la suprafață dar degeaba, ușile erau blocate si afară era plin de morți vi.

P. - Trebuie să ne întoarcem
S. - Patrick, mie foame.
P. - Mănâncă ceva.

Ne așezăm jos pe o băncuță, scot din ghiozdan conserva de fasole. O desfac și mănânc. Sophia își scoate și ea batoane de cereale și începe să mănânce.

S. - Ce urât miroase.
P. - Eu ți-am zis.
S. - Patrick, eu nu mai am nimic de mâncare.
P. - Nici eu, și nici prea multă apă.
S. - Eu nu mai am apa deloc
P. - Lasă că-ți dau de la mine, sper să mai găsim.

După ce terminăm de mâncat ne punem măștile la loc și ne continuăm drumul. Coborâm scările înapoi și o luăm pe un alt drum. Ne plimbăm printre moții vi căzuți la pământ, urcăm din nou pe o altă scară care duce spre suprafață dar degeaba, și ieșirea asta era blocată.

S. - Nu și aici.
P. - Hai înapoi, mai era o scară.

Coborâm și ne ducem spre ultima scară. Mergem spre scară când dintr-o dată Sophia mă lovește peste umăr.

P. - Ce?.
S. - Patrick, ceva nu e în regulă.
P. - Adică?.
S. - Uită-te pe jos la sângele ăla, e proaspăt.
P. - Ai dreptate.
S. - Și mai e ceva, de când am ajuns în acest loc mă simt urmărită.
P. - Faci mișto cumva?.
S. - Nu!.

Îmi scot pistolul din buzunarul de la spate si ma uit in jur, nu era nimic.

P. - Sophia, ești sigură?.
S. - Foarte sigură, și am si auzit pași când eram în canalizare. Daia m-am dus la ușa aceea din metal, pe acolo am auzit
P. - Și de ce nu mi-ai spus nimic.
S. - Am crezut că mi s-a părut.
P. - În fine.
S. - Scoate din nou o torță să se lumineze mai tare.