Stereotype

3. Mark

   Capitolul 3

   Noah stătea pe bordura trotuarului aruncând pietricele în balta din faţa sa. Apa făcea mici valuri atunci când o piatră ii atingea suprafaţa translucidă. Asfaltul ud și ingheţat îl făcu să se ridice și să încerce să-și incălzească fundul, frecându-și mâinile de buzunarele din spate ale pantalonilor.

    Se afla în faţa casei sale de mai bine de trei ore, timp în care și-a așteptat părinţii să sosească de la slujba de duminică. Se clătina pe călcâie fredonând plictisit un cântec trist.

  O mașină a intrat pe strada pustie, făcându-l pe băiat să-și îndrepte privirea către aceasta. La volan era o tânără blondă care-i zâmbi și care îi făcu cu mâna. Parcă pe cealaltă parte a străzii și coborâ stângace din mașină, scăpându-și cheile.

  Băiatul se îndreptă rușinat către aceasta și se aplecă după cheile mașinii pentru a i le înapoia. Fata ii mulţumii și-l invită în casă punându-și un braţ în jurul umerilor săi. Noah tresări emoţionat și păși alături de aceasta până la ușa de la intrare. Fata deschise ușa și-i făcu băiatului semn să se așeze pe canapea. Noah ii urmă indicaţia și se indreptă tăcut către aceasta.

   Băiatul o privea tăcut în timp ce aceasta iși dădea paltonul jos. Îl urmă pe canapea și începu să-l întrebe diverse lucruri.

  Părul blond al fetei stătea ciufulit și electrizat din cauza fesului pe care tocmai îl dăduse jos. Ochii săi verzi erau scoși în evidenţă de rimelul ce-i incărca genele. Pielea palidă și obrajii inroșiţi din cauza frigului o făceau să pară mai tânără decât era cu adevărat. Buzele mici și crăpate erau întotdeauna zâmbitoare. Îl privea pe băiat amuzată în timp ce acesta ii povestea cum și-a petrecut ziua de naștere.

  Era unica lui prietenă. Deși era cu trei ani mai mare ca acesta, ii plăcea compania lui, considerându-l foarte raţional și matur pentru vârsta sa fragedă. Obișnuiau să-și petreacă după-amiezele impreună, uitându-se la filme sau citindu-și unul altuia pasaje din cărţi.

     Noah o plăcea mai mult decât o prietenă, insă nu ii spusese niciodată acest lucru.

   Noah privi pe fereastră și văzu mașina părinţilor săi parcând în faţa casei acestora. Iși luă la revedere de la Amy, și se indreptă către ușa de la intrare. Fata îl insoţii și-l imbrăţișă la plecare. Băiatul i-a zâmbit inroșindu-se în obraji după care a pornit către mașina parcată dincolo de stradă, indesându-și mâinile în buzunarele hanoracului pe care îl purta.

-Drăguţă vecina noastră. Dar nu este cam mare pentru tine? Are douăzeci nu? Spuse mama acestuia privind către casa de peste drum. Băiatul o privi jenat și intră în casă.

-Nu ne intâlnim. Ea doar...mă cunoaște. Ii răspunde acesta așezându-și hanoracul în cuier. Mama acestuia îl privi nedumerită, dar ii ignoră răspunsul și se indreptă către canapea. Tatăl său apăru și el în cameră frecându-și palmele și fredonând un cântec vechi. Fredonatul era ceva obișnuit pentru bărbații din familia Willson, mai ales pentru că bunicul lui Noah cântase într-un cor.

    Noah iși ceru scuze și urcă grăbit treptele către etajul superior. Se încuie în camera sa și izbuci în lacrimi. Se indreaptă ștergându-și lacrimile către birou și începu să noteze niște versuri pe un colţ de caiet:

"  am crezut că-s ascultat
    că ei știu ce-am indurat
insă adevărul doare
nici nu știu ca-l lor fiu moare..."