Stereotype

14. Dezamăgire

Capitolul 14

   In timp ce Mark se descalta, eu mi-am desfacut noul telefon si am incercat sa-l aprind. Insa aveam nevoie de cartela pentru a-l pune in functiune, iar aceasta era inca in fostul meu telefon ce statea ascuns intr-un sertar la etaj.

   Nu aveam de gand sa-l las singur pe Mark in casa, asa ca i-am spus sa ma urmeze in susul scarilor de indata ce l-am vazut stand in hol, cu mainile in san. Ma simteam oarecum ciudat aratandu-i camera mea, era locul meu intim in care doar parintii mei aveau acces cateodata si la fel si Amy.

   Ajunsi in dreptul usii, mi-a luat ceva timp sa o deschid, deoarece mainile imi tremurau asemenea unui bolnav de parkinson. Nu stiu de ce intotdeauna rectionez asa cand sunt agitat.

- Intra, am spus lasand usa sa se deschida si pasind in camera. Ochii lui Mark scanau totul in jur, fiecare desen ce atarna pe pereti lipit cu o fasie subtire de scotch, fiecare poster, ficare poza decupata.

- Interesanta camera, a spus asezandu-se pe scaunul de la birou.

   Intorcandu-se cu fata catre cutia mea cu creioane a inceput sa traga de foile subtiri de hartie, acoperite de desene. Multe dintre ele reprezentau starea mea deplorabila de tristete. Toate aveau ceva de spus despre mine daca stiai unde sa privesti, insa Mark parea sa se concentreze asupra altor detalii.

- Nu am stiut ca esti asa talentat la desen, a spus aratandu-mi hartiile si zambindu-mi intr-un mod ciudat. Am inceput sa rad, asezandu-ma pe pat si privindu-mi degetele de la maini ce pareau sa aiba propriul creier.

   Nu am aratat desenele nimanui, nici macar parintilor mei. Sunt prea ocupati pentru a se mai gandi si la mine sau la talentul cu care am fost inzestrat. In timpul saptamanii abia daca reusim sa ne vedem cateva ore pe zi, iar in weekend-uri la fel. Iar timpul pe care ni-l petrecem impreuna este deobicei la cina, sau la un film la TV, ceea ce inseamna ca nu prea vorbim.

  Mark incepuse sa caute prin sertarele biroului, iar singurul lucru care mi-a venit in cap a fost jurnalul, jurnalul meu se afla acolo!

- Hei, Mark cred ca ar trebui sa facem telefonul sa funtioneze, am spus ridicandu-ma de pe pat si inchizand sertarul in interiorul caruia se ascundea jurnalul meu. Inima mi-o luase la galop, iar Mark ma privea confuz. Probabil isi daduse seama ca aveam ceva de ascuns, iar asa cum ma temeam, Mark m-a impins inapoi pe pat si a deschis sertarul. A scos jurnalul si l-a tinut in mana pret de cateva secunde, inainte sa-l lase pe birou si sa-si intoarca privirea catre mine.

- Un jurnal?, a intrebat ridicandu-si o spranceana. Am inghitit in sec si l-am privit cum il deschide. Nu-mi venea sa cred ca Mark pusese mana pe jurnalul in care aveam notate cele mai intime si de neimpartasit ganduri. Si ceea ce era si mai suparator era ca majoritatea gandurilor mele se legau de ura, sau antipatia mea fata de el.

- Mark, nu!, am spus incercand sa-l fac sa se opreasca. Mark si-a intors atentia asupra mea, inchizand jurnalul. M-a privit incruntat, dupa care s-a ridicat nervos de pe scaun.

- Badaran zici?, a intrebat infigandu-si mainile in bluza mea si ridicandu-ma in picioare. Idiot? Fraier? Spune, Noah! Spune ce crezi acum despre mine! Sunt o bruta?, a inceput sa rada in timp ce ma arunca pe scaunul de la birou.

  Asteptand sa ma loveasca mi-am inchis ochii si mi-am incordat corpul, insa nu m-a atins. Temator, mi-am deschis ochii la loc si l-am privit cum se apropie de mine. S-a asezat in poala mea, inclestandu-si mainile in spatarul scaunului.

  Respiratia mi se accelerase drastic, iar ochii sai albastii ma priveau furiosi. Eram speriat, foarte speriat de ceea ce imi putea face.

- Spune Noah, cum sunt? Spune-mi!, a tipat. Nu am raspuns, dar am incercat sa-l imping de pe mine, insa fara succes. Am reusit doar sa-l fac sa se apropie mai mult de mine.

   Fara sa pot reactiona in vreun fel, buzele lui Mark le-au acaparat pe ale mele intr-un sarut apasat si deloc placut. Palmele mele ii impingeau pieptul cu putere, insa el nu se clintea din loc, continuand sa ma sarute nervos. Eram lipit de spatarul scaunului, fara un loc de scapare.

- Lasa-ma in pace!, am reusit sa spun intorcandu-mi fata intr-o parte. Nu-mi venea sa cred ca de prost am fost crezand ca pot avea incredere in el. Amy avea dreptate, Mark nu se poate schimba, iar eu am fost fraierul care a crezut ca persoana care l-a umilit de cand a ajuns la liceu, va dori sa-i fie prieten.

  Mark s-a dat la o parte si s-a asezat pe pat, tinadu-si fata in palme. Ce e in neregula cu el?

- Cred ca ai face bine sa pleci, am spus stergandu-mi buzele cu maneca bluzei. Mark si-a ridicat ochii catre mine si si-a inclestat nervos maxilarul.

- Ne vedem la scoala, Noah. Avem de terminat proiectul pentru ora de engleza pana la sfarsitul semestrului. O sa ne distram de minune in fiecare dupa amiaza, a spus parasind camera si lasandu-ma singur.

   De indata ce am auzit masina lui Mark pornind in tromba din fata casei, m-am aruncat pe pat si am ramas acolo, prins in gandurile mele pana au ajuns parintii mei acasa.

   In timpul cinei nu am spus nimic, la fel si atunci cand mama m-a intrebat cum mi-am petrecut seara la "noul meu prieten" acasa. Am privit-o pret de catava secunde, dupa care mi-am reindreptat atentia catre mancarea din farfurie pe care o amestecam plictisit cu furculita. Eram foarte tulburat de cele intamplate. Mai intai de ceea ce am indraznit sa fac cu Amy, iar mai apoi de nerozia de care a dat Mark dovada.

   Dezamagire, asta este cuvantul in care-l pot descrie pe Mark. Sunt dezamagit, dezgustat, trist si confuz. Confuz pentru ca nu-i inteleg reactiile, de ce m-a sarutat? De ce a spus ca ne vedem la scoala, ce are de gand sa faca? Nu-mi pot da seama ce se intampla in mintea lui, dar probabil ca Lucas, sau disparitia lui l-a afectat. Sau acele tigari improvizate, care mai mult ca sigur erau ceea ce baietii din liceu numesc "jointuri" i-au afectat gandirea. Sunt convins de faptul ca ii apartineau lui Mark, nu lui Lucas. Si daca asta este adevarul, atunci Mark are cu adevarat probleme.

   Dupa cina am urcat in camera mea si am ramas acolo, intins cu spatele pe podea, privindu-mi reflectia rasturnata din oglinda. Nu am raspuns la bataile repetate din usa, nici atunci cand tata imi striga nervos numele. Am stat acolo, in intuneric pana cand raceala parchetului m-a facut sa ma ridic si sa ma lipesc plangand de calorifer.

   Am aprins veioza si am tras jurnalul de pe birou, incepand sa-mi notez gandurile sub forma unor versuri fara sens.

Iarasi plang, tacut in noapte
Vreau sa tip, dar glas nu am
Gandurile imi sunt soapte
Ce se sparg, izbind in geam.

Astazi viata mea tacuta
Ca o pajiste cu flori
Linistita si placuta
E umbrita de multi nori.

Negrii si intunecosi
Ei astupa al meu soare
Si din haos parca scosi
Smulg nervosi, fiece floare.

Florile ce imi sunt zile
Zac intinse pe pamant
Sunt acum tot mai putine
Iar eu stau tacut si plang.

Nu am cum sa ii opresc
Caci de-ndata ce-au pornit
Ei distrug si vestejesc
Orice gand imbobocit.

E-ntuneric si e rece
Pe campia mea cu flori,
Caci este trecut de zece,
Iar totu-i distrus de nori.

___________________________________________________
s-au certat...

v-a placut poezia lui Noah? o doamne mi-a iesit asa faina!

lasati comentarii, pentru ca le iubesc si spuneti-mi daca voi credeti ca Mark se va schimba cu adevarat.