Stereotype

7. Pentru asta sunt prietenii

 Capitolul 7

- Îmi pare așa de rău, Noah... Mark îl apucă pe băiat de mână, însă acesta și-o retrase speriat.

   Noah s-a împins mai în spate în patul mototolit, privindu-l pe blond cu dispreț. Pielea lui subțire și albă era acoperită de vânătăi dureroase. Lacrimi uscate îi rămăseseră întinse pe oraji, iar buzele erau acoperite de o peliculă sângerie. Se simțea rănit nu numai pe exterior, ci și inima îi era zdrobită. Mark îi furase primul sărut, îi distrusese cadoul și îl tratase ca pe un gunoi.

    Mark se ridică de pe marginea patului și ieși din cameră. Se simțea prost, îl rănise pe Noah mai mult decât își dorise să o facă inițial.

    Telefonul a început să-i vibreze în buzunarul pantalonilor, iar acesta îl scoase rapid, uitându-se la apelant. Era Lucas, cel care plecase din viața lui și care-l făcuse să sufere, dar pentru care incă nutrea sentimente. Inima a început să-i pulseze cu putere, iar picioarele au început să-i tremure. S-a rezemat de peretele din spatele său și a răspuns la telefon în șoaptă, căci gâtul începuse să-l usture.

- Da Lucas... Băiatul din celălat capăt oftă și își trase nasul. Plângea, iar asta îl sperie pe Mark. Lucas nu era o persoană sensibilă, el nu plângea niciodată. Ce ai pățit? De ce plângi? A urmat o perioadă lungă de tăcere in care Mark asculta cu inima cat un purice suspinele celuilat băiat.

- Mi-e dor de tine, Mark. Dar e prea tarziu să te vreau inapoi... a spus acesta cu vocea tremurândă.

- Ce tot spui acolo? Nu e prea târziu! Lucas ce tot vorbești? A ţipat Mark disperat. Știa că lui Lucas i se intâmplase ceva grav.

- Sunt o epavă. Un gay care nu e in stare să-și găsescă locul in lumea asta. A aflat și mama că-s pe invers, mi-a spus că nu vrea să mai audă de mine, că sunt nebun, ea nu are nevoie de handicapaţi, așa mi-a spus. Ști ce i s-a intâmplat după? A făcut pre-infarct, e internată la spital la terapie intensivă.

- Imi pare așa rău pentru... tot. A incercat Mark să spună. Vocea a inceput să-i tremure, iar lacrimile și-au făcut apariţia in ochii săi azurii.

- Nu, nu trebuie să-ţi pară... mie imi pare rău că am apărut in viaţa ta și am stricat-o.

- Ai făcut-o să fie mai frumoasă, Luck.

- Ști unde sunt acum? Pe podul Winston, unde ne-am intalnit prima oară. Mergeai alături de prietena ta, iar eu am intrat din greșeală in tine... ce impiedicat eram... iţi amintești?

- Imi amintesc Luck...

- Și m-ai injurat Mark, dar știu că ţi-am atras atenţia.

- Ești foarte frumos Luck, normal că mi-ai atras atenţia...

- E rece aici afară, Mark. Bate vântul, iar eu sunt singur. Apa este involburată, dacă aș cădea aici, nu m-ar găsi nimeni, așa-i?

  Inima lui Mark incetă să mai bată pentru o fracţiune de secundă. Il cunoștea foarte bine pe Lucas și știa de ce era in stare.

- Lucas...

- Adio Mark... să ști că te iubesc...

  In telefon se auzea acum doar șuieratul vântului, iar apoi cum ceva a lovit apa. Mark a scăpat telefonul din mână și a inceput să ţipe și să plângă.

   S-a intors in camera sa, unde Noah iși strângea picioarele la piept, cocoţat in vârful patului. Când l-a văzut pe Mark plângând, ochii i s-au mărit de uimire, iar gura i s-a deschis. Il vedea cum se apropie legănându-se pe picioare de pat și se sperie la gândul că avea să-l lovească.

- A... murit... A șoptit Mark așezându-se pe pat. Noah l-a privit confuz.

- Cine? A intrebat Noah, punându-și mâna pe umărul său.

- Lucas. A răspuns acesta izbucnind in lacrimi. E mort...

   Noah l-a strâns cu putere in braţe, deși pieptul și mâinile il dureau. Uitase pe moment de ura pe care i-o purta blondului și s-a hotărât să-l ierte.

- Mulţumesc... A spus Mark așezându-și capul in scobitura gâtului lui Noah.

- Pentru asta sunt prietenii. I-a răspuns acesta, aplecându-și capul peste al său.