Stereotype

28. Balul

Capitolul 28

  
   Cu inima cât un purice am inaintat singur pe aleea din faţa liceului. Soarele apusese deja, iar muzica din interior se auzea destul de tare. Am aruncat o ultimă privire către mașina mamei, după care am plecat inainte, deschizând ușa și intrând in holul liceului. Nu era aglomerat, doar câţiva elevi rămăseseră aici, probabil mult prea timizi să invite o fată la dans. Sau pur și simplu nu se bucurau să fie aici, cum nici eu nu am făcut-o in anii trecuţi, insă anul acesta simt că va fii diferit.

   Amfiteatrul era in capătul holului la parter, așa că m-am indreptat in direcţia aceea, așezându-mi masca de la Miyako pe faţă. Știam că mă așteaptă inăuntru, știam că și Mark va fii acolo și mai știam că picioarele imi tremurau mai tare decât imi doream. Aveam emoţii.

    Ușile mari erau larg deschise, iar luminile stinse, doar instalaţia și felinarele așezate de mine și Miyako erau aprinse și arătau incredibil de bine. Melodia ce se auzea in boxe imi era necunoscută, insă versurile sale mi-au adus zâmbetul pe buze și fără să realizez gândul mi-a zburat la Mark. Oh, I will carry you over fire and water for your love
And I will hold you closer
Hope your heart is strong enough When the night is coming down on you
We will find a way through the dark...și continuau să mă ducă cu gândul la el.

   La sfârșitul melodiei, am văzut-o pe Miyako vorbindu-i lui Mark, după care i-a dat un pahar. Nu știu dacă era alcool, insă Mark a zâmbit și și-a făcut loc prin mulţime. Asta mi s-a părut ciudat, ei doi inţelegându-se. Miyako m-a văzut și a venit grăbită spre mine. Era frumoasă. Cu rochia scurtă, albastră, ochii mari și accentuaţi de machiaj și de masca plină de ornamente. Părul negru ii era in continuare impletit simplu, iar coada ii aluneca ușor peste umăr.

- Ai ajuns, a spus zâmbitoare.

- Asta am făcut, i-am răspuns. Ai idee când va spune directorul câte ceva despre organizarea balului?

- Anul acesta nu va spune nimic, a răspuns ea, iar eu am privit-o confuz. Nu este prezent. Dintre profesori sunt foarte puţini prezenţi, doar supraveghează, a incercat ea să mă lămurească.

- Și unde este directorul? De ce nu este aici?

- Nu știu, Noah. Hai să bem ceva, ce spui?

   Și regret că am făcut-o. Sala se invârtea cu mine, iar Miyako nu era de găsit. Am incercat să o caut, insă am sfârșit in mijlocul haosului din interior, prins intre elevii ce dansau pe o melodie cu un ritm alert. Balul primăverii s-a desfășurat diferit in anii precedenţi, fără muzică haotică și fără măști infricoșătoare. Și a mea arăta oribil, neagră cu picături roșii, ce păreau a fii stropi de sânge. Toţi ceilalţi elevi purtau măști, mai mult sau mai puţin ciudate. Insă cu toate luminile acestea pâlpâind deasupra noastră și cu haosul și energia transmise de muzică totul era mult mai intens.

    Nu știam să dansez, insă picioarele mi se mișcau fără ca eu să le controlez. Niște fete retrase intr-un colţ mă priveau și zâmbeau, pe rând intorcându-și capul către mine. Probabil nu știau cine sunt, nici eu nu m-aș fii recunoscut. Amy m-a ajutat astăzi să mă pregătesc, mi-a aranjat părul și mi-a ales hainele. O geacă din denim, pe care nu am purtat-o niciodată, pantaloni negrii, bocanci și un tricou. Probabil arătam bine imbrăcat așa. Iar masca mă făcea să par dur, sau după părerea mea infricoșător.

   Odată ce melodia a luat sfârșit luminile au inceput să se aprindă pe rând, iar eu l-am văzut pe Mark, stând singur la o masă. Avea incă paharul lângă el, insă aproape gol, iar el privea decorul, cu zâmbetul pe buze.Mă aflam incă in mijlocul ringului de dans când muzica a pornit din nou. Trebuia să ies.