Stereotype

Epilog

Epilog

- Noah, ţi-am dat cu indulgenţă un opt, a spus doamna Teresa, intinzându-mi hârtia. Biologia nu mi se părea la fel de interesantă ca anul trecut. Și nici noua profesoară nu mi se părea interesantă. Cu părul negru și nasul ascuţit, buzele subţiri și ochii mari conturaţi cu negru. Nici statura nu prea o ajuta să se impună. Părea că anul trecut a terminat liceul.

   M-am ridicat și am mers până la catedră, iar profesoara m-a privit lung, cum inșfac lucrarea și mă intorc in prima bancă de lângă fereastră. In clasă era liniște, cum a tot fost in ultima vreme. Nimeni nu mai făcea glume. Nimeni nu mă mai jignise. E amuzant cum lucrurile s-au schimbat.

    In timpul orei nu am fost atent la nimic, doar la crengile plutelor inalte din curtea liceului care se clătinau sub bătaia vântului. Desfrunzite, negre și triste se indoiau și aplecau spre pământ, deși erau departe de a-l ajunge.

   Clopoţelul a sunat, iar toată lumea s-a ridicat și a ieșit pe hol, cu excepţia mea și a câtorva colegi la fel de singuratici și triști.

- Noah, poţi te rog să mă urmezi? a spus doamna Teresa. Așa că m-am ridicat și am pășit in urma ei pe coridorul plin de elevi. Toţi se holbau la mine. Fiecare pereche de ochi mă urmărea, iar asta m-a făcut să mă simt slab, mic, inexistent.

  Când am ajuns in faţa cancelariei tremuram, iar doamna Teresa m-a privit și așezându-și mâna liberă pe umărul meu a intrebat:

- Ce se intâmplă cu tine? Stiu că ai fost un elev de zece, la inceputul anului toţi profesorii te lăudau, cum de ai ajuns să ai note așa de mici? a întrebat ea. Am ridicat din umeri, nu pentru că nu voiam să-i răspund ci mai degrabă pentru că nu aveam un răspuns. Ce se întâmplase cu mine?

- Nu știu, am reușit să spun. Aceasta a oftat.

- Vrei să mergi la psihologul şcolii? Crezi că ţi-ar fi de folos?

- La domnişoara Daisy?

- Da, uite cum facem... Ce oră ai acum?

- Engleză.

- Eu am oră liberă, mergem împreună, așteaptă să-ţi anunţ profesoara...și a dispărut in spatele uşii gri din lemn a cancelariei.

   Am aşteptat un minut acolo, singur, scăldat in ruşine și privit de toţi elevii de pe coridor. Nu era ca și cum intrasem in belea, însă mă simţeam prost. Domnişoara Teresa a ieşit zâmbitoare din cancelarie, cu un carneţel in mână și mi-a făcut semn să o urmez. Ştiam unde se află cabinetul domnişoarei Daisy, însă am păşit in urma ei, cu capul plecat. Până la ușa biroului am numărat 50 de pași. Iar acolo, totul mirosea a detergent. Toaletele se aflau pe acelaşi coridor.

- Daisy, ai pe cineva aici? a intrebat doamna Teresa, strecurându-și capul pe ușă.

- Nu, puteţi intra, a spus domnişoara Daisy. Și am făcut-o, timid, cu capul încă plecat, urmat de domnişoara Teresa și m-am aşezat pe scaunul tapiţat din faţa biroului mare.

- Noah întâmpină probleme, a spus domnişoara Teresa, aşezându-se la rându-i pe un scaun.

- De ce oare? a întrebat domnişoara Daisy, zâmbindu-mi. Noah, noi ne știm prea bine, te cunosc pe tine, cel din clasă, timid și talentat, însă acum trebuie să mă lași să te cunosc dincolo de asta. Cine ești tu, adolescentul Noah? Și pentru a face asta, o să te rog Teresa să ne lași singuri, mulţumesc că l-ai adus la mine.

- Nici o problemă Daisy, vorbim după, și ridicându-se mi-a zâmbit, după care a părăsit biroul, lăsându-mă singur cu dra. Daisy.

   Nu am vorbit, nu am spus nimic, dar nu s-a enervat, nu a părut nici măcar surprinsă de comportamentul meu, parcă se aștepta ca asta să se întâmple. Așa că la sfârșitul acelei ore mi-a spus:

- Data viitoare să îmi aduci câteva desene și poezii de-ale tale, ești liber. Ne vedem miercuri de la 1, sper să vii. 

    Am încuviințat din cap și am părăsit biroul, am început să alerg către sala de clasă, trebuia să-mi iau rucsacul și haina, colegii mei deja plecaseră, eram singur pe coridor. Podelele erau spălate, iar mirosul de detergent era și mai pregnant, iar asta mi-a întors stomacul pe dos. Mama miroase a detergent și medicamente. Miroase a spital.

   Deschizând ușa sălii de clasă, am alergat către locul meu și am inșfăcat repede ghiozdanul și geaca și am ieşit cât am putut de repede din liceu. Astăzi nu era la fel de frig ca in restul zilelor, aşa că puteam da o plimbare prin parc.

   Aveam destule lucruri la care să mă gândesc, inclusiv la ce poezii să-i duc domnişoarei Daisy miercuri. Însă alte gânduri mi-au năvălit mintea, iar Amy a fost primul chip care mi-a apărut in cap. Figura ei palidă, părul veşnic electrizat, buzele crăpate, părea mai mult un tablou, acum, la mai bine de trei luni de la plecarea ei. Părea ceva ce am văzut intr-un muzeu, o sculptură, ori o pictură, ceva ce-ţi străfulgeră privirea, însă care nu rămâne veşnic in amintirea ta. E ceva ce vezi din întâmplare, aşa simt acum. Aşa stau lucrurile, ii uit chipul.

     Parcul era pustiu, nimeni nu putea fi zărit pe alei sau lângă copaci. Nici măcar o persoană, asta m-a făcut să vreau să mă întorc, însă unde mă puteam duce altundeva? Acasă nu aveam de gând să revin prea curând, aşa că am înaintat.

   L-am văzut stând acolo. Cu gluga hanoracului trasă peste cap și cu ţigara aprinsă. Era singur. Aşa că am alergat spre el, dornic să-i revăd chipul. M-a văzut, imediat sărind in picioare și cuprinzându-mă in braţele sale mari.

- De ce nu ai fost azi la şcoală? am întrebat. Mark m-a privit amuzat.

- Pentru că nu am vrut, a răspuns trăgând un fum din ţigară. De ce? Mi-ai dus dorul?

- Nu tocmai, am spus aşezându-mă pe bancă. Miyako ce face?

- Nici ea nu a fost astăzi la şcoală?

- Nu.

- Eh, nu ştiu. Și nu-mi pasă, vrei? a spus întinzîndu-mi ţigara aprinsă.

- Nu...dar noi... ce facem?

- Acum? Stăm pe banca asta care miroase a mucegai.

- Nu, adică...

- Nu ştiu, vrei să mergem undeva?

- Unde?

- La mine acasă?

- Și ce vom face acolo?

- Nu ştiu, hmm, mă gândeam să te supun la perversiuni sexuale, ce zici? L-am privit confuz, iar acesta a izbucnit in râs.

- Nu e amuzat, am spus eu.

- Îmi pare rău, lasă-mă să mă revanșez, a spus trăgându-mi mâinile intra-le sale și inclinându-se către mine, m-a sărutat. La inceput blând, iar apoi violent, aşa cum o face de obicei. In modul in care mă răscolește și mă face să mă îndrăgostesc și să mă dizolv simultan. In modul pe care il iubesc.

____________________________________________

Aparent acesta este sfârşitul, probabil voi scrie o continuare sau probabil că nu. In orice caz vă mulţumesc tuturor pentru voturi, comentarii și susţinere. Dacă nu aţi fi fost voi, cititorii, nimic nu ar fi fost posibil. Sunteţi cei mai tari!!!

  Sper ca unii dintre voi să citiţi și poveştile ce vor urma să fie publicate de mine pe acest site, deși nu vor conţine cupluri gay sau orice legat de tematica asta.

Îmi vine să plâng aşa că închei aici.

Pa.