Stereotype

4. Deznădejde

Capitolul 4  

  " Dragă jurnalule,

  A trecut o lună de când l-am văzut pe Mark sărutându-se cu acel băiat. Apropo se numește Lucas, este foarte drăguţ. La școală imi merge bine acum. Sunt ignorat in continuare, dar nu făcut de râs. Mark mi-a luat apărarea de câteva ori, dar apoi a plecat in goană de lângă mine.

    Ii este frică să nu-i divulg secretul. De parcă aș vrea să fac asta.

   Amy este mai frumoasă ca niciodată. Păcat că nu voi putea fi niciodată cu ea. Este mai inaltă și de o vârstă mai mare, spre deosebire de mine care am doar șaptesprezece ani și o statură de hobbit. Ce ar spune vecinii? Aici nu s-a mai intamplat așa ceva...

   Mama și tata sunt mereu plecaţi. Sunt singur.
   Mark și Lucas se distrează de minune. Mă mir cum de nu au observat și ceilalţi că petrec cam mult timp impreună...

   Trebuie să inchei aici. Bate cineva la ușă...."

    Noah a ascuns jurnalul sub o pernă și a coborât din pat trăgând adânc aer in piept. A făcut câţiva pași către ușă, dar s-a oprit auzind niște șușoteli. S-a apropiat și mai mult lipindu-și capul de aceasta.

- Crezi că va accepta?

- Sper...Noah, ești acolo? Suntem Lucas și Mark...vrem să..să vi cu noi... Spuse Lucas. Vocea subţire și feminină a acestuia l-a făcut pe Noah să zâmbească. Se apropiaseră mult in ultima perioadă, Noah considerându-l un frate mai mare.

- Ies imediat băieţi! Le răspunse acesta astupându-și capul cu un fes gri.

   A deschis ușa zâmbitor, bucurându-se de prezenţa noilor săi amici. Sau cel puţin a unuia dintre ei.

- Bună rază de soare! A spus Lucas apucându-l pe Noah de obraz. Vezi Mark ce drăguţ este, ești frumos astăzi Noah, dragule. A continuat acesta gesticulând energic cu mâinile prin aer.
Noah s-a inroșit la faţă mutându-și privirea către Mark, care il privea ca de fiecare dată, cu reticenţă. Lucas observând tensiunea dintre cei doi iși așează mâna pe umărul iubitului său Mark, calmându-l.

- Deci, noi suntem aici pentru a te invita la o petrecere. Nu este...o petrecere numai cu băieţi ști? Adică vor fi și fete și muzică și tot tacâmul. Ce spui? Se agită Lucas impreunându-și palmele ţopăind entuziasmat. Noah il privește preţ de câteva secunde, gândul de a-i insoţi incolţind in mintea sa, insă de cum intâlnește privirea plină de ură a lui Mark se intristează lăsându-și capul in jos.

- Mă tem că nu vă pot insoţii, am..am teme de făcut. Plus că mama nu ar fi de acord să merg la o petrecere... Spuse Noah evitând să facă contact vizual cu cei doi.

- Ai șaptișpe' pentru numele lui Dumnezeu, poţi face ce dorești! Vezi Lucas? Ţi-am spus că venim degeaba până aici! Ăsta este băiatul mami, un...un...ști ceva? Hai să plecăm, suntem deja in intârziere! Ochii lui Noah s-au umezit, dar nu a lăsat nici o lacrimă să curgă. Lucas l-a privit trist, fără a spune ceva, după care l-a urmat pe Mark in josul treptelor.

   Noah a inceput să respire cu dificultate abţinându-se cu greu să nu izbucnească in lacrimi. A deschis ușa din lemn și s-a intors in cameră incuindu-se pe dinăuntru. Iși simţea inima frântă. S-a așezat pe pat strângând in braţe o pernă, și-a indesat capul in materialul pufos și a inceput să ţipe. De afară un corb i-a răspuns chemării triste printr-un croncănit prelung.

   Noiembrie iși intrase in graţii, aerul rece și umed iţi umplea nările cu parfumul dulce al ploii. Cerul era innorat și sumbru. Noah plângea pe infundate, din când in când câte un suspin stângaci părăsindu-i gura. Și-a tras fesul din cap trecându-și mâna prin părul ţepos și scurt. Abia iși tunsese părul, mai scurt ca niciodată la cererea tatălui său. A aruncat perna intr-un poster de pe perete și s-a ridicat nervos din pat. A traversat camera poziţionându-se in faţa oglinzii vechi din perete și și-a privit dezgustat reflexia. Și-a analizat tăcut fiecare parte a corpului, incercând să justifice comentariile răutăcioase ale colegilor și privirile urâte ale oamenilor pe care le atrăgea zilnic. Era normal, nu ii lipsea nimic. Purta un hanorac bleu- marin pe care il primise de la mama sa, pantaloni normali de care purtau toţi, nimic nu părea ne la locul lui la prima vedere. Și-a tras hanoracul peste cap lăsând la iveală pielea albă și silueta precară pe cale le avea. Era slab, cu adevărat slab. Fiecare oscior era vizibil pe sub carnea moale. A oftat prelung apucând ramele sculptate ale oglinzii cu ambele mâini. Și-a inchis ochii și a inceput să se gândească la un mod de a schimba părerea oamenilor despre el. A inceput să plângă deznădejduit ștrângându-și braţele la piept. S-a dat cu câţiva pași in spate până a atins rama patului cu picioarele și s-a așezat jos, pe parchetul rece continuând să se invinovăţească de toate lucrurile rele care i se intâmplă.

- I'm still alive but I'm barely breathin',
Just prayn' to a god that I don't believe in.... Fredonă acesta aţintindu-și privirea asupra unui poster cu The Script. Se ridică și merse către birou. Puse mâna pe un creion și incepe să scrie câteva versuri pe o hârtie.

Seara-i rece și umbroasă,
Singur sunt și plâng in casă.
Inima doar mi-o aud,
Căci e liniște mormânt.

Gându-mi zboară-ndepărtare
Spre un val, lucind in soare.
Ori spre stele sau comete
Ce lucesc și-apun discrete.

Vreau să fiu o libelulă,
Și să zbor până la lună.
Să plutesc in galaxie
Ca un puf de păpădie.

Și să cobor pe pământ,
Meteor, tot distrugând.
Să renasc din lacrimi plânse
Și să mor când luna-apuse...

_____________________________________________________________________________