Stereotype

23. Inimă frântă? Probabil...

Capitolul 23

- Noah, pentru numele lui Dumnezeu lasă-ne să intrăm in cameră! a ţipat mama bătând nervoasă in ușă.

- Pleacă, vreau să stau singur, am spus printre suspine.

- Te-am lăsat destul timp singur! Te rog, deschide-mi ușa, vreau doar să vorbim...

- Nu e de ajuns ca tu sa vrei, conteaza si parerea mea, iar eu nu vreau asta. Vreau doar sa pleci!

- Noah...

- Daca nu vrea sa iasa asta e, doar nu va ramane inchis acolo toata ziua, a intervenit si tata. Am auzit-o pe mama oftand, iar mai apoi cum se indeparteaza usor de usa.

   Mi-am afundat capul in perna si am inceput sa tip, in timp ce firicele sarate imi brazdau obrajii. Plangeam in hohote de cateva ore, desi motivul pentru care o facem era stupid. Nu stiu de ce, dar ma simteam ca naiba.

   Inima franta? Probabil. Nu am mai trecut prin asa ceva. Pe Amy m-am obisnuit sa o impart cu colegii sai de facultate asa ca nu ma simt ranit sau tradat. Pe Miyako inima a pus-o intr-un alt compartiment, e unul micut, dar cu multe lacate si incuietori. Sertarul se deschide doar cand sunt in prezenta ei. Insa o parte destul de mare din inima mea, partea aceea facuta bucati, ii apartine blondului, desi nu sunt prea mandru sa recunosc asta. Mark mi-a dat complet mintea peste cap si cuvantul "recunoaste" ma face sa zbier ca nu sunt cum el pretinde ca sunt. Eu sunt normal! Sunt cat se poate de normal! E alegerea mea, viata mea si gandurile mele! Probabil ca sunt speriat, da, mi-e teama si nu vreau sa ma gandesc prea mult la asta. Asta este motivul pentru care plang, mi-e frica. Nu sunt ca si el! Nu trebuie sa fiu!

   Mi-am sters lacrimile si am strans perna in brate. Nodul dureros ce mi se asezase in gat, m-a facut sa izbucnesc din nou in lacrimi. Obosisem, chiar obosisem sa mai plang si ma simteam lipsit de vlaga. Imi era foame si ma simteam rau si toate din cauza mea. Pentru ca nu stiu ce vreau si cine sunt si care este scopul meu in viata. Imi place Miyako, Amy sau Mark? Ce naiba e asa greu si complicat? E o amarata de alegere, un raspuns pe care mi-l dau mie insumi! Acum imi placea de Amy, fata la care am visat de cand ma stiu, apoi a aparut baiatul care mi-a furat primul sarut si dupa un timp m-am pierdut in niste ochi la fel de negrii ca noaptile de toamna. Sunt un prost. Pretind ca stiu raspunsul la o multime de intrebari din exterior, insa cand vine vorba de propria persoana, nu sunt in stare sa-mi ofer un amarat de raspuns.

  M-am ridicat din pat si am mers la fereastra. Cerul era gri si ningea linistit, iar trei pasarele se cuibarisera langa geamul meu, privindu-ma cu capetele aplecate pe-o parte si cu ochii bulbucati. Desi am intentionat sa ma opresc din plans, nu am reusit, iar pasarile si-au luat zborul cand mi-am rezemat capul de geamul rece. Stomacul a inceput sa scoata tot felul de sunete ciudate, iar o senzatie de greata m-a facut sa ma reasez pe pat. Era trecut de ora pranzului, iar eu ar fi trebuit sa mananc ceva pana acum. Insa nu am iesit din camera, nu o pot face. Nu si pana nu-mi dau seama ce se intampla cu mine.

  Aruncandu-mi privirea catre birou, am vazut bucata impaturita de hartie pe care Mark mi-o lasase si pe care am citit-o de trei ori in ultimele ore.

   Cand m-am trezit, Mark era plecat deja, ceea ce ramasese in urma lui era doar fumul unei alte tigari si un bilet. Dupa ce l-am citit ar fi trebuit sa ma bucur, sa ma simt usurat, insa nu a fost deloc asa. Ma simteam gol pe dinauntru, iar asta m-a facut sa plang. Sunt asa slab, asa un prost. Nu stiu de ce m-a ranit atat de mult, sunt destul de sigur ca nu-mi pasa. Ei bine, asta este ceea ce-mi tot repet in minte, insa nu stiu daca este intru totul adevarat.

   Am apucat biletul pentru a-l recitii, iar un alt val de suspine si lacrimi a pus stapanire pe mine.

" Noah, stiu ca te-am facut sa suferi si ca m-am purtat ca un idiot incercand sa te fac sa recunosti un lucru neadevarat despre tine. Adica te-am presat si am pretins ca ma placi, cand de fapt nu era deloc asa. Acum am inteles asta, asa ca te rog sa ma ierti. Te voi lasa in pace si ma voi impaca cu Lucas, despre el stiu ca este ca si mine. Am inteles ca nu-ti prezint niciun interes, e okay, macar il am pe Lucas. Sper ca fata pentru care inima ta batea atat de tare aseara sa nu te piarda. Ne vedem la scoala. Ah da, probabil te intrebi unde a fost Lucas in tot acest timp, pentru ca si eu m-am intrebat asta. Ei bine, in noaptea aceea nu era in oras, ci la casa bunicilor sai, unde nu mai locuieste nimeni. Era drogat si suparat ca a rupt relatia cu mine, asa ca a hotarat sa se sinucida aruncandu-se intr-un lac, insa s-a razgandit asa ca si-a aruncat doar telefonul. A ramas ascuns acolo pana saptamana trecuta cand s-a intors sa ma caute. A avut curajul sa o faca abia acum cateva zile, dar l-am respins. M-am razgandit si eu, asa ca l-am sunat azi dimineata. Presupun ca nu ai nevoie de alte detalii. Sper sa-ti mearga bine cu fetele, pa Noah."

   Am mototolit biletul si l-am aruncat nervos in perete. Nu stiu de ce eram nervos sau de ce-mi pasa atat de mult de cuvintele lui Mark, insa ma simteam ranit.

   In timp ce-mi stergeam lacrimile uscate de pe obraji, mi-am surprins reflexia in oglinda atarnata pe peretele din fata mea. M-am apropiat destul de mult de ea pentru că niste vanatai ciudate ce-mi inconjurau gatul, mi-au atras atentia. Aratam de parca in timpul somnului cineva a incercat sa ma stranguleze. Mi-am presat degetele peste suprafata ranita a pielii, insa nu am simtit nici un fel de durere.

- Noah? Te rog sa ma lasi sa intru, vreau sa stam de vorba. Ce se intampla cu tine? a spus mama batand in usa.

- Lasa-ma in pace! am tipat lovind oglinda cu putere. Cioburi grele si ascutite mi-au alunecat pe suprafata pielii, dupa care se imprastiau pe podea, alaturi de picaturi de sange. Taieturi adanci imi marcau pielea, iar firicele de sange incepusera sa se prelinga pe suprafata mainilor. Intotdeauna am urat sangele, iar de fiecare data cand imi priveam mai mult de cateva secunde venele groase si vineţii mă apuca greaţa. Acum s-a intamplat la fel, privirea mi s-a incetosat, stomacul mi s-a intors pe dos, iar fara sa stau mai mult pe ganduri m-am impleticit pana la usa si am deschis-o, inainte sa cad in genunchi la picioarele mamei.

- Ce se intampla cu el? Trebuie sa fie ceva care il framanta, e pentru prima data cand face asa ceva.

- Poate i s-a intamplat ceva la scoala, nu stiu.

- Luke, e in vacanta, nu poate fii din cauza scolii. M-ar fi sunat Agatha daca i se intampla ceva la scoala...

- Agatha e diriginta lui, nu?

- Da, e o doamna extraordinara. E mereu atenta la el, oricum e cuminte la scoala, dar la sedinte imi tot repeta ca e prea retras. Noah, Noah ce se intampla cu tine?

- Isi va revenii, stai fara grija. Si eu am fost asa cand eram mai mic, dar cu timpul m-am schimbat. Am iesit si eu in lume. Lasa-l sa se odihneasca acum, hai sa iesim, doarme de cateva ore.

- Dar nu a mancat nimic toata ziua! Asta nu iti spune nimic? Si asa este in pragul anorexiei, vezi si tu ce slabut este. Trebuie sa am grija de el mai mult.

- Tu esti medicul aici, tu sti ce-i lipseste, eu sunt electrician, nu ma ocup de oameni.

- Raman cu el in seara asta, ma duc sa-mi fac un ceai si sa-mi iau o carte. Si incearca sa te apropii mai mult de el, esti tatal lui. Poate ca de asta s-a inchis in camera, l-am lasat singur de revelion in loc sa petrecem timpul cu el. Luke, suntem niste idioti. Daca continuam sa ne purtam in felul asta cu el...

- Hai sa vorbim pe hol, sa nu se trezeasca. Si nu mai plange, o sa-si revina. O sa-l ajutam, hai afara Vera. Mergem la bucatarie, iti faci un ceai si ii iei si lui ceva de mancare in caz ca se trezeste...

__________________________________________

Ultimul dialog este intre parintii lui Noah, in camera lui, la cateva ore dupa ce a lesinat, iar Noah i-a auzit cum vorbeau. :)

Asadar...ideile mele sunt din ce in ce mai idioate, in fine sper sa fie ok asa ca ansamblu. Capitol mai lipsit de actiune ca asta nu cred ca am mai avut :)) frateee sunt varza :))