Stereotype

17. Crăciun fericit!

Capitolul 17

   În timp ce îmi aranjam în dulap hainele primite în dar de la tata, am auzit-o pe mama strigându-mă de la parter. Era pentru a nu știu câta oară pe ziua de azi când făcea asta.

  Mai intâi, la prima oră a dimineţii a dat buzna la mine în cameră pentru a-mi spune Crăciun fericit și pentru a mă imbrăţișa. Apoi, după aproximativ treizeci de minute m-a chemat să iau micul dejun. Dar nu unul oare care, ci acel mic dejun special, pe care îl iei în dimineaţa de Crăciun. Bineinţeles că alimentele consumate erau aceleași ca în fiecare dimineață, insă mama ţine cu tărie la respectarea unor tradiţii, iar asta mi se pare drăguţ. Insă nu mi s-a părut drăguţ faptul că m-a trezit din noapte pentru a lua micul dejun.

    După ce m-a lăsat să plec în camera mea, după terminarea mesei, m-a strigat iarăși pentru a-mi da un cadou. Niște pensule și acuarele noi pe care i le cerusem incă din luna august, dar pentru care nu avea bani la momentul respectiv. I-am mulţumit de nenumărate ori, mai apoi m-am întors în camera mea, sperând că voi fi lăsat în pace.

   Insă nici nu am apucat să despachetez cadoul, căci ii aud iarăși glasul strident, spunându-mi să mă întorc la parter. Tata îmi pregătise și el un cadou: haine noi, dar nu tocmai pe gustul meu, o undiţă și niște ustensile de pescuit. Deși cadoul său nu m-a făcut să mă bucur prea mult, l-am imbrăţișat și i-am mulţumit.

   Iar acum, mama continua să-mi strige numele de parcă lumea avea să se sfârșească. Am oftat și am lăsat hanoracul pe care îl ţineam în mână pe spătarul scaunului, după care am ieșit grăbit din cameră pentru a vedea ce mai vrea mama de la mine.

   Am coborât scările, iar în momentul în care am intrat în sufragerie, am intâlnit privirea lui Amy ce ţinea în mână o pungă de cadouri. Mi-a zâmbit, iar apoi s-a apropiat de mine cu pași mărunţi, și inclinându-se către mine, m-a sărutat pe obraz. Fluturașii din stomacul meu, ce mai că se transformaseră la loc în nimfe, au revenit la starea iniţială, fâlfâind din aripile fragile și făcându-mă să mă indrăgostesc de Amy din nou.

-  Crăciun fericit, Noah, mi-a spus ea, ridicând punguţa la nivelul ochilor mei. Am apucat-o timid și mi-am vârât degetele în interiorul ei, scoţând la iveală un ceas foarte frumos. Curelele erau bleu-marin, și păreau a fi din piele, iar limbile ceasului erau albe, cumva incandescente. Cadranul ceasului semăna cu cerul înstelat, iar numerele străluceau atunci când  le înclinam.

-  Mulţumesc, am spus în timp ce Amy închidea curelușele ceasului în jurul încheieturii mele subţiri. Aceasta și-a ridicat ochii verzi către mine și mi-a zâmbit, iar eu am făcut la fel.

-  Cu plăcere, a spus aceasta. Nu am mai fost de ceva vreme pe aici, îmi place cum aţi decorat, a continuat.

-  Am...am făcut totul de unul singur, am recunoscut. Mă refer la decorațiuni, am făcut o scurtă pauză, privind ceasul și instant un sentiment de rușine cuprinzându-mă. Îmi pare rău, adică eu nu ţi-am luat nici un cadou și...

-  Bănuiam asta din moment ce m-am purtat ca o idioată cu tine după...ști tu. Mie îmi pare rău Noah, nu ar fi trebuit să reacţionez așa. Ai dreptul să ai câţi prieteni vrei tu, nu doar pe mine. Am fost egoistă și...îmi pare foarte rău.

   Amy și-a infășurat braţele subţiri în jurul trupului meu și m-a imbrăţișat strâns, după care s-a desprins brusc și a început să zâmbească.

- Ști, ai putea să mă desenezi! Asta ar fi un cadou interesant, a spus aceasta afișând un zâmbet larg.

- Sigur, am răspuns, gândindu-mă la faptul că era o idee destul de bună.