Stereotype

18. Liniște

Capitolul 18

   După cele intâmplate in ziua de Crăciun am preferat să nu ii mai văd o perioadă pe Amy și pe Mark, cauzele sunt evidente. Nici unul din ei nu mă face să mă simt in largul meu. De fiecare dată când sunt in preajma lor, mă simt constrâns. Prezenţa lor mă sufocă, așa că am ales să-i dau la o parte mometan și să mă concentrez asupra altor lucruri care imi permit să respir. Insă deși nu i-am mai văzut, gândurile mele tâmpite mă intorc la ziua in care Amy mi-a mulţumit in cel mai neașteptat mod cu putinţă, iar Mark mi-a făcut un cadou imposibil de uitat.

  Mă sperie gândul că oricare din ei ar putea simţi ceva pentru mine. Știu că asta sună ciudat și pare că mă contrazic singur, dar chiar nu vreau ca Amy să-și dorească mai mult de la mine sau Mark să mă placă. Refuz să cred asta. 

   Pentru ceilalţi sunt probabil un tăntălău. Majoritatea băieţilor de șaptisprezece ani și-au inceput deja viaţa sexuală, iar eu tot ratez ocazia.

   Chestia este că nu vreau să fac asta cu Amy. Și eu sunt surprins de asta pentru că, sincer să fiu, sunt indrăgostit de Amy de când aveam opt, nouă ani. Situaţia asta mă face mai confuz ca de obicei și imi ocupă constant mintea. Dacă problema e la mine? Deși am liberul arbitru să-i răspund lui Amy, nu o fac. Iar intrebarea care mă frământă este de ce, de ce nu pot fi cu Amy acum când sunt sigur de ceea ce simte pentru mine? Ce mă impiedică? Știu că sună incredibil de clișeic, dar probabil că atunci când imi voi da seama va fi prea târziu. Toate s-au schimbat mult prea repede. Mark, Amy. Sunt prins in mijlocul unei furtuni sentimentale care ar face o telenovelă incredibilă. Mă simt ca intr-un serial tâmpit pentru adolescenţi in care tocilarul devine eroul liceului. Toate sunt așa de incâlcite, când ar trebui de fapt să fie cât se poate de clare. In principiu ar trebui să-mi fie ușor să aleg, pentru că balanţa este inclinată in partea lui Amy, dar nu o pot face.

   Incercând să-mi limpezesc mintea, mi-am lăsat capul pe măsuţa din lemn a cafenelei și mi-am inchis ochii. Afară era senin, sau cât de senină putea fi o zi de decembrie. Nu ningea, insă cerul era palid, gri. Din jurul meu se auzeau zeci de șușoteli, oamenii discutau despre lucruri simple, nimicuri. Fetele de la masa alăturată vorbeau despre niște cizme imblănite la reducere. Domnul imbrăcat la costum care a băut trei cafele, discuta cu un bărbat cu chelie despre o afacere cu apartamente de inchiriat. Iar restul vocilor erau mult prea indepărtate și mult prea incet spuse pentru a fi inţelese. Insă de un lucru sunt sigur, vorbeau despre lucruri simple.

   Aparent simplă era și liniștea de la masa mea. Pentru cei din jur par un simplu adolescent care s-a hotărât să bea singur o ciocolată caldă. Insă eu o așteptam de ceva vreme pe Miyako, dar ceilalţi nu au cum să știe asta. Dar chiar dacă s-ar hotărâ cineva să ne interpreteze prezenţa, ar trebui să realizeze că nu este vorba de o intâlnire. Ea vine pentru a-mi da niște modele de invitaţii pentru balul de primăvară.

    Știu că mai sunt câteva luni până atunci, insă domnul director a ales să facem pregătirile din timp, ca până la sfârșitul lui februarie totul să fie pus la punct. In mod normal nu m-aș fi implicat, insă doamna Sidney, profesoara de informatică mi-a "sugerat" faptul că aș putea să mă ocup de invitaţiile pentru bal. Asta mă scutește cumva de proiectul pe care il avem de făcut in mod special inainte de terminarea semestrului. Iar ăsta este un avantaj de care se poate bucura numai un elev model.

   Misiunea mea nu e prea complicată, insă trebuie să fiu atent la detalii și să fiu creativ, nimeni nu vrea o invitaţie care să semene cu cea din anul precedent. S-au mai intâmplat lucruri asemănătoare, dar nimeni nu a acordat prea mare atenţie. Este oarecum paradoxal, vor lucruri originale cu orice preţ, dar le acceptă intotdeauna bucuroși pe cele plagiate. Profesorii.