Violet

Capitolul 13. Mama.

  Venisem noaptea tîrziu acasă, așa că am dormit foarte puțin ca să reușesc să nu întîrzii. După ce am făcut un duș, spălînd urmele apei sărate de pe mine, mi-am ascuns cu ajutorul machiajului ochii umflați și mi-am accentuat pistruii mici, m-am îmbrăcat într-o rochie neagră simplă și am coborît în bucătărie. Mama deja își bea cafeaua așezată pe un scaun. Mi-am făcut și eu una. Pe masă erau și cîteva clătite practic arse în totalitate, pentru că în afară de pîine prăjită prea mult și omlete prea sărate, mama mea nu poate găti nimic. 

-Bună dimineață, i-am spus.

-'Neața.

M-am așezat pe scaun în fața ei.

-Cînd ai venit aseară? Nu te-am auzit. 

-Nu îți face griji, am venit deverme. Nu m-am reținut.

Îmi era frică să fiu alături de ea. Era atît de firavă, îmi era frică să nu se zdrobească în bucăți mici. Îmi doream să o protejez, dar nu îmi reușea mereu. Arăta atît de neputincioasă și slabă, cu fața extrem de trasă și palidă și mișcări și vorbe adormite. De la o vreme, aveam grijă de ea mai intens iar azi, plănuiam să o duc la un medic bun.

-Promitem că nu vei bea azi. Știi că ai o examinare.

-Mhm, promit. Cum îți merge la școală?

-Bine, m-am acomodat. Știi, schimbarea asta mi-a făcut bine. Îți mulțumesc. Iartă-mă că nu am realizat mai devreme că este pentru binele meu și al tău.

-Să te duc eu la școală?

-Nu, odihnște-te. O să iau autobuzul.

Mi-am terminat cafeaua și am lăsato în chiuvetă. Prin fereastra mare din bucătărie, care era ca un perete de sticlă, am observat autobuzul deja sosit. Mi-am luat rugzacul repede și sărutînd-o pe mama pe frunte am ieșit. Am urcat înăuntru în pas alergător. Sage era pe bancheta ei. Am îmbrățișato și m-am așezat alături.

-Mă doare capul teribil...îmi spune.

Am rîs.

-Am mai băut vreodată atît de mult?

-Atît de mult nu.

Am tăcut. Autobuzul se opri și mai urcă un elev.

-Violet, mă gîndeam la ceea ce mi-am spus ieri. Chiar nu știu ce să spun. Iartă-mă, sunt vinovată față de tine. 

-Nu trebuie, Sage, te implor. Nu vreau să vorbesc despre asta.

-Înțeleg.

---

După ce mi-am terminat orele, Alex s-a oferit să mă aducă acasă cu motorul, așa că am ajuns devreme. Mă gîndeam la mama toată ziua. Restul trebuiau să petreacă astăzi în pub, dar eu am refuzat pentru că aveam alte griji. 
Am intrat în casă, descălțîndumă în hol. M-am urcat la etaj și am găsito pe mama în camera ei, dormind. Puteam să respir ușurată. M-am așezat încet și silențios pe marginea patului și o priveam. Era asemenea unui copil neajutorat. Îmi părea rău că cu cîteva timp în urmă mă gîndeam că o uram. În mare parte, e și vina mea că a ajuns la asta. Pe fața ei albă îi atîrna o șuviță de păr negru, acoperindui nasul mic. L-am ridicat de pe fața sa și am reușit să îi văd trăsăturile. Pleoapele începură să îi tremure, apoi ea deschise ochii. 

-Violet?

-Eu sunt...odihnește-te.

-Sunt bine, îmi spune.

Repeta că e bine mereu, de parcă încerca să se convingă pe ea și restul că chiar e așa, dar știam că e o minciună. 

-Poți să mai stai așa, dar apoi spalăte și îmbracăte. Avem înscriere peste o oră.