Capitolul 19. Max.

91 3 0
                                    

   Felul său de a fi, tăcerea lui profundă, gesturile și relația lui cu Sage îmi amintea adît de mult de Justin. Nimic legat de dragoste, doar asemănări psihologice în subconștientientul meu. Era înalt și slab, dar atrăgător. Avea părul blond și puțin ondulat, ochi verzi sprijiniți de gene foarte lungi și piele albă, iar pe gît avea 2 alunițe brune mici. 
  Locuia împreună cu părinții săi, ambii medici și fratele său de 6 ani. Îi plăcea să cînte la chitară și cu vocea, iar mie să îl ascult. Uneori își compunea propria muzcă, propriile versuri dar nu avea nici o dorință de a deveni om de artă pentru că era prea timid. Avea o mulțime de principii și limite care îl făceau să pară straniu și retras, cînd de fapt era un băiat vesel și energic iar atunci cînd se afla pe terenul de joc arăta concentrat și stăpîn pe situație. Nu avea multe fete în jur, majoritate fiind interesate de Mike, Peter și Liam. 
  Îmi plăcea să fiu în compania lui la școală, pentru că Max era foarte inteligent. Ades cînd nu înelegeam ceva în obictele pe acre le învățam îl chemam în curtea școlii, unde ne așezam pe iarbă. El putea să îmi explice ore în șir, cunoștea orice subiect, se pricepea n orice materie iar eu îl ascultam atentă. Avea o voce profundă și plăcută. Îi plăcea să bea ceai negru și să gătească prăjituri pentru fratele său mai mic, pe care îl iubea la nebunie. Am fost la el acasă pentru meditații dese ori. Aveau o casă enormă și toată extrem de curată, încît fiecare colț sclipea. În jur era numai mobilă albă, sură și neagră iar pereții erau la fel neutrii. Dormitoarele erau toate în nuanțe verzi, iar bucătăria în bej pal. Și într-adevăr aceste culori calmau și îți dădeau o energie aparte. Casa lui mirosea unic, a biscuți cu migdale și frunze de ceai. Cînd veneam la el, se asigura întotdeauna că are cu ce să mă servească iar în timp ce învățam punea playlistul cu muzică indie folk care cînta încet pe fundal. Nu i-am văzut părinții săi niciodată în timp ce eram la el acasă, erau foarte ocupați cu serviciul. Adesea, Max nu îi vedea zile întregi, plecau devreme și veneau noaptea tîrziu dar se asigurau întotdeauna că copii lor aveau mîncare, bani și haine curate în casă. În rest, totul era pe Max. 
  Începu să se întîlnească cu Sage atît de calm și stabil încît nimeni nu află de asta pînă după o lună cînd ei deciseră să ne spună. Eu desigur, eram la curent cu asta mult mai devreme. Se potriveau perfect. El știa să îi vorbească, ea să asculte. max avea grijă de ea ca nimeni altcineva, iar uneori chiar eram geloasă pe el că avea atît de multă influiență. Se plimbau în aer liber, pe alei, parcuri sau la ocean, unde el îi cînta la chitară iar ea îi mîngîia pomeții. 

Țin minte o dată mă plimbam seara tîrziu cu ei, iar Max o petrecuse pînă acasă, sărutînd-o lung iar apoi se oferi să mă conducă și pe mine. Am început să plîng. Felul în care ei se atingeau și se iubeau îmi aduceau aminte de ceea ce simțeam pentru Justin. Atunci el mă așeză pe banca-scrînciob de pe peluza mea și legănîndu-mă începu să fredoneze, iar apoi să cînte un cîntec trist. Apoi mă îmbrățișă și îmi vorbi.

-E atît de frig.

-Știu. am înghițit printre lacrimi.

Știa de ce plîng. Sage îi povestea despre fosta mea relație, pentru că el se îngrijora de comportamentul meu depresiv.

-În fiecare noapte, am spus, mă duc la culacer gîndindu-mă: De ce toate astea se întîmplă cu mine? De ce fiecare moment e atît de greu? 

-Va trece, sunt sigur de asta. Ești puterică, Violet. Puterea vine în cele mai slabe momente. Uneori doar trebuie să spargi ghiața și să te ridici în piioare.

-Mă gîndesc că îmi e frică să fiu fericită pentru că întotdeauna se întîmplă ceva rău.

-Atunci nu gîndi...Pur și simplu trăiește.

-Da, dar orice vreau să fac sună cu mult mai ușor decît este în realitate.

-Șterge-ți lacrimile!

-Ce?

-Șterge-le!

Mi-am dat cu dosul palmei pe față ștergîndu-mi obrajii umezi.

-În timp ce îți ștergi lacrimile, trebuie să ștergi și persoanele care te-au făcut să plîngi.

-Și atunci pentru cine o să trăiesc?

-Pentru tine!

Și atunci mi-a fost mai bine.

VioletUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum