Violet

Capitolul 32.

  Deschid ochii cînd mă simt în siguranță și e liniște în jur. Gem continuu. Scuip sîngele care s-a acumulat în gura mea și tușesc. Deschid gura să strig dar nu pot vorbi. Îmi încordez coardele vocale și șoptesc cu voce răgușită numele lui.

-Justin..Justin..

Îmi întind mîna și i-o prind pe a lui. Strîng palma sa cu degetle și mă tîrăsc pe burtă spre el. Mă calmez cînd aud respirația sa zgomotoasă. Îi apăs piptul. Justin începe a tuși și a scuipa și el sîngele din gură. Cad pe asfaltul rece.

Mă trezesc agitată sub influența unor atingeri violente. Nu mă pot mișca. Justin mă scutură de braț. Pleoapele îmi tremură iar peste cîteva clipe pot descifra ceea ce văd. E întuneric, sunt pe asfaltul plin de sînge iar Justin stă deasupra mea. Are fața bătută, vînătă, roșie. Mă ridic cumva și mă sprijin de el. Mergem pe unde am venit. Trebuie să ajungem acasă. Cad obosită înapoi jos cînd picioarele îmi amorțesc brusc, dar mă ridic înapoi.

Cînd ajungem în casa abia dacă ne putem tîrî pe scări în sus. Dar el mă ajută să merg chiar dacă e mai grav rănit ca mine. Intrăm în baie și mă prăbușesc în cadă. El se dezbracă de tricou și blugi, apoi mă dezbracă și pe mine. Îmi scoate și lenjeria și sutienii și se dezgolește și el. Pornește apa rece și intră cu mine în cadă. Mă cuprinde pe din spate și îmi ridica capul de bărbie în sus. Închid apă și încep a tuși. Mă trezesc repede. Deschid gura să inspir aer dar intră din nou apă în nările mele și gură. Mîinile lui coboară și se ridică pe trupul meu și mă curăță de sînge și praf.

Sunt învelită într-un ștergar alb și tîrătă pe umări pînă în patul din dormitor. 

---

Încerc să cobor din pat dar abia dacă mă pot mișca. Soarele care bate dinspre fereastră îmi arde ochii. Mă sprijin de noptieră dar ceva cade și desprind mînă de pe ea. E telefonul lui Justin. Mă întreb unde e el așa că ies din dormitor și cobor încet scările la parter ca să îl caut. Dar nu e în bucătărie și nici în living. În gînd îmi vin seara trecută așa că genunchii mi se înmoaie iar eu mă prind de colțul mesei. Mă așez pe fotoliu și îmi plimb degetele peste genunchi și gambe. Am vînătăi care mă dor cumplit, dar gîndul îmi este departe așa că imaginea mea fizică e acum complet izolată. Ușa se deschide așa că eu sar în sus și alerg spre el. Ochii îmi sunt înlăcrimați, dar nici nu știu de ce. Îi mototolesc tricoul la spate în pumni și îmi lipesc fața de umerii lui. Cînd mă depărtez ușor de el, reușesc să îi ating fața bătută cu degetele. 

-Fața ta... Îmi e frică... îi spun.

Și chiar îmi e. Trei zile. Avem trei zile pînă la un oarecare eveniment care ne-ar putea costa viața. 

-Îmi pare atît de rău. Violet, de-aș putea schimba ceva. Te iubesc atît de mult...

-Ai fost la ei, nu?

El îmi strînge pumnii și mă ia de braț spre fotoliu. 

-Trebuie să vorbim. Știi asta, Violet...

-Sunt gata să o fac.

-E mai grav decît crezi.

-Ai fost la ei.. Ce vor?

-Știi ce vor. 

-Nu, Justin! Nu mă lua pe ocolite. E vorba de viața ta, e vorba de mine. Spune-mi ce doamne se întîmplă cu noi și cine ce vrea concret de la noi!

-Știi că pentru a lega traficatul de droguri a trebuit să omor. Iar asta m-a adus la un alt nivel în ochii lor. Moran mă caută de mult timp, vrea să mă pună la încercare. Vrea să mă pună să omor în locul lui pe cei ce nu își achită datoriile. Aceste trei zile ne sunt date pentru a ne gîndi. Pentru a mă gîndi...