Violet

Capitolul 14. Sage.

-Și apoi, nu mai țin minte nimic. Nimic Violet! Îți imaginezi cît de beată eram. Ma adus Max acasă cu mașina. Mă mir cum mama nu ma prins. Doamne, îmi e atît de rușine. Și mă doare capul teribil. 

De fapt nu o auzeam deloc. Mergeam pe peluza școlii spre compania noastră orbește. Mă gîndeam la mama. Nu am fost ieri la școală pentru că am vizitato și chiar și acum îi aud plînsl disperat în cap și trăsăturile corpului ei anorexic în roba albă. 

-Violet, ești atentă la ceea ce spun?

Dar a trebuit să mă strige încă de 2 ori ca să ies din gîndurile anxioase despre spitalul psihiatric. Sage încă nu știa despre ceea ce i se întîmpla mamei mele. 

-S-a întîmplat ceva? Ești cam agitată și nu ai fost și la școală ieri...

-E vorba de mama mea, e bolnavă și e ..

Dar nu am reușit să termin că Max venise spre noi practic alergînd chiar dacă era o distanță mică între noi și o îmbrățisă lung pe Sage. Ea rîse fericită și îl sărută scurt pe buze. Era minunată întotdeauna. Însă acum era mai atrăgătoare pentru că frumusețea adevărată ți-o redă dragostea. O, e atît de frumoasă cu sclipirea aia uriașă ca o explozie stelară în ochi, cu zîmbetul sincer pe toată față accentuîndui gropițele. Avea părul negru vopsit în albastru închis, care o făcea mai specială decît este, prins într-un coc dezorganizat la spate, iar pe față îi atîrnau citeva șuvițe scurte și spiralate. Avea pielea și fața foarte curate, fără vreun coș, aluniță sau cicatrice. Neatinsă. Iar ochii îi erau de un albastru tulburător. Purta un pulover în linii alb-negre și șorți albaștrii de jeans, iar în spate îi atîrna un rugzac negru de piele. 
Gîndul că sunt alături de ei mă făcu să uit rapid de probleme personale. Am început să zîmbesc. 

-Vino!

M-am întors la o strîngere de mînă. Era Alex, care deja mă tîra alergînd pe peluză spre intrarea școlii.

-Ce faci? am rîs.

-Trebuie să vorbim.

Am intrat în liceu, unde erau pe alocuri doar cîțiva copii și am intrat în bibliotecă. El mă aduse tăcut printre niște rafturi și se așeză jos între secțiunea de „fluturi" și „păsări". Îmi aminti de Sage. M-am asezat și eu trăgîndu-mi genunchii la piept. Purtam blugi negrii și un tricou alb și larg, croptopat cu o înscriepție IDFC la piept și converși albi. Părul îmi era nearanjat și dat pe față pentru că nu puteam face nimic cu el. Era prea scurt. 

-Deci...? l-*am privit ispititor eu.

Își ridică cu mîna părul negru ce îi cădea în față și își întredeschise buzele și mă privi.

-Am sărutat-o ieri pe Clare.

Am rîs în hohote dar apoi m-am apucat de gură brusc, reamintindu-mi că sunt în bbliotecă, care totuși era goală.

-Ce e? mă întrebă.

-Credeam că e ceva mai serios.

-Dar este.

-Și Liam? l-am întrebat.

-Îmi e frică să nu afle. Acum nu contează...

-Cum s-a întîmplat?

-Eram ieri în pub și băusem cu toții. M-am pornit la baie, îmi era rău dar apoi m-am oprit. Am văzuto pe ea stînd rezemată de perete la coadă la baia fetelor. Și m-am apropiat de ea. Era atît de frumoasă, doamne. De parcă poza pentru un jurnal de modă, cu spatele ușor aplecat, părul căzut pe umeri și piciorul ridicat în sus. Eram beat. Mi-am pus mîinile pe perete, prizîndo în brațe și am strigat că o iubesc. Ea ridică ochii mirată și mă întrebă despre ce vorbesc. Și i-am spus că o iubesc, din nou. Dar știa asta. Și ma sărutat.