Violet

Capitolul 16. Clare.

    Era ciudată...cumva. Felul în care privea lucrurile, le dădea alt consimțămînt, indiferența cu care vorbea și se comporta, gesturile, educația, gîndurile sale, totul de fapt ascundeau o altă personalitate pe care o avea. Era ușor să o ghicesc, nu încerca să își ascundă felul său natural de a fi, dar rolul de fată rea și stricată pe care încerca să o abordeze pentru atenție și popularitate fusese luat deja prea în serios de propria prea persoană, astfel încît devenise una. De fapt, era închisă în sine, tăcută, inteligentă și sentimentală. Sage îmi povestea despre cum era înainte. Înainte de a deveni așa. Acasă purta ochelari de vedere și trenningi largi, mînca înghețată de ciocolată cu mîna, privea tolănită de pe pat cu capul în jos seriale și citea cărți istorice în timp ce își spăla dinții, își ondula părul sau își epila picioarele în baie.Și doar atunci cînd ieșea pe ușa casei se transforma automat în perfecta Clare. Adevăratul ei nume era Clarence Monica Hills dar nimeni în afară de ea și tatăl ei nu știau despre asta, iar cine știa cîndva uitase demult o dată cu schimbarea sa bruscă. Se schimbase atunci cînd îi murise mama într-un accident oribil, din cauza unui cretin beat care intră în plină viteză în mașina sa la semafor. Clare avea atunci doar 14 ani. După asta o peroadă îndelungată nu fregventa școala, intrînd în depresie. Din cauza că nu mînca ades slăbise foarte mult iar personalitatea sa dispăru în totalitate, ceea ce o aduse la starea de a începe totul de la zero. Într-o zi pur și simplu se trezi cu simțul de a se schimba. Obosise de a fi în acea stare de cădere continuă, de a se simți într-o prăpastie fără fund și plină de singurătate, să se plîngă pe ea însuși și să se izoleze de tot ce iubea atît de mult. Se întoarse deja în High School, luînd înfățișarea și comportamentul actual. Se împrietenise cu Ivy și Clare, începuse să se întîlnească cu Liam, de unde și porni popularitatea sa bruscă. Nimeni nu o văzuse vreodată tristă, de altfel plîngînd. O făcea singură acasă. În acest timp tatăl ei se căsătorise cu o fată de 19 ani care îi preluă toată viața lui, astfel că Clare obișnuia întotdeauna să se descurce singură. 
Vorbise cu mine după practic o săptămînă după ce am intrat în grupul lor. Înainte de asta doar obișnuia să schimbe cîteva vorbe cu mine în dependență de situație. Se apropie atunci de mine spontan, în timp ce mă îndreptam spre ora de engleză.

:

-Vreau să vorbesc cu tine. mi-a spus, ceea ce era straniu prin faptul că felul în care îmi spuse sună a rugăminte, nu a poruncă cum era de fapt.

-Oau, mm. Bine. i-am răspuns sprijinîndu-mă de perete.

-Nu aici... mi-a exclamat.

Mă luă de braț și mă trase spre ieșirea din școală, apoi undeva în partea vestică a ei, la colț. În fața noastă era peretele școlii de care atîrna o scară metalică. 

-Urcă. îmi spuse ea.

-Nu...

-O haide, dădu ea ochii peste cap și aruncînduși jos geanta roșie, se descălță de pantofii ei pe toc înalt și ținînduse strîns cu mîinile de scară începu să urce. Aceasta se clătina desprinzînduse uneori de perete.

-Îți e frică?!strigă ea privindu-mă de sus.

-Nu!

-Cum ai vrea să te cred?!

A rîs și mi-am aruncat ruxacul în spate și pentru că eram în ghete și blugi am urcat ușor. Ridicam capul doar sus, pentru a nu ameți și vedeam lenjeria albă a lui Clare de sub rochia sa incomodă. În acel moment se auzi clopoțelul din școală. Ne-am oprit pentru că scara se terminase brusc și doar la o jumătate de metru de noi stătea o platformă metalică care era separată și lipită de perete.

-Înainte era la fel o trapă care le alipea dar a căzut. Era ruginită. A rămas doar baza ei. 

Între scara noastră și platformă era o linie metalică alipită de perete, pe care încăpea doar un picior.