Violet

Capitolul 31.

---

1 lună mai tîrziu

---

Ies prin ușa principală a școlii, lăsîndu-o în urmă pe Sage care mă ținea de braț și alerg în întîmpinarea lui. Mă opresc atunci cînd rămîn cîțiva centimetrii între noi iar aerul e încărcat de electricitate. Îl privesc cîteva secunde iar apoi zîmbesc. Justin îmi ține capul în palma lui și apoi mă sărută.

-Ești obosit...nu trebuia să vii.

-Nu e un motiv să nu te văd.

Își aruncă brațul peste umărul meu și le arată un gest de la-revedere prietenilor mei. Ne urcăm în mașina mamei și ne îndreptăm spre casă. Zilele după ce ea a decedat au devenit mai calme și mai simple. Justin lucra în aceeași cafenea, luni marți și sîmbătă are program de dimineață pînă la prînz. Joi și vineri muncește după amiază. Avem toată ziua pentru noi doar miercuri și duminică, atunci cînd ambii nu avem nici muncă și nici școală. dar atunci suntem prea obosiți să mai facem ceva, așa că ne limităm la filme, cafea și sex. Și nu mă deranjează nimic din ceea ce facem, îmi place această rutină. E calmă, e personală. Nu trebuie să îmi fac griji de nimic. Atunci cînd Justin muncește după prînz ies cu prietenii mei, atunci cînd el își încheie ziua de muncă pîna la prînz vine și mă ia de la școală și petrecem timpul împreună.

Încercăm să vindem lotul de pămînt unde a ars casa mea veche, de care idee nu am avut că avea să mă atașez atît de repede. Dar nimeni nu vrea o bucată de pămînt ars. 

Intru în casă obosită. Mîine e duminică, nu am ore. Îmi arunc ghetele pe podea și abia urc scările în dormitor. Dezbrac rochia azurie și mă aruc în pat. Peste cîteva clipe vine și Justin, ducînd două cutii de tinichea cu bere în ambele mîini. Una din ele de deja deschisă. Le pune pe comodă și se culcă lîngă mine. Aprind laptopul și caut episodul la care am rămas din The Hundred. Cînd îl pornesc, Justin îmi întinde cutia de inichea și se acomodează lîngă mine.

-Îmi pare rău. spune.

-De ce?

-De tot.. Știu că ți-ai dori ceva mai mult. Prietenii tăi acum se distrează pe la vreun bar, rîd, caut să petreacă și să își petreacă timpul bine iar tu stai acasă și privești a doua oară la rînd același serial. 

-Nu spune prostii.

-Violet, am fost și eu așa și știu cum e să fii adolescent. Uneori mă întreb de ce alegi să îți pierzi timpul cu mine.

-Nu îl pierd, Justin. Te iubesc, eu absorb orice secundă cu tine. Ești oxigenul meu. Și nu am nevoie de nimeni și nimic în afară de timpul petrecut cu tine. 

Sorb din cutie și apoi continuu să privesc episodul.

Cînd acesta se termină îmi întind mîinile în sus obosită.

-Ce ar fi să ieșim?

-Ești obosit.

-Nu. Haide, facem o plimbare pe lîngă ocean, pe bulevard. Oricum avea să petrecem următoarele 4 ore stînd degeaba.

Cobor din pat și mă îmbrac în blugii mei Boyfriend și un hanorac sur. Justin doar își trage tricoul Nike peste el. Coborîm scările și încălțăm ghetele de la ușă. Le privesc pe ale mele, sund foarte murdare ș prăfuite dar nu am timp să le curăț. Ieșim pe ușă de mînă. Coborîm dealul spre ocean și trecem pe lîngă fosta mea casă. Îl strîng de mînă, Justin înțelege și mă îmbrățișează peste umăr. Mintea îmi e plină de amintiri despre focul ce a mistuit totul. Dar ajungem în scurt timp lîngă ocean dar nu ne oprim să vorbim. Mergem mai departe și tăcem. E o noapte fără stele, fără lună. Cerul e în ceață iar totul e în beznă completă aici jos. Cîțiva felinari ne luminează drumul. Nu sunt mașini și nici oameni în jur. E cam bizară situația așa începe să îmi fie frică. Ne îndepărtăm de cartiere.

-Justin...

-Ce?

-Nu îmi place aici.

-Îți e frică?

-Nu...

-Ba da, îți e frică, rîde el.

Îl împing de cotul iar el mă îmbulzește într-un felinar vechi. Încerc să îl împing la rîndul meu și rîd, dar el se dă în urmă și eu mă dezechilibrez. Rîdem ambii, iar vocea noastră răsună pe stradă. Îl iau înapoide mînă și continui să merg dar brusc mă dezechilibrez și cad. Cineva mă loveșe pe din spate. Justin se întoarce dar e și el doborît la pămînt. Nu văd nimic în jur, doar picioare care îl tot lovesc peste tot. Apoi primesc și eu cîteva în spate și burtă. Dar nu simt nimic, stau cu ochii deschiși și privesc cum e lovit el și plîng. Nu pot spune nimic iar gustul metalic al sîngelui îmi invadează gura.

-Mai ai 3 zile la dispoziție să te gîndești, fraiere.

Justin...nu din nou.