I am a Belikov

Capitolul 2 - Going back to our old place

CAPITOLUL 2

-Liss' eşti sigură că eşti bine?

-Ţi-am mai spus, Rose, Amaro va face o treabă foarte bună protejându-mă. În plus, voi sta cu micuţul meu, a mai spus Lissa uitându-se cu admiraţie spre Christian. În plus, mai câştigi câteva ore de linişte cu Dimitri.

Am simţit nevoia să rânjesc, însă n-am făcut altceva decât să încuviinţez. Era incredibil cum o adolescentă de numai 17 ani se putea transforma în doar câteva luni într-o femeie adultă şi responsabilă, ce era dispusă să-şi dea şi viaţa pentru a-şi îndeplini menirea pe lumea aceasta.

De aceea o iubeam atât de mult.

-Dar, Lissa!

-Este un ordin, Rosemarie! a spus Lissa pe un ton impunător, care s-a transformat la final într-unul complet amuzat.

-Mda, bine, cum spui tu, Regina.

-Nu mai face aşa! Nu uita că tu m-ai adus aici!

Rose deja se întorsese spre uşă şi mă luase de mână. Într-adevăr, a fost un mic accident modul în care Lissa ajunsese regină, dar nu era doar vina lui Rose.

Astfel, i-am lăsat pe Christian, Lissa şi gardianul regal Amaro în camera reginei.

Spre norocul nostru, camera distribuită nouă, gardienilor regali, era situată chiar lângă cea a Reginei. Ce-i drept, era un mare noroc pentru noi faptul că eram gardieni ai curţii. Astfel, nu era nevoie să ne facem în permanenţă griji că o armată de strigoi ar fi năpustit până la ''palatul regal''. Bine, având în vedere evadarea Tashei din acea zi, era clar că protecţiile ce nu permiteau intrarea strigoilor erau dărâmate.

Tocmai ce intram în camera repartizată mie şi lui Rose, când am auzit-o bombănind:

-E doar de o săptămână regină, şi uite câte am avut de făcut până acum pentru chestia asta.

A expirat zgomotos şi a păşit înăuntru.

-Te simţi bine? am întrebat-o puţin îngrijorat.

Părea mai stresată ca de obicei.

-Da, Dimitri. Mă simt perfect. Mătuşa iubitului prietenii mele cele mai bune aka duşmanca mea de moarte dublu aka femeia moartă după tine a evadat, acum e strigoi şi cel mai probabil o să se întoarcă pentru răzbunare, Christian, sau mai ştiu eu ce!

Abia când a terminat şi-a dat seama că ţipa şi şi-a dresat glasul.

-Scuze. Nu se poate spune că mă simt excepţional.

I-am prins faţa-i măruntă între palmele mele şi am forţat-o să se uite în ochii mei. Am privit-o în ochii ei superbi şi , pentru un moment, am fost absorbit de amintirile în care eram la Sfântul Vladimir şi trebuia să mă stăpânesc de fiecare dată când o vedeam. Eram, în sfârşit, eliberat şi nu aveam de gând să las un aşa eveniment neînsemnat (mă rog, depinde ce mai înţeleg prin cuvântul ăsta) să o tulbure pe ea sau pe mine.

Fără să-i mai spun nimic, am început să o sărut. Fără să ezite, şi parcă ar fi aşteptat asta de un milion de ani, mi-a răspuns la sărut. Mi-am coborât mâinile încet pe trupul ei puternic, iar ea m-a cuprins pe după gât. Ne-am oprit pentru un moment ca să ne tragem sufletul, apoi ne-am sărutat din nou.

Şi din nou, şi din nou.

Am lipit-o încet de peretele cel mai apropiat şi m-am trezit cu degetele împletite printre nasturii hainei ei de gardian regal, când o bătaie în uşă ne-a întrerupt.