I am a Belikov

Capitolul 5 - Welcome, welcome

Apoi lucrurile s-au pus imediat în mişcare. Cum încă nu trecuseră 12 ore după seara trecută (adică începutul zilei pentru oameni), încă mai era timp ca spiritul să intervină şi să-l ajute pe fătul lui Rose să supravieţuiască.

Era aproape de prânz pentru programul moroilor, când eram toţi (eu, Christian, Lissa şi Sonya) în jurul unei tărgi improvizate pe care stătea Rose. Mâna îi atârna pe lângă masă şi mi-o ţinea strânsă pe a mea. Era stresată, dar şi entuziasmată în acelaşi timp. O vedeam pe chipul ei.

Bineînţeles, nu puteam spune că eu nu eram, precum ea, foarte neliniştit. Cu toate astea, aveam încredere că spiritul n-avea cum să-i facă rău lui Rose şi, sincer, chiar aş fi riscat multe să am un copil.

O să vi se pară ciudat, pentru că noi suntem gardieni şi trebuie să ne dedicăm toată viaţa moroiului nostru, însă... până când? Eu şi Rose trebuia să ne ducem familia mai departe, mai ales dacă amândoi eram dhampiri. Cu toate astea, nu ştiam cât de mult spirit implica acest procedeu, deci nu trebuia să îmi fac prea mari speranţe.

Mi-am alungat toate gândurile când le-am văzut pe Lissa şi Sonya îndreptându-şi mâinile peste Rose.

Am simţit o strângere puternică de mână, în timp ce puteam să jur că vedeam aerul cum lua o tentă de auriu, formând ca o aură în jurul lui Rose. La început, m-am minunat, căci era incredibil. Era un spectacol impresionant de culori, iar Sonya şi Lissa păreau să nu aibe vreo problemă.

Cu toate astea, nu a rămas aşa până la final.

Rose a început imediat să ţipe de durere şi să îmi strângă mâna atât de tare, încât îmi simţeam oasele pocnind. Îngrijorat, m-am uitat spre Lissa şi Sonya şi am observat că amândouă îşi ţineau ochii strânşi.

-Aaaaah!

Încă un geamăt al lui Rose ne-a făcut pe toţi să împietrim, în timp ce restul eram adânciţi într-o linişte profundă.

Christian era la fel de confuz ca mine, iar Lissa şi Sonya se concentrau la ce Dumnezeu făceau. Imediat, am simţit nevoia să le scutur pe cele două şi am fost pe aproape să izbucnesc şi să le strig Opriţi-vă! , căci durerea pe care o vedeam pe chipul lui Rose era de nedescris şi mă îngrijora enorm. Cu toate astea, n-am apucat să spun nimic, căci Rose s-a oprit din ţipete şi gemete la fel de repede pe cât a început.

Crezând că s-a terminat, le-am privit îngrijorat pe Lissa şi Sonya şi am observat că îşi deschiseseră ochii şi îşi retrăgeau uşor uşor mâinile.

-Cred... cred că e gata, am auzit-o pe Sonya spunând evident extenuată.

Totul se întâmplase atât de repede, încât nu puteam realiza în totalitate ce se întâmpla.

Lissa a dat să încuviinţeze, dar a fost imediat întreruptă.

Prima dată nu ne-a venit să credem ce auzeam. Am crezut că era pur şi simplu un sunet de afară sau o sonerie stupidă de telefon. Însă nu era niciuna dintre acestea. Un plâns zgomotos a cuprins toată încăperea şi, instinctiv, am dat la o parte cu grijă pătura ce o acoperea pe Rose şi am rămas înmărmurit.

-Vai... de... mine, am auzit-o pe Lissa spunând mirată în spatele meu.

-Cum de..., a dat Sonya să spună.

-A născut! a strigat Christian în urma mea, evident surprins şi el.

Sonya a scuturat din cap, în timp ce eu eram concentrat să-i tai cordonul ombilical bebeluşului.

-Nu se poate, a mai spus ea.

-Nu vezi bine? Nu vezi copilul în faţa ta? A întrebat-o Christian pe un ton, evident, sarcastic.