I am a Belikov

Capitolul 8 - She's so special!

Era deja aproape târziu pentru programul vampirilor, adică aproape de răsăritul soarelui, când am terminat cu George.

Ce-i drept, mă aşteptasem ca antrenamenul lui să fie o bătaie totală de cap, însă era mai mult decât dornic să înveţe. Ăsta era un lucru bun, însă bineînţeles că nu am putut trece cu vederea obrăznicia lui, aşa că a trebuit să storc şi ultimul gram de suflet din el ca să îl fac, într-un final, să îmi mulţumească pentru antrenament şi să îşi ceară scuze.

Deci da, l-am pus să alerge.

Era un lucru bun că învăţa repede şi m-am asigurat că data viitoare când ne întâlneam, avea să fie mult mai respectuos şi să nu se mai facă de râs în faţa întregii academii.

Mă tot gândeam la George şi la antrenamentul lui când am ajuns în faţa uşii de la camera mea şi a lui Rose. Eram complet istovit şi totuşi... mai trebuia să-l înfrunt şi pe Abe. Aveam un chef enorm, ce puteam să spun.

Fără să mai stau pe gânduri, am apăsat pe clanţă şi am intrat în linişte. Becul de la sufragerie era deschis şi o puteam auzi foarte bine pe Rose vorbind în şoaptă.

-Chiar crezi asta? i-am auzit vocea blândă şoptind. Ar trebui să vorbim şi cu Dimitri.

Astfel, am păşit în sufragerie. Abe stătea tolănit pe canapea şi o ţinea... oh, nu. O ţinea în braţe pe Tanya.

Am încercat să nu par surprins din nou şi i-am zâmbit obosit lui Rose când s-a întors spre mine.

-Ah, Dimitri! Unde ai fost până acum? m-a întrebat imediat cu vocea ei melodioasă.

-George. De ce? Am ajuns prea târziu?

Abia apoi mi-am dat seama că vorbisem puţin prea tare, iar vocea Tanyei a format un murmur de nemulţumire şi a plescăit din buze, certându-ne, bineînţeles, că făceam gălăgie.

Abe s-a lansat într-un râs molipsitor şi, atât eu, cât şi Rose, îl priveam nedumeriţi. Părea foarte amuzat de situaţie.

-Oh, doamne, a spus el printre lacrimi şi râsete, e fata ta, Rose!

-Taci, moşule. O trezeşti pe Tanya.

După ce l-a apostrofat pe tatăl ei, Rose s-a întors spre mine şi am fost surprins să o văd luându-mă în braţe chiar în faţa lui Abe. Ştiu că se amuza în interiorul lui, însă încerca din răsputeri şi cu succes să nu ne deranjeze. Mulţumit de atitudinea lui, m-am concentrat asupra lui Rose.

-George... mereu îţi dă bătăi de cap aşa?

-Oh, a spus ea oftând, nu îmi aduce aminte de el. E o bătaie grozavă de cap copilu' ăla. În fine, o să mă descurc cu el. Cu tine cum s-a comportat?

-M-a ascultat... într-un final.

M-a privit cu înţeles.

-Şi o armată de strigoi te-ar asculta, sincer.

Imediat apoi a părut vinovată când şi-a dat seama că mi-a vorbit din nou de strigoi. Da, ei puteau să mă asculte şi la propriu, având în vedere că unii dintre ei încă mai credeau probabil că sunt strigoi, ca ei.

Acest gând m-a cutremurat, dar l-am îndepărtat. Mi-am trecut mâna prin părul ei perfect şi i-am vorbit calm:

-Nu este nevoie să îţi pară rău, Roza. Ce a fost, a trecut. Acum, spuneţi-mi, despre ce vorbeaţi când am intrat?

Amândoi m-au privit, iar pe Abe l-am văzut chiar şovăind. Cu toate astea, Rose i-a făcut semn să o ducă pe Tanya în dormitor şi, cu ocazia asta, a început să vorbească: