Capitolul 16 - Dimitri, the caring brother

1.9K 136 10
                                    

Capitolul 16

Dimitri, the caring brother

-Bine aţi venit în Novosibirsk, vă puteţi decupla centurile.

Odată ce şi-a lăsat microfonul deoparte, stewardeza s-a dat la o parte aşteptându-se la ce urma să se întâmple: valuri de ruşi şi – o mică parte – de americani s-au năpustit spre scara de ieşire, în timp ce eu şi Joshua înaintam prin înghesuială.

Întotdeauna mi s-a părut foarte interesantă personalitatea ruşilor – care, în mare parte, se regăsea şi în a mea - , însă eu trăisem o lungă perioadă în state, aşa că uitasem cum era să trăieşti în Rusia.

Oamenii ăştia erau deosebiţi... nimic nu era ca aici.

Spre exemplu, iată: toţi preferau să se năpustească pe uşă, decât să aştepte să înaintăm civilizat. Ca urmare, din spatele meu a răsunat vocea sâcâitoare a lui Adrian.

-Omule, ruşii ăştia sunt nişte ciudaţi!

Mi-am plesnit fruntea, în timp ce Sydney ne privea amuzantă.

-Omule, i-am răspuns pe acelaşi ton sarcastic, ruşii ăştia mai ştiu şi alte limbi decât cea maternă!

Ca rezultat, trei ruşi – arătau cam beţi – s-au întors spre noi şi ne-au străfulgerat cu privirea, în timp ce Adrian şi-a scos o ţigară şi s-a pregătit să o aprindă.

-Eu n-aş face asta, l-a prevenit Joshua pe un ton amuzat. Tipii ăştia fug chiar dacă nu s-a întâmplat nimic. Aprinde ţigara şi va fi ca şi cum ai pornit un masacru.

Adrian a încuviinţat în direcţia lui şi şi-a băgat ţigara la loc.

-Băiat inteligent.

Imediat apoi am ajuns la ieşire şi am luat-o spre aeroport. Zona era destul de aglomerată pentru o zi... ce zi era? Vineri?

Da, era o zi foarte aglomerată oricum, iar eu n-aveam habar cum aveam de gând să găsim maşina trimisă de Abe în toată aglomeraţia aia.

La scurt timp după ce am ieşit din aeroport, am primit un mesaj. Era de la serviciul de telefonie care mă anunţa că aveam roaming- deci puteam suna. Nerăbdător, am apelat numărul lui Abe.

-Da? mi-a răspuns vocea lui indiferentă.

-Abe, Dimitri aici. Ce maşină ai trimis pentru noi?

-Este un SUV negru chiar în faţa aeroportului. Maşina e deschisă, cheile sub scaun. Călătorie plăcută şi ţine-mă la curent.

Şi astfel, mi-a închis. M-am abţinut cu greu să nu îmi dau ochii peste cap şi am privit în jur. Într-adevăr, nu departe de noi era un SUV negru descuiat. Eu m-am aşezat pe locul şoferului, Joshua pe cel din dreapta, în timp ce Adrian şi Sydney stăteau pe bancheta din spate.

-E departe de aici? m-a întrebat Joshua în timp ce eu băgam cheile în contact.

-Nu, maxim o oră.

Joshua a încuviinţat şi m-a întrebat apoi:

-Ai emoţii? Să îţi vezi familia, ma refer.

-Da, i-am răspuns sincer.

-De ce? Nu trebuie...

Am inspirat şi am expirat zgomotos. Poate că trebuia să îi spun adevărul...

I am a BelikovUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum