I am a Belikov

Capitolul 15 - [Short chapter] Rose POV

La câteva ore după ce Tanya a avut viziunea în care Rose se transforma în strigoi, în drum spre o locaţie necunoscută, Rose stătea închisă într-o maşină destul de mare, marca neimportantă... şi suferea...

Focul era arzător. Puternic. Mă distrugea.

Nu puteam lupta cu el, era atât de agonizant, încât nici nu mă puteam gândi să-l înfrunt. Aş fi fost în stare să înfrunt o armată întreagă de strigoi, însă sub nicio formă nu aş fi putut face faţă acelei senzaţii agonizante, dar plăcute, care îmi decompunea sufletul şi îl alunga.

Mă luptam cu el, voiam să rămână. Nu trebuia să părăsească, însă din nou focul a intervenit şi l-a ţinut la distanţă de mine. Alergam după el.

Rămâi cu mine! i-am strigat, însă focul era zgomotos şi nu mă lăsa să ajung la el. Ce se întâmpla cu mine? De ce eram afundată într-un întuneric atât de pătrunzător, încât nu mai puteam ieşi la suprafaţă?

Nu mai auzeam nimic altceva.

Nu îmi mai aminteam nimic, însă ceva în adâncul întunericului încă striga la mine: Dimitri, Tanya, Lissa! Nu uita că îi iubeşti!

O fi fost oare sufletul meu care striga la mine aceste vorbe nepreţuite? Şi de ce sufletul meu era acum atât de departe încât nu îl mai puteam auzi?

Apoi mi-am dat seama.

Mă transformam în strigoi.

Iar când am realizat acest lucru, şi ultima picătură de putinţă m-a părăsit, fiind lăsată complet fără vreun gram de iubire, de păsare, de sentimente...

Şi astfel, m-am trezit.

Primul chip pe care l-am văzut când am deschis ochii fusese al Tashei. Ochii îi sclipeau roşiatici şi mă priveau cu o simplă fantezie şi plăcere. Avea cumva impresia că eram fiica ei, sau ceva? N-aveam de gând să-i dau impresia asta, mai ales nu acum, când simţeam nevoia să-i rup gâtul şi să o secătuiesc de sânge...

-Labele de pe mine, pocitanie! strigă vocea ei ascuţită când m-am trezit cu mâinile în jurul capului ei şi colţii pregătiţi să-i sfâşie gâtul...

Am sărit ca arsă de pe ea. De ce făcusem asta, fix la auzul vorbelor ei? Pe când îmi treceau gândurile astea prin minte, Tasha mi-a dat o palmă şi m-am trezit căzută în josul unui perete. Cu o sclipire roşiatică în ochi, s-a apropiat de mine şi mi-a rânjit...

Îmi plăcea rânjetul ei. Simţeam nevoia de a lăsa nesupunerea la o parte şi de a mă aşeza în genunchi în faţa ei. Aş fi făcut orice pentru ea... absolut orice...

-Ridică-te, fiica mea, mi-a spus pe un ton ceva mai cald. Ţi-e foame?

Fiica mea. Şi da, muream de foame. Gâtul îmi ardea şi aproape că voiam să sfâşii capul oricui îmi apărea în cale.

-De ce simt nevoia să fac ce îmi zici tu? De ce sunt supusa ta? am întrebat-o surprinzându-mă chiar şi pe mine.

Râsul ei dezmierdător m-a încălzit imediat, în timp ce Ea se apropia de mine şi mă privea într-un mod foarte ciudat.

-Eu te-am transformat, Rose... Ştiai că atunci când cineva transformă un dhampir în strigoi, sentimentele dhampirului transformat se schimbă complet faţă de părintele-strigoi? Mă urai, Rose. Şi eu la fel. Deci acum o să faci orice pe lumea asta să mă mulţumeşti. Iar eu am să mă folosesc de supunerea ta acum ca să îl capturăm împreună pe Dimitri. Cine ştie... poate îl vom împărţi cândva.

Dimitri. Posesia lui... îmi plăcea cum suna. Dintr-odată, mi s-a făcut dor de el şi am simţit nevoia să îl am lângă mine... însă sângele lui, oare cum ar fi gustat? Îl voiam, îl voiam...