I am a Belikov

Capitolul 21 - We have a visitor

Capitolul 21

După momente ce au părut milisecunde pentru noi, ne-am despărţit într-un final din sărut. Cu puţină concentrare, mi-am adus aminte că trebuia să îi arăt cutiuţa şi i-am strecurat inelul pe degetul inelar. Arăta superb, iar mărimea-i era perfectă.

-Wow...

Toată camera ne privea şocată, însă eu uitasem cu totul de prezenţa lor. Pentru mine nu mai conta decât Roza, Roza a mea, care în final a reuşit să zâmbească – pentru prima dată de când o adusesem înapoi la Curte.

-Dimitri, te iubesc!

M-a mai sărutat odată, făcându-mă din nou să uit că nu eram singuri. Şi aşa era. Numai noi doi, împreună, pentru totdeauna.

Nici măcar nu am realizat când cei din jurul nostru au început să aplaude din nou, însă am fost pe deplin conştient când am auzit vocea gardianului regal Amaro strigând-o pe Lissa.

-Alteţă, îmi cer mii de scuze, s-a auzit vocea lui. Este cineva care caută permisiunea să intre în palatul regal... doreşte să vă vadă.

Lissa s-a întors instantaneu spre uşă, iar Rose a reacţionat imediat. Deşi degetele mâinii erau se împleteau perfect cu ale mele încă, ea a reuşit să se întoarcă fără să îmi dea drumul şi să întrebe pe un ton impunător:

-Cine o caută pe Regină, Amaro?

Am sesizat uimirea de pe chipul gardianului când a zărit-o pe Rose. Într-adevăr, toată lumea ştia că Rose era din nou dhampir, însă Amaro nu se aştepa probabil ca aceasta să îi vorbească pe un aşa ton, ce motiva faptul că încă îi era şefă.

-George Rich, i-a răspuns Amaro. Fiul lui Hans Rich.

Imediat, Lissa s-a întors spre noi ridicându-şi o sprânceană. Numai auzisem nicio veste de la George. Ultima dată când îl văzusem, îmi salvase viaţa ucigându-şi propriul tată.

Conştientizând şi ea toate astea, Lissa i-a răspuns într-un final gardianului:

-Prea bine, Amaro. Are aprobarea de a pătrunde în Palatul Regal, însă vreau să fie adus în biroul meu, nu aici.

-Desigur, alteţă.

Amaro mai făcu o plecăciune, apoi ieşi din încăpere. Eram confuz. Nu trebuia George să fie în continuare la academie? Gândul la el m-a purtat imediat şi la Joshua, care ştiu că alesese să rămână în Rusia, iar asta mă făcu curios de multe lucruri.

Rose se încordă în braţele mele, însă se relaxă apoi când Janine apăru în faţa noastră. Mama ei mă privea cu o privire indescriptibilă, încât m-am speriat. A dat să facă o mişcare spre mine, însă Rose a sărit în calea ei.

-Nu face asta, te rog, mamă.

Însă Janine nu o ascultă. Imediat, braţele i s-au deschis şi m-a luat în braţe.

Nu mi-a dat un pumn şi nu m-a doborât la pământ. Eu şi părinţii lui Rose făceam progrese.

Îmbrăţişarea lui Janine mă sufoca aproape, însă am reuşit să o aud spunându-mi:

-Eşti fiul meu acum, Dimitri.

Apoi mă lăsă, iar Rose ne privea vizibil buimăcită.

-Sunt uimită, admise ea.

-Şi eu, i-am replicat apoi izbucni în râs.

Chicoteala noastră ne-a fost întreruptă de prezenţa Lissei, care ne îmbrăţişă pe amândoi în acelaşi timp.