I am a Belikov

Capitolul 7 - Look who's back

Prea multă gălăgie... Prea multe bârfe...

Aproape că uitasem cum era viaţa la Academie şi cât de infantili puteau fi elevii acesteia. Mă uitam în jurul meu încercând să îmi dau seama dacă puteam asemăna ce se întâmpla în jurul meu acum cu viaţa mea de la Sfantul Vladimir dinainte.

Lucrurile păreau atât de diferite însă... nu erau. Şi ştiam, în ciuda senzaţiei ciudate, că totul era la fel.

Şi ştiu că este o prostie să gândesc asta, având în vedere că oricum viaţa de gardian presupunea numai haos si lupte. Poate chiar că mă transformam într-o altă persoană fără să îmi dau seama.

Mi-am alungat gândurile şi am luat-o spre biroul Kirovei, pe care îl ştiam prea bine. Am trecut prin cantină şi prin holuri, în timp ce tot felul de priviri se întorceau şocate spre mine. Bineînţeles, am făcut ce ştiam cel mai bine, şi anume le-am ignorat, însă urechile mele funcţionau în continuare şi mă făceau să aud lucruri incredibile:

-Ăla-igardian Belikov? AcelBelikov? s-a auzit vocea emoţionată a unei fete de maxim 17 ani.

-Da! Doamne, ce proastă eşti! Nu ştii că e şi prinţul Christian aici? El e gardianul lui, s-a auzit răspunsul alteia.

Am zambit în sinea mea şi am trecut pe langa ele, încercând, fără rezultat, să nu mă amuz. Cel puţin la exterior. Oare fetele acelea îşi dădeau seama că le auzeam perfect?

M-am oprit din mers abia când am ajuns în faţa unei uşi pe care era atârnat acelaşi anunţ dintotdeauna.

Ellen Kirova. Bate înainte să intri.

Hmm, pentru o femeie care ţinea atât de mult la disciplină, era cam indisciplinată, să spun aşa, cu repetiţia de rigoare. Serios acum, numai amintindu-mi cum a intrat în biroul meu a dat dovată că avea o personalitate aparte.

Am bătut conştiincios la uşă şi am intrat. Jur că am văzut-o cum îşi ţinea picioarele pe masă, însă m-a observat imediat şi şi le-a dat jos cu o viteză fulgerătoare specifică moroilor şi mi-a afişat un zâmbet călduros, dar fals.

-Gardian Belikov, o încântare să te revăd! Ia spune, cu ce te pot ajuta?

-Mă tem că Rose nu se simte prea bine, aşa că am să-l antrenez eu pe acel novice după ore. Doresc să îmi înmânaţi orarul novicelui pentru a-l găsi şi pentru a-l anunţa.

Intenţionat am vorbit ca şi cum nu mă interesa dacă era de acord sau nu. Ce-i drept, nu aveam un scop anume să fac asta, dar eram tare curios cum avea să reacţioneze.

Mă aşteptam, totuşi, la ceva mai măreţ.

-Desigur, mi-a răspuns încuviinţând. Are cursuri cu Sonya Karp, în clădirea B.

-Sonya? am întrebat mirat.

-Ah, da! Sonya predă acum suplimentar pentru cei rămaşi în urmă. Chiar mai aveam nevoie de profesori, a mai spus ea.

Am încuviinţat încercând să nu-mi afişez mirarea pe chip. În fine, era un lucru foarte posibil, mai ales că Sonya adorase dintotdeauna să predea, asta înainte să înnebunească din cauza spiritului.

Kirova a aşteptat parcă să mai spun ceva, aşa că n-am făcut decât să-i mulţumesc şi să ies din birou.

***

-Bună ziua, am spus pe măsură ce mă strecuram în sala de curs indicată de Kirova. Salut, Sonya.