I am a Belikov

Capitolul 18 - Saving mommy and daddy

Din perspectiva lui Rose...

E chiar mai bun decât îmi imaginam. Sângele lui combinat cu dorinţa mea de a-l avea, de a-l poseda se împleteau perfect, în timp ce muşcătura mea cerea mai mult, mult mai mult din partea lui.

-Lasă-l în pace!

Aceeaşi voce sâcâitoare m-a deranjat şi a trebuit să îl las pe Dimitri pentru o secundă, ca să mă ocup de nenorocitul ăla mic.

-Ce vrei, mucosule? l-am întrebat sâcâită.

-Nici nu e conştient! Nu şi-a revenit de la căzătură, iar tu deja îl muşti? Lasă-l în pace!

Mucosul -Joshua, parcă- începea să mă calce pe nervi, iar pentru o secundă am vrut să îi rup gâtul şi lui... da, exact aşa cum făcusem şi cu nenorociţii ăia din Omsk. Era atât de bine să omori, nici nu îmi puteam imagina de ce n-am vrut din înainte să mă transform în strigoi. Era atât de bine să ştii că ai controlul, puterea.

Şi nu slăbiciunea.

Şi totuşi, am făcut un efort şi i-am întors spatele mucosului şi l-am privit din nou pe Dimitri al meu. La naiba cu ritualurile Tashei... aveam să îl transform chiar aici, şi chiar acum.

-Rose?

Mi-am scuturat capul când i-am auzit vocea strigându-mă, aşa că l-am privit. În sfârşit, deschise ochii.

Din cauză că strigoii nu dormeau, noi nu aveam nici coşmaruri sau vise în general. Iar de aceea, hm, se întâmpla chestia asta: să visez cu ochii deschişi.

Era o treabă foarte enervantă, însă mi-am alungat gândurile şi l-am studiat. Arăta dezgustător, aşa, ca dhampir. Slab, neputincios, plin de... speranţă. La naiba cu speranţa. Speranţa te ucidea, iar să fii trezit era... miraculos.

-Unde.. unde m-ai adus? m-a întrebat el încercând să pară sigur pe sine, însă ştiam că nu era aşa.

-Contează? l-am întrebat eu pe un ton nonşalant intenţionat.

-Da. Unde. Suntem?

-Nu mârâi, Belikov. Undeva în Rusia. Te ajută?

Mă privi cu teamă. Mă dezgustau complet toate sentimentele ce i se citeau pe chip. Pe bune? Aşa arătam şi eu când eram dhampir? Nicio problemă, asta avea să se rezolve oricum.

-Rose, trebuie să mă asculţi. Nu spune lucruri aiurea, te rog! Când o să te transformi din nou în dhampir, o să regreţi toate astea.

Nu m-am abţinut să nu pufnesc. Era prea amuzant.

-Ascultă, Dimitri, nu am chef de jocuri cu tine acum, bine? La miezul nopţii, tu şi prietenul tău mucos o să fiţi transformaţi în strigoi. Nu mă întreba de ce vrea Tasha fix la miezul nopţii şi nu acum, că oricum nu mă interesează. Tot ce contează, Dimitri, este că o să fim împreună... şi o să stăpânim totul împreună.

-Nu stăpânim nimic, Rose, ascultă-mă! a strigat el la mine furios.

Nu m-am putut abţine să nu îmi dau ochii peste cap.

-Ascultă-mă, mă imploră el.

-N-am chef, i-am tăiat-o.

-Ba da, o să mă asculţi!

-Hmm...

Mă durea cumva ideea că îl răneam căci, până la urmă, l-am iubit. Însă asta era deja dat uitării, se întâmplase într-o viaţă anterioară, acum nu îmi mai păsa de ce simţeam. Tot ce conta pentru mine, acum, era să îl am pe Dimitri ca strigoi, numai pentru mine. Iar dacă nu îl ascultam, poate că aveam să pierd orice şansă de a-l transforma din buna lui voie. Eu încă speram la asta.