I am a Belikov

Capitolul 10 - Christian's plan

Când ne-am întors în cameră după discuţia cu Sydney, începea deja să răsară Soarele. Eram doar eu cu Rose în faţa uşii noastre şi scotoceam după cheile camerei, când Rose a împins în uşă:

-Ai uitat că-i mama acasă cu Tanya?

Fix atunci am găsit cheile şi le-am băgat înapoi.

-Mda, toate astea m-au cam zăpăcit, i-am mărturisit.

-Mie-mi spui?

A deschis uşa şi am intrat. Imediat, am putut să o zărim pe Janine stând în sufragerie, învârtindu-se în cerc. Tanya nu era acolo.

-Ah, bună! ne-a salutat puţin neliniştită.

-Unde este Tanya? am întrebat parcă simţind că ceva era neînregulă.

-Doarme, m-a lămurit imediat.

Am expirat uşuraţi.

-Ne-ai speriat, pe bune! a dat glas Rose gândurilor mele.

-Mda... că tot vorbeam de asta...

-Ce este?

-Tanya s-a comportat cam ciudat cât am stat eu cu ea.

-Varsă tot, a încurajat-o fiica ei.

S-a întors şi s-a aşezat pe canapea, îngăduindu-ne să facem la fel. Neliniştit, am apucat-o de mână pe Rose şi ne-am aşezat împreună. Când ne-a văzut că nu mai puteam respira aproape, ne-a spus:

-Stătea foarte liniştită, iar după ce aţi plecat s-a culcat. A dormit destul de mult şi era atât de frumoasă când dormea... apoi s-a trezit. Dar nu s-a trezit cum o persoană se trezeşte în general. Nici măcar ca după un coşmar. A fost mai rău. Ochii îi străluceau nebunesc de tare şi a început să ţipe... spunea ceva de genul...

-Ce spunea, Janine? am întrebat-o nemaisuportând aşteptarea.

-”Mami! Unde eşti?! Nu!” , ne-a răspuns imitând reacţiile Tanyei. Tresărea de fiecare dată când spunea asta. Să nu mai spun că plângea în hohote.

-Şi apoi ce s-a mai întâmplat? am întrebat-o.

-Apoi, ca printr-o minune, s-a oprit. Pur şi simplu. A obosit şi s-a culcat la loc. Iar de atunci tot doarme.

-Trebuie să o văd.

M-am ridicat şi am luat-o spre dormitor vrând să mă asigur că era bine, lăsându-le în urmă pe Rose şi mama ei. Într-adevăr, Tanya dormea ca un mieluşel. M-am apropiat încet de ea, nevrând să o trezesc.

Am privit-o.

-Ce se întâmplă cu tine, fiica mea?

Parcă aşteptând un răspuns, am rămas acolo şi m-am bucurat că nu veni nimeni să mă deranjeze. Simţeam nevoia să stau alături de ea singur şi să mă asigur că avea să fie bine.

O priveam în continuare cu admiraţie, când s-a întâmplat.

Totul a început cu o serie de convulsii, în timp ce ochii îi străluceau nebuneşte şi luau o tentă de auriu. Neştiind ce să fac, am luat-o imediat în braţe.

-Rose, veniţi aici!

Imediat au venit şi s-au oprit în prag.

-Se întâmplă din nou! a strigat Janine.

Însă eu nu-i mai acordam atenţie ei. Toată îngrijorarea mea era acum îndreptată spre Tanya, care plângea şi tremura în continuu, în timp ce ochii păreau să-i fi fost desprinşi dintr-o poveste.