I am a Belikov

Capitolul 13 - Dimitri's decision

Când am reuşit din nou să deschid ochii, mi-a fost greu să îmi focalizez privirea. Eram încă ameţit din cauza endorfinelor şi nu puteam face nimic în privinţa asta. Şi totuşi, imediat ce am reuşit să văd din nou, le-am zărit ochii tuturor, ţintindu-mă cu privirea şi formând un cerc în jurul meu.

Tanya era şi ea aşezată lângă mine şi mi-a oferit un mic sărut pe obraz, înainte să înceapă din nou să plângă. Fusese doar un vis? Nu părea real deloc.

Ba da, era real. Realizând în sfârşit în ce situaţie ne aflam, am sărit în picioare.

-Unde e Christian? am sărit imediat.

-E în cealaltă cameră, mi-a spus imediat Lissa. A dat să fugă după Tasha şi Rose, însă l-au rănit şi abia acum am reuşit să-l vindec. Te simţi bine, Dimitri?

-Da. Nu. Cât timp am stat întins pe jos?

Am aruncat o privire în jur şi am observat că toţi strigoii şi gardienii căzuţi nu mai erau acolo, cu excepţia lui Hans şi a lui George, care stătea şi plângea la capul tatălui său.

-Cam jumătate de oră, îmi explică tot ea, în timp ce mă apropiam de George.

-Alberta a pus câteva trupe să îi caute, Dimitri.

Cel ce îmi spuse asta era Adrian şi am observat că o ţinea protectiv în braţe pe Sydney. M-am uitat lângă ei şi am văzut-o şi pe Jill plângând încet la pieptul... lui Eddie?

-Eddie?

-Bună, Dimitri. Am ajuns acum... cinci minute, mi-a răspuns el imediat la înterbarea nerostită.

-Staţi. Spuneaţi ceva de Alberta? I-am întrebat încercând să îmi revin din „mahmureala” mea.

Lissa încuviinţă şi îmi vorbi pe un ton egal:

-Da, Dimitri. Tot timpul ăsta a fost la curte...

-... Ajutându-l pe gardian Castile să găsească mai multe informaţii despre Hans şi Tasha. Îmi pare rău că a trebuit să plec ca să îmi urmez propriile cercetări, Dimitri, mi-a spus o nouă voce din pragul -acum inexistent.

Acolo stătea nimeni alta decât Alberta, draga mea prietenă, cu care mă înţelesesem perfect încă de când ajunsesem la Academie prima dată.

Acum, că era aici, totul căpăta sens.

-Ştiai de la bun început, am spus cu înţeles.

-Da, recunoscu ea. Însă n-am putut risca să afle Kirova. E doar o altă marionetă de-a Tashei, Dimitri. Femeia asta s-a ţăcănit de tot.

-Spune-mi ceva nou.

-Trebuie să ne organizăm! a spus dintr-odată Lissa, reluându-şi aerul de regină şi tonul serios. O voi trimite direct în închisoare pe Kirova imediat, însă am nevoie să ştiu că protecţiile vor fi puse la loc. Trebuie să o găsim imediat pe Tasha, până nu îi face mi mult rău lui Rose. Acum, iertaţi-mă, dar merg să văd ce face Christian.

Astfel, a ieşit din cameră sigură pe sine, deşi ştiam că în adâncul ei se ascundea aceeaşi diperare ca în mine. Rose e cu Tasha. E în pericol... , mă gândeam, însă ştiam că astfel nu aveam să mă menţin întreg la minte.

Dar va fi bine, mă consolam apoi. Trebuia să rezist, să lupt şi să o găsesc.

Pe când gândeam toate astea, Tanya s-a ridicat în picioare, părând chiar mai matură ca două zile înainte, şi mi-a spus pe un ton superior:

-Ridică-mă!

Ascultător, am luat-o în braţe şi a început să îmi plângă încet la piept. Am simţit cum mi se rupea sufletul, când lacrimile au început să-mi dea şi mie...