I am a Belikov

Capitolul 20 - A turkish idea

Capitolul 20

-Deranjez?

Pentru prima dată în viaţa lui, Abe părea serios şi foarte grijuliu. M-am abţinut cu greu să nu casc gura la simplul mod în care şi-a făcut apariţia şi am scuturat din cap.

-Nu, Abe, poţi intra.

Rose îl urmărea cu atenţie, însă încordarea i-a dispărut imediat când Abe a ajuns în faţa noastră.

-Am auzit că v-aţi întors. Bineînţeles, am ajuns cât de repede am putut, ne-a explicat el.

Rose îl privea cumva ciudat, însă Abe era prea îngrijorat ca să observe asta. A dat să îi spună ceva, însă Rose i-a tăiat-o.

-Unde e mama?

L-am văzut ridicându-şi sprâncenele şi cu greu a reuşit să se oprească la timp din a râde.

-Vin aici şi tu mă întrebi de mama ta?

-Abe... am spus eu încercând să-i dau de înţeles că nu trebuia să întindă prea mult coarda. Nu acum.

-Scuze, scuze, a spus el imediat. A fost rănită grav în urma atacului academiei, dar este bine acum. Este şi ea în drum spre Curte.

Rose încuviinţă vizibil liniştită. Voia să-i spună atât de multe lucruri lui Abe, însă nu putea, pur şi simplu. Am adus-o cu grijă mai aproape de pieptul meu pentru a-i aminti că eram acolo, pentru ea, iar ea se relaxă imediat.

-Rose, i-a spus Abe după un timp. Ai vrea să mă laşi să discut puţin cu Dimitri?

Păru să ezite din nou, însă i-a răspuns într-un final:

-Bine, moşule, dar... îmi puteţi face o favoare?

-Sigur, i-a răspuns Abe imediat.

-Nu vorbiţi despre mine. Eu o să merg la Tanya să port o discuţie cu ea.

Am încuviinţat grăbiţi amândoi, iar Abe m-a îndemnat să iau cu el spre uşă. Oare ce voia să vorbească cu mine omul ăsta? Hm, curiozitatea creştea în mine din ce în ce mai mult, însă trebuia să mă abţin. Şi totuşi, moşul plănuia ceva măreţ de data asta.

*

Eram deja în parcul Curţii, acolo unde gardieni şi moroi locuitori ai acesteia mergeau ca să se relaxeze. Treceam prin faţa unei statui distruse a Reginei Alexandra, când nu m-am putut abţine să nu-mi amintesc de cum au ajuns toate acestea distruse.

-Statuile astea îmi aduc aminte de vremurile vechi.

Abe pufni.

-Ce vremuri vechi? Asta s-a întâmplat acum... când? Două luni? Timpul trece foarte repede, Dimitri.

Măcar îmi spune Dimitri, mi-am spus în gând. Mă întreb ce are să îmi spună.

-Abe, despre ce vrei să vorbim? l-am întrebat eu.

-Ştii, Rose ne-a rugat să nu vorbim despre ea... Am minţit-o. Fix despre ea trebuie să vorbim, mi-a explicat.

-Prea bine.

Inspiră aer adânc, iar vântul s-a oprit din bătut, temperatura părând imediat ceva mai ridicată. Era o atmosferă plăcută, iar Abe nu părea furios deloc.

-Voiam să îţi mulţumesc din suflet. Ce ai făcut... a fost incredibil.

Am încuviinţat.

-Aş fi făcut-o oricând şi oriunde, Abe. Iar dacă îmi poţi ierta curiozitatea, am să te întreb ceva.