L'ossessione VOL 1 Finalizata

CAPITOLUL 31

Am deschis ochii somnoroasă, am reuşit să dorm destul de bine fiind puțin obosită, faptul că Diego nu a pus mâinile pe mine fără permisiunea mea mă surpinde, tot ce a făcut a fost să mă țină în brațe toată noaptea, mi-am răsucit capul şi am văzut că el nu era lângă mine pe aşternuturi, am căscat de 2 ori şi m-am ridicat din pat. După ce mi-am spalat față şi dinți am ieşit din baie şi m-am îndreptat spre bucătărie probabil era acolo, dar spre surpinderea mea nu era. Am mers cu paşi leneşi până la figider şi în ochi mi-a sărit bilețelul pus pe el *Am încredere în tine, am plecat în oraş cu nişte treburi, te iubesc o zi frumoasă să ai* atunci când am văzut acel bilețel am mers ca arsă spre cameră, mi-am luat repede pe mine o pereche de pantaloni şi o bluză şi am plecat spre ieşire, era ocazia mea să ies din acest iad, am reuşit să îl conving.

"Puiule plecăm de aici, mami a reuşit" am dat să deschid uşa dar era închisă pe dinafară, în cel moment nervii au pus stăpânire pe mine, m-am îndreptat spre geam şi l-am deschis eram la etajul unu puteam să sar, şi aşa am făcut problema a fost când glezna mea s-a luxat şi o durere îngrozitoare mi-a pătruns până la suflet, după câteva secunde mi-am făcut curaj şi m-am ridicat. Era totul pustiu, nu se vedea nimic decât câmpuri goale, oare cât de departe eram de oraş, şi cel mai important sunt încă în Roma, m-am uitat încă odată prin înprejurimi dar nu vedeam nici o maşină aşa că am început să merg dar glezna mea îmi dădea dureri îngrozitoare cu fiecare pas. Am mers puțin după care iar m-am oprit, şi aşa am făcut de câteva ori până când nu am văzut pe jos un băț destul de gros l-am luat şi am continuat să merg, cu ajutorul bățului reuşeam să parcurg mai multă stradă fără să mă opresc, şi fără să mă uit în spate.

Simt că orele au trecut şi setea punea stăpânire pe mine, de ce oare nu am luat ceva de băut? Dar în acel moment nu îmi stătea gândul decât să plec. Am continuat să merg dar eram atât de obosită şi nu mai puteam. M-am aşezat pe jos şi am privit prin împrejurimi, spre fericirea mea am văzut o stradă şi m-am ridicat cu ultima picătură de putere mergând acolo. Ajunsă m-am aşezat pe jos şi am aşteptat să recapăt puterile, speram cu toata ființa mea să treaca vro maşină.
"Puiu meu va fi bine, mami o să ajungă acasă şi o să am grijă de tine" mi-am mângâiat burta şi un zâmbet a apărut pe chipul meu.
Sunetul din departare m-a făcut să tresar şi atunci când am auzit acel sunet vine tot mai aproape m-am ridicat imediat. Puteam să văd o maşină şi mă rugam să nu fie Diego, să pot scăpa şi să rămân în viață. Maşina se apropia tot mai mult şi inima îmi sărea din piept, frica a pus stăpânire pe mine dar şi speranța era acolo. Am întins o mână şi speram să mă vadă. În momentul în care maşina a ajuns lângă mine o frână bruscă m-a făcut să tremur de frică, dar atunci când am văzut persoana de la volan inima mi-a stat în loc.

"Mell oh doamne chiar tu eşti?" Am zâmbit fericită că acum am scapat din ghiarele demonului şi m-am apropiat de maşină, am simțit cum totul se învârte în jurul meu şi cum ultimele puteri se scurg din mine căzând , dar două mâini mari şi puternici mă prind înainte de a atinge pământul , mi-am dus mâna spre chipul lui şi am zâmbit "Emanuele" şi întunericul a pus stăpânire pe mine.

*Emanuele pov*

Văzând-o atât de fragedă în mâinile mele inima mi s-a rupt iar, dar faptul că acum era aici mă făcea să fiu atât de bucuros. Am pus-o mai bine în brațele mele şi după de am deschis portiera am aşezat-o pe banchetă. Am înconjuat maşina şi m-am aşezat la rândul meu pornind motorul. Mi-am dus iar privirea spre ea şi nu îmi venea să cred că era chiar ea, că am reuşit să o găsesc, îngerul meu era iar în brațele mele dar totuşi nu părea ea, era schimbată, obraji ei rozalii erau albi ca zăpada acum, buzele ei roşii ce mă făceau să îmi pierd mințile erau uşcate şi aveau o culoare stinsă, era slabă, mult mai slabă şi totuşi era atât de frumoasă. Am căutat-o zile întregi, atunci când Mirko m-a sunat nu ştiam ce se petrece, i-am lăsat numărul meu şi i-am zis să mă sune dacă se întâmplă ceva cu ea, când am descoperit că a plecat şi nu este de găsit m-am întors în oraş, cu speranța că nu este adevărat că ea stă bine şi se află în apartamentul ei. Am crezut că înnebunesc atunci când am căutat-o zile la rând şi în sfârşit am găsit-o. Am respirat uşurat şi am continuat să conduc, trebuia să o duc la spital cât de curând. Am accelerat şi maşina a prins viteză sub mine, eram destul de departe de oraş şi trebuia să ajung cât puteam de repede. Mi-am dus privirea iar spre ea şi am oftat, mi-a fost atât de dor de ea, viața mea a luat sfârşit atunci când am plecat, tot ce am facut a fost sa beau şi să mă droghez 24 din 24 ca să uit, dar era greu atunci când reveneam la normal şi gândul meu era iar la ea şi o luam de la capăt, nu voi pleca acum, nu îmi mai este frică, fără ea eu nu pot sta şi nici nu am de gând.
Ajuns în fața spitalului am coborât şi am luat-o în brațe ca pe o mireasă. Am mers repede spre uşă şi am intrat.