Eram atât de furioasă, supărată şi frustrată, îmi uram trecutul şi cu cât fugeam de el cu atât de mult el mă urmărea, voiam ca totul să fie şters cu buretele dar nu puteam, acum singura grijă a mea era faptul că Emanuele va avea de suferit dar şi eu. Nici nu am observat când am ajuns acasă, şi întrebările lui Matteo nu le-am băgat de seamă am ieşit repede din maşină trântind portiera şi am urcat cât de repede am putut scările, speram ca el să fie aici şi totodată să nu fie. Am respirat uşurată atunci când întunericul punea stăpânire pe apartament, dar totuşi tristețea nu a întârziat să apară, aveam nevoie de el, aveam nevoie de mâinile lui mari şi catifelate pe pielea mea să acopete cele scărboase şi reci ale lui Diego, aveam nevoie de săruturile lui tandre şi pline de iubire în locul celor de prima dar el nu era. Mi-am aruncat hainele de pe mine cât mai repede posibil şi m-am dus în baie, trebuia într-un fel să alung acele mângâieri şi săruturi. Am pus cât de mult posibil gel de duş pe burete şi am frecat pielea insistent dar atunci când mii-am rezemat capul de perete lacrimile au început să curgă iar pe obraji mei amestecându-se cu apa ce curgea pe mine. Totul este prea mult chiar şi pentru mine, vreau să fug şi să uit de tot, toată fericirea mea s-a năruit în fracțiune de secundă, ştiam că se va întâmpla dar inima nu voia să accepte, oh săraca de ea... m-a adus iar în ghiarele suferinței şi tot ea m-a făcut să îmi pierd mințile. Destinul meu este blestemat de o alegere greşită şi oricât aş încerca să schimb acest lucru nu pot, am încercat cu toată puterea şi ființa mea dar totul a venit împotriva mea, îmi doresc o uşă mică de ieşire dar nu o găsesc, alerg ca o oarbă prin viață şi atât, fără speranță şi fără posibilități. Şi totuşi acea personă specială a intrat în viața mea, am luptat în potriva lui dar el a reuşit să între în inima mea cu priviri languroase şi mângâieri nevinovate pe încheietura mâinii, cu discuții interminabile despre de toate… şi, de fapt, despre nimic…despre amețeli şi halucinații, doar gândindu-mă la jumătatea lipsă, la dorul reântâlnirii de peste câteva ore, despre planuri şi momente. Momentele acelea când absolut nimic nu mai exista. Eşti complet atras în mijlocul galaxiei lui. Am zâmbit atunci când ultimele gânduri mi-au pătruns prin minte şi mi-au dat forța necesară să lupt iar. Nu trebuia să fug, trebuia să lupt pentru el, pentru noi, pentru ceea ce avem. Am închis duşul şi după ce am pus un capot pe mine am ieşit din baie, am luat telefonul din geantă şi l-am sunat dar nu mi-a răspuns, am încercat încă odată dar acelaşi rezultat, dupa a 5 oară am oftat şi m-am lăsat păgubaşă, probabil are treabă o să vorbesc cu el când ajunge acasă, aveam nevoie de o pauză şi ce putea fi mai bine decât o vacanță împreună, da mi se pare o idee perfectă voi plănui totul mâine împreună cu Nicola, aveam nevoie de el şi linişte. Am pus pe mine o pereche de pantaloni scurți şi un tricou şi m-am îndreptat spre bucătărie, mi-am luat nişte pâine şi nişte prosciutto şi după ce am mâncat m-am pus pe canapea. Mă simțeam mai bine şi gândul că eu şi el vom avea puțină linişte mă relaxează. Am dechis televizorul şi am găsit imediat un film destul de interesant, am pus telecomanda pe măsuță şi m-am făcut mai comodă.
Sunetul uşii trântite m-a făcut să tresar mi-am dus privirea şi l-am văzut pe el, nu arată bine, ce naiba s-a întâmplat.
"Emanuele?" Am zis cu o voce mică atunci când am văzut că stătea nemișcat lângă uşă şi se uita la mine, dar nu am primit un răspuns
"Hey eşti bine?" M-am ridicat de pe canapea şi m-am îndreptat spre el cu paşi mici şi mărunți, dar nici de data aceasta nu am primit un răspuns stătea acolo nemişcat şi nu spunea nimic
"Emanuele?" I-am atins mâna uşor şi atunci am văzut că şi-a dus privirea spre mine de parcă era în transă şi abia acum a văzut că eu sunt aici
"Mell?" A zis ținând privirea peste a mea, vocea lui tremura puțin şi era atât de mică că abia am putut auzi
"Hei totul este bine, ce s-a întâmplat?" Am văzut cum chipul său devine unul trist dar nu spune nimic, după câteva secunde o lacrimă şi-a făcut drum pe obrazul lui stâng,văzând acest lucru imediat m-am ridicat pe vârfuri şi l-am strâns tare în brațele mele "Va fi bine, totul va fi bine" dar habar nu aveam despre ce vorbesc, ce s-a întâmplat că a venit în halul ăsta, ceva nu este bine, dar trebuie să îl iau uşor şi voi afla. Am simțit cum în sfarşit raspunde îmbrățişării mele "Nu va fi bine dragostea mea, nu va fi" am văzut cum lacrimile curg acum ca două râuri şi suspina uşor în scobitura gâtului meu. Am rămas în linişte trebuia să îl las să se descarce, apoi voi afla ce s-a întâmplat. După minute în şir în care am stat aşa, am văzut o reacție din partea lui, şi-a dus privire în a mea dar nu spunea nimic. L-am luat de mână şi l-am tras după mine până la canapea, m-am aşezat în brațele lui şi l-am îmbrățisat iar
"Iubire spune-mi ce s-a întâmplat?"
Am văzut cum suspină şi ma strânge mai tare la pieptul lui "Fratele meu a murit, nu mai este" mi-am ridicat imediat capul şi m-am uitat în ochii lui încă în lacrimi "Pofim? Cum? Când ?"
"Acum câteva ore Mell, eram cu el şi nu am putut face nimic, nu ştiu cine a fost dar pot să îmi imaginez, a fost împuşcat" l-am luat iar în brațe şi nu puteam să cred ceea ce aud, cum este posibil aşa ceva?
"Îmi pare atât de rău Emanuele" nu ştiam ce altceva să spun, eram prea şocata şi eu
"Mell eu trebuie să plec, nu mai pot sta aici, plec împreună cu tatăl meu" m-am uitat la el tristă nu putea să plece, nu mă putea lăsa aici aşa, ce tot spune acolo, eu nu pot sta fără el .
"Ce? Nu poți pleca aşa pur şi simplu" am zis cu lacrimi în ochi, a fost ca un cuțit înfipt în inima ceea ce mi-a spus
"Mell nu vreu să plec dar nu pot sta aici, duşmanul cel mai de temut a tatei a venit în oraş şi vrea răzbunare a început cu fratele meu şi pâna eu şi tata nu suntem morți nu se va opri, va veni şi la tine şi nu pot permite un asemenea lucru, eşti prea importantă pentru mine"
Dacă eram aşa importantă cum îmi spune îmi cerea să plec cu el, aş face tot doar să nu îl pierd, nu am nimic de pierdut aici dar dacă el pleacă pierd singurul lucru important din viața mea
"Nu mă poti lăsa aşa Emanuele, trebuie să lupți nu poți fugi pur şi simplu"
"Îmi pare rău Mell dar nu am altă alegere, crezi ca nu am încercat? Mâine dupa mormântarea fratelui meu plecăm, este deja totul pregatit, îți jue că fac lucrul potrivit pentru amândoi" zicând acele cuvinte s-a ridicat şi m-a aşezat pe canapea "Nu veni mâine va fi mai bine pentru amândoi" m-am uitat la el cum pleacă spre uşa şi voiam să țip
"Emanuele nu mă poți lăsa aşa ...nu poți!" am zis plângând şi alergând spre el l-am tras de mână "Nu poți" am zis cu speranță în suflet
"Îmi pare rău Mell este cel mai bine" zicând aceste cuvinte a ieşit pe uşă şi a închis-o în spatele lui plecând. Am căzut în genunchi pe podeaua rece şi lacrimile erau singura alinare pentru suflet în acest moment.
*Emanuele prov*
Ieşind pe uşa am auzit plânsetul ei şi îmi venea să mă iau la pumni pentru ceea ce am făcut, dar tata avea dreptate este cel mai bine pentru ea, voiam atât de mult să îi spun să vină cu mine dar ştiu că nu ar fi acceptat, viața ei este aici şi eu i-aş aduce numai tristețe, pentru mine tocmai viața a luat sfârşit, fără ea, eu sunt un nimic, viața mea este un nimic, golul pe care îl am în suflet este mare şi dureros, dar timpul vindeca rănile, eu voi rămâne mereu cu acest gol şi acestă durere dar ea va trece peste pentru că ştie că eu am lăsat-o, că nu mi-a păsat de ea, că sunt un idiot, ea va fi bine şi va fi fericită fără mine. Pustietatea a pus stăpânire pe sufletul meu, am pierdut încă două persoane dragi mie, dar cel puțin ea va fi în viață şi acest lucru îmi dă forța necesară să plec. Am intrat în maşina şi am început să dau cu pumni în volan " La dracu, Mell o să te iubesc toată viața mea" am zis şi două lacrimi mi-au atins obraji, am plecat cu viteză spre casa mea, tata avea nevoie de mine acum. La naiba de ce trebuie să se termine aşa, de ce nu pot sta cu ea, de ce sunt un asasin şi nu o persoana normală, dacă eu nu aveam acest trecut ea acum era în brațele mele şi eram fericiți împreună. Am accelerat maşina şi țipam că sunt un prost. Atunci când am ajuns în fața casei am răsufat de mai multe ori în încercarea de a ma calma dar nu prea reuşeam, am lăsat baltă ce făceam şi am ieşit din maşină îndreptându-mă spre casă cu paşi repezi
"Ai rezolvat?" A zis tata atunci când m-a văzut intrând în casă, era trist şi puteam să vad cum îşi îneacă amarul în acel pahar de jack daniel's
"Da" am zis sec şi m-am aşezat lânga el după ce mi-am luat şi eu un pahar
"Îmi pare rău Emanuele, dar este cel mai bine" mi-a zis punând o mână peste umărul meu
"Ştiu tată, ştiu, viața poate fi atât de cruntă cu noi"
"Este numai vina mea fiule, v-am distrus viața ție şi fratelui tău, mi-am pierdut un fiu nu vreau să îl pierd şi pe al doilea"
"Da tată ştiu, voi fi mereu lângă tine, nu mă vei pierde"
M-a strâns în brațe cum numai un tată ştie să facă, şi am oftat amandoi, tata este o persoană puternică, dar acum suntem distruşi amandoi, exact ca şi în trecut, atunci când mama a murit.
"Mereu împreună fiul meu, mereu" l-am strâns mai tare şi tristețea îşi ținea locul în sufletele noastre acum pustii şi reci....
CITEȘTI
L'ossessione VOL 1 Finalizata
Romance🛑 +18 Melissa o femeie de invidiat, una dintre cele mai frumoase şi inteligente din roma. Ochii pătrunzători,care îți ajung până şi în cel mai adânc loc din suflet, cu un caracter puternic dar când vine vorba de bărbați fuge. Oare ce o împing...
