L'ossessione VOL 1 Finalizata

CAPITOLUL 22

În momentul în care am auzit uşa trântită cu putere am tresărit buimacă de pe canapea, nu ştiu cât timp a trecut de când sunt aici sigur am adormit. Mi-am frecat uşor ochii cu dosul palmei şi m-am uitat atentă la figura ce tocmai mergea prin casă împiedicându-se de nu ştiu câte ori.
"Emanuele? Ce ai făcut?"

"Oh mai întrebi?" Şi râdea cu putere împedicându-se de canapea, acum că era mai aproape de mine puteam să văd buza sparta şi obrazul roşu fiind sigură că mâine va deveni o vânătaie urâtă

"Ce ai făcut Emanuele?" Am zis rece dar totuşi aproape în şoaptă

"Lasă-mă naibii în pace am venit să îmi iau lucrurile înapoi şi să plec" a zis râzând şi nu înțelegeam de ce râde, mirosea a alcool de la un kilometru asta e sigur, ce dumnezeu a făcut a băut niciodată nu l-am văzut aşa

"Nu pleci nicăieri eşti beat, haide"

După mai multe insistențe am reuşit să îl trag după mine în cameră şi să îl pun pe pat, era al naibii de greu, i-am dat ghetele jos şi l-am acoperit, nu a durat 5 minute în care tot bombănea ceva dar nu înțelegeam nimic şi a adormit. Am respirat uşurată atunci când am văzut că doarme şi m-am schimbat într-un tricou mai larg şi o pereche de pantalni scurți. M-am pus lânga el în pat şi m-a bufnit râsu atunci când am auzit că sforăie. Oh mi-o meritam din plin, oare acum ce se va întâmpla? Acum era beat şi nu am vorbit dar ştiam că a venit pentru că voia valiza înapoi, deci era cu intenția de a pleca, la naiba totul este atât de încurcat, cum să o scot la capăt practic sunt prinsă între doi barbați unul din trecut unul din prezent. Nu e că trebuie să fac o alegere eu îl iubesc pe Emanuele dar nu pot lăsa trecutul aşa sau cel puțin el nu mă lasă, trebuie să rezolv cumva toată treaba asta odată pentru totdeauna, dacă vreau să fiu fericită trebuie să scap de trecut cu orice preț. Problema este că încă nu ştiu cum, nici nu ştiu dacă Emanuele o să mă vreie ori o să plece definitiv din viața mea.Mi-am dat cu mâinile prin păr întorcându-mă cu spatele la el şi cu gândurile mele am rămas reuşind să adorm după mult timp.

***
Am simțit cum patul se mişcă şi m-am trezit încet, atunci când am văzut că Emanuele era înca aici am zâmbit. Până la urmă nu a plecat, am oftat şi m-am uitat cu mai multă insistență la el, era treaz dar stătea în pat uitându-se în gol ce naiba vedea acolo? De ce nu se uită la mine? Cred că am devenit invizibilă!

"Bună dimineața" am zis cu o voce mică şi răguşită nici nu ştiam la ce să mă aştept

Am văzut cum a tresărit mutând privirea spre mine realizând abia acum că eu sunt trează, dar imediat şi-a mutat privirea înapoi, m-am ridicat în şezut şi mă uitam la el dar nu mă băga în seama.

"Hei,vrei să vorbim?"

"Mai este ceva de vorbit Mell?"

Şi am auzit cum râde forțat dar se citea perfect tristețea pe chipul său

"Da este , Emanuele trebuie să îți dau o explicație"

"Roata se întoarce ha?"

"Mda aşa cred..."

"Ar trebui să plec şi să nu îți dau ocazia să explici nimic dar eu nu sunt tu deci.."

"Ai dreptate, m-am comportat ca o copilă, realizez acum"am zis ducând privirea spre mâinile mele, voiam sa o evit pe a lui cu orice preț pentru că mă simțeam prost

"Mă bucur. Deci? Sper să ai o explicație bună Mell pentru că răbdarea mea are o limită chiar dacă te iubesc"

Vorbele alea m-au îmuiat şi îmi venea să plâng, dacă nu eram în această situație cred ca acum îi săream în brațe .