L'ossessione VOL 1 Finalizata

CAPITOLUL 32

Ajunşi în fața apartamentului meu am dat să ies din maşină dar m-a oprit

"Te ajut să urci" am rămas în tăcere şi am aşteptat ca el să vină pe partea mea. Liniştea acesta era atât de apăsătoare, şi faptul că el era aici îmi dădea o oarecare linişte sufletească, dar faptul că va pleca mă făcea să sufăr şi mai mult. Ajunşi în apartament m-a ajutat să mă aşez pe canapea şi m-a surpins atunci când s-a pus şi el lângă mine.

"Vrei să îmi spui ce s-a întâmplat?"
L-am privit preț de câteva secunde şi am înghițit în sec.

"Te interesează?" Am zis cu amărăciune

"Sunt doar curios" şi a dat mărunt din umeri

"Atunci nu mai fi. Poți pleca acum. Îți mulțumesc pentru tot" mi-am aşezat capul pe canapea aştepând plecarea lui, voiam să plece îmi făcea atâta rău faptul că el era aici şi nu îl interesa de mine, nu mă iubea, nu mă săruta sau îmbrățișa, era mult mai rău decât atunci când a plecat.

"Bine Mell fie, am o ultimă întrebare" mi-am dus privirea spre el şi am aşteptat "Cine este tatăl copilului?" Eram surprinsă de întrebarea lui, cum a aflat? De ce crede că poate fi altcineva tatăl. Nu a avut încredere niciodată în mine dacă avea ştia că el este şi doar el.
"Are vreo împortanță?" Şi am dat mărunt din umeri

"Da are" am rămas în linişte, puteam să îi spun că nu era el aşa îi făceam rău cum mi-a făcut el mie, dar nu eram în stare îl iubeam, şi probabil nici nu l-ar înteresa prea mult

"Tu" am zis simplu şi l-am privit în ochi cu speranța că pot vedea vreo reacție din partea lui dar nu nimic.

"De ce m-ai mințit?"

Am râs sarcastic "În legătură cu ce?"

"Faptul că luai pastile, a fost o minciună de ce?"

"Ți-aş zice că nu te-am mințit dar nu m-ai crede, deci..." simțeam cum lacrimile stăteau să iasă dintr-o secundă în alta

"Dacă nu m-ai mințit atunci cum este posibil?"

"Nu ştiu, dar voi afla" am zis sec îl voiam afară, voiam să plece odată şi să mă lase în pace"Este tot?"

"Nu" m-am uitat la el ce voia să spuna cu nu? Ce voia încă de la mine? Nu vede cât rău îmi face

"Spune ce ai de spus şi pleacă. Te rog"

"De ce ?"

"Faptul că eşti aici îmi face rău"

"Chiar atât de mult mă urăşti?"

"Tocami asta e problema, nu te urăsc cu toate că ar trebui" am început să plâng cu toate că voiam să nu o fac, nu în fața lui, mi-am privit mâinile cum tremurau şi lacrimile curgeau acum pe obraji mei

"Hei uită-te la mine" am simțit mâna lui pe obrazul meu ce ştergea lacrimile

"Dacă nu mă uraşti, atunci de ce vrei să plec?"

"Nu ştiu, probabil faptul că nu te interesează"

"Nu este adevărat că nu mă interesează" am văzut cum oftează şi se ridică de pe canapea dându-şi o mână prin par " Eram nervos, am crezut că m-ai mințit şi nu înțelegeam de ce, Mell eu te iubesc, am alergat ca un disperat înapoi atunci când am aflat că ai dispărut"

"Dacă mă iubeşti de ce ai plecat pur şi simplu?"

"Pentru că credeam că este bine pentru tine, dar m-am înşelat, nu voiam să fac acest lucru, îmi era frica pentru tine şi înca îmi este, mai ales acum" am văzut cum se pune în genunchi în fața mea şi pune o mână pe burta mea.