Mă predau ție ~ ON HOLD ~

~ Capitolul 24 ~

    Cum limbile straine au fost dintotdeauna o placere pentru mine, fiind intrigata sa le aflu, daca nu istoria, pentru care trebuie sa recunosc ca nu aveam o asa mare atractie, probabil din cauza profului care nu preda, ci doar citea din carte, atunci ascunzisurile, subintelesurile, doream sa stiu cat mai multe, sa pot comunica si descurca in orice situatie. Cum spaniola o stiam inca de mica, engleza si franceza le faceam la scoala, mai facusem, cand eram mica, ce-I drept, cursuri de rusa si de germana, din care nu mai stiam asa de multe.

    Profesoara de engleza lasa de dorit. Uneori, ma intrebam de ce te-ai face profesor daca nu te simti cu adevarat inclinata spre meseria asta? Adica, nu oricine poate suporta sa lucreze cate 8 ore pe zi, uneori mai multe, alteori mai putine, cu 25-30 de copii, cati eram intr-o clasa. Si atunci, de ce ai fi ales aceasta meserie daca nu din pasiune? Era o intrebare pentru care, probabil, aceasta profesoara ar fi avut un raspuns surprinzator, dar evident ca nu puteam nici macar sa-I adresez intrebarea, avand in vedere ca-mi doream totusi sa trec, cu nota cat mai mare, daca se putea.

    Insa profesoara de limba franceza era incredibila. Era dedicata, inteligenta, cunostea limba foarte bine, ii erau dragi elevii si, desi era imprastiata de fel, era foarte buna in stilul ei aiurit. Era, intr-adevar, exigenta, dadea teme multe, faceam multe si-n clasa, insa o profesoara mai buna ca ea nu-mi puteam inchipui sau dori si, in cele 2 dati cand nu a putut fi prezenta la scoala, desi la inceput cu totii eram incantati la ideea de a scapa de ea pentru macar cateva zile, realizam apoi ca tot ceea ce ne doream era sa se intoarca cat mai repede!

    Unul din lucrurile frumoase pe care le facea pentru elevii sai era Atelierul de literatura si cel de Teatru, despre care, desi nu fusesem inscrisa, auzisem numai lucruri de bine. Anul acesta insa, cu ocazia Centenarului lui Camus, profa orgazina o sceneta, iar eu am dorit din tot dinadinsul sa fac parte, desi niciodata nu ma considerasem o foarte buna actrita.

    Asa ca, de pe la jumatatea lui Octombrie, de 3 ori pe saptamana dupa ore si Sambata si Duminica, ne intalneam ori la scoala, ori la Cafeneaua Literara pentru repetitii, iar din Noiembrie, caci pe la jumatatea acestei luni aveam sa punem in scena piesa, am inceput nu numai cu cititul si recitatul, ci chiar cu jucatul.

    Kellan, la un moment, pentru ca nu mai facea fata crizelor mele de impacientare sau nervozitate, a inceput sa ma scoata de 2-3 ori pe saptamana ori la teatru, ori la opera, si chiar a facut intr-asa fel incat sa pot ramane dupa, pentru a discuta cu actorii.

    Mama a inceput sa fie intrigata de “baiatul cu care ies si care ma face sa ma aranjez chiar asa”. Desi i-am spus de o mie de ori ca nu ies cu nimeni serios, sau ca, intr-adevar ma duc la teatru, totusi insista in ideea ca as avea pe cineva, facandu-ma cu adevarat sa ma enervez.

-         De ce o tii una si buna ca as avea pe cineva?! Pot iesi si cu prietenii!

-         Rose, am avut si eu varsta ta. Stiu diferenta dintre o iesire cu prietenii si una cu un baiat.

-         Oh, pe vremea ta aveati voie sa iesiti? Si eu care credeam ca mama sau bunica era nelipsita.

-         Nu-I nevoie sa fii rautacioasa.

-         Atunci nu ma mai bate la cap cu asta! Intelege ca nu am pe nimeni! Daca as fi avut, ti-as fi spus.

-         Atunci de ce te ataci asa?

-         Pentru ca ma scoti din minte! De-o luna de zile, nu pot sa ies undeva mai aranjata ca inseamna ca ies cu cineva.

-         Nu e chiar asa. Se vede si in grija cu care te aranjezi, zambetul pe care-l afisezi.