Directorul

Prolog

Daniela

Păşesc în şcoală cu un zâmbet larg pe fața mea. Vara s-a terminat, deci îi voi vedea din nou pe elevii care mi-au devenit într-un timp atât de scurt foarte dragi. Nici mie nu mi-a plăcut şcoala, dar m-a ajutat să fac ceea ce îmi place, aşa că am construit un pod şi am trecut peste.

-Bună dimineața, domnişoară Star!

-Bună dimineața, Sarah!

Sarah este singura elevă din această şcoală care a venit la mine singură, nu trimisă de vreun profesor sau de director. Avea nevoie de cineva cu care să vorbească, cineva care să o asculte, iar eu sunt acel cineva. Plus, obişnuia să vină în fiecare zi după ore, aşa că ne-am cunoscut mai bine. Ea ştie multe despre mine, iar eu despre ea.

-Daniela! Ai ajuns în sfârşit! aud vocea caldă a doamnei Dunson.

Femeia mă îmbrățişează, lăsându-mă fără suflare. Doamna Dunson este profesoara de engleză din această şcoală şi e o femeie extraordinară şi una foarte respectată, deasemenea. Doamna Dunson a fost şi profesoara mea când eram în şcoală.Îmi pare atât de rău că e ultimul său an de predare.

-Cum a fost vara ta, scumpo?

-Plictisitoare. Fie citeam, fie eram la părinții mei. Cum a fost vara dumneavostră? întreb cu un zâmbet mic.

-John m-a dus prin Europa. A fost minunat, spune cu un zâmbet mare şi cald.

-Bună dimineața, domnişoară Star, doamnă Dunson!

-Bună, Tom!

-Bună dimineața, drăguțule. Deci, Daniela, l-ai cunoscut pe noul director?

-Nu încă. Tot ce ştiu este că există.

Doamne Dumnezeule, e al treilea în ultimul an. Cel care a fost pus în postul de director când m-am angajat aici era un bătrân pervers. Partea cea mai proastă şi mai dezgustătoare e că obişnuia să se uite după fetele care erau prin clasele a şaptea sau a opta. Mai târziu a fost arestat pentru că a fost găsită o cantitate foarte mare de droguri la el în apartament. Din fericire pentru şcoală,asta s-a întâmplat cam prin mai, aşa că ne-am descurcat doar cu directoarea adjunctă.

-A fost o decizie grea, dar l-au ales pe acesta. Am auzit că este tânăr. Mai multe nu am aflat. Se pare că vor să ne facă o surpriză tuturor.

-Serios? Deci nimeni nu ştie nimic despre el?

-Nu, răspunde femeia cu o clătinare de cap.

Îmi privesc ceasul de la mână. Ar trebui să înceapă ceremonia de deschidere.

-Să ne grăbim.

Plecăm din mijlocul holului, îndreptându-ne spre curtea şcolii. Un bărbat brunet îşi face apariția, paşii purtându-l în direcția opusă nouă. Ochii săi căprui se intersectează cu ai mei pentru o secundă, iar pielea mea se înfioară. E frumos. Nu. E ireal de frumos. Îmi dau două perechi de palme mintale. Cum pot gândi aşa ceva?

Realizez că am ajuns afară doar când vocea groasă a unui bărbat mă trezeşte din transă. Îmi ridic privirea, iar inima îmi stă în loc. Ochii căprui ai aceluiaşi bărbat din hol mă privesc direct pe mine, în timp ce buzele sale rozalii se mişcă, însă nu pot auzi ce spune. Ochii lui mă trimit în altă lume.

Bruce

Continui să vorbesc în fața multitudinii de elevi, însă nu mă uit la vreunul dintre ei. O privesc pe ea. Are ceva ce mă intrigă. Trebuie să aflu cine este. Nu pare a fi vreuna dintre zecile de mame de aici. Poate lucrează în această şcoală. Nu am reuşit să cunosc toți profesorii, doar pe bătrânul Alan şi pe doamna Dunson, care a fost profesoara mea de pian timp de trei ani.

-Sper să ne înțelegem în anul ce va urma, cu speranța de a urma mai mulți. Mult noroc! vorbesc, reuşind cu greu să îmi iau ochii de la ea.

Mă îndepărtez de masa pe care sunt aşezate boxele şi microfonul. O caut prin mulțime, dar nu o zăresc nicăieri.

-Domnule Korilian, a fost un discurs excelent!

-Mulțumesc, Alan.

Bătrân linguşitor. Vrea doar să se asigure că va rămâne profesor în această şcoală, însă în secunda în care Michael va ajunge la New York, Alan va zbura de la această şcoală precum un porumbel.

Continui să o caut cu privirea pe femeia misterioasă, însă nu o pot găsi. E ca şi cum s-ar fi evaporat. Mă dau bătut,intrând în şcoală, cu gândul de a merge în sala profesorilor. Cine o fi această femeie? Ce este atât de special la ea de îmi ocupă mintea chiar dacă abia am întâlnit-o? Of, am nevoie de o țigară.

Deschid uşa maronie, toți profesorii îndreptându-şi privirea spre mine. Mai puțin o blondă. O blondă care arată al dracului de bine.

-Păi doamnă Dunson, ar trebui să mă îndrept spre biroul meu. vorbeşte blonda, apucându-şi geanta de pe un scaun şi întorcându-se.

-Ne vedem mai târziu, Daniela.

O privesc uimit, inima începând să danseze de bucurie. E profesoară aici! Ba nu. A spus că are propriul ei birou, ceea ce înseamnă că nu e profesoară, iar pe directoarea adjunctă am cunoscut-o deja. Este fie asistenta şcolii, fie psiholoaga şcolii.

După scurtul timp, care mi s-a părut o eternitate, în care ne-am privit, blonda îşi drege glasul, pornind spre mine.

-Bună dimineața, domnule director. spune respectuos, trecând pe lângă mine.

Mirosul de lămâie lăsat în urmă îmi inundă nările, făcându-mi colțurile buzelor să se ridice milimetric.

Daniela

Inima îmi bate cu putere, chiar şi acum după ce am plecat din încăpere. Simt că ochii lui încă mă privesc. Are nişte ochi superbi, chiar dacă marea majoritate a bărbaților pe care îi cunosc au ochi căprui. La el, deşi este aceeaşi culoare, este diferită.

Brațul îmi este prins de o mână mare şi rece. Mă întorc spre bărbatul cu ochi căprui ochi şi, spre surprinderea mea, un sentiment de dezamăgire mă încarcă. Zac stă în fața mea cu un zâmbet larg pe față. Ce face el aici?

-Zac! strig şi îl îmbrățişez.

Îmi sărută buzele, strângându-mă mai tare în brațele lui. Desprinzându-mă din sărut, îl îmbrățişez din nou.

În fața mea stă cel care mi-a stârnit interesul, într-un mod ciudat. Directorul ne priveşte, în ochii lui citindu-se...furie?

Zac mă depărtează, însă nu pot să îmi iau ochii de pe bărbatul care, dacă ar fi să mă iau după felul în care aerul îi intră cu greutate în plămâni, este nervos. Face stânga-mprejur şi pleacă.

Un impuls necunoscut mie îmi spune să merg după el, însă bărbatul din fața mea îmi spune să nu.

-Daniela, iubito. Eşti bine?

-Da. spun, luându-mi privirea din locul care acum este gol.

-Ce faci aici, Zac?

Bărbatul zâmbeşte, scărpinându-şi ceafa.

-Nu am voie să îmi văd logodnica?