Directorul

Şase

                                 Bruce

Încă trei ore şi nu mai trebuie să am de-a face cu atât de mulți copii care se plâng din absolut orice. Nu pot să fac nici măcar doi paşi afară din biroul meu că sunt asaltat de copii de clasa a patra şi fete de clasa a opta.

Mă îndrept spre sala profesorilor, sperând că o voi vedea pe blonda cu ochi verzi pe care nu am mai văzut-o de când a plecat de la mine din birou.

Intru, toți ochii căzând pe mine, dar nu ochii care mi s-au întipărit în minte. Michael mă priveşte, un zâmbet arogant formându-se pe fața lui când vede că analizez încăperea în căutarea cuiva. Probabil a intuit după cine îmi fuge privirea.

Am vorbit cu Michael şi ne-am pus de-acord să nu afle ceilalți profesori că este fratele meu, altfel ar spune că l-am angajat doar din acest motiv. Nu că ar fi cineva supărat că nebunul ăla de Kudrow a plecat, dar chiar vreau să evit aceste conversații.

Conştient că sunt prietene bune, mă îndrept spre doamna Dunson.

-Doamnă Dunson? îi atrag atenția, iar aceasta lasă cartea din mână pe masă şi mă priveşte cu un zâmbet cald.

-Ştiți cumva unde este Daniela?

Femeia stă puțin pe gânduri, apoi dă negativ din cap şi îşi cere scuze. Îi mulțumesc şi ies din încăpere, îndreptându-mă spre biroul ei. Dacă nu e aici, înseamnă că este în biroul ei. Poate are vreun copil şi încă nu a terminat.

Bat la uşă şi o deschid, dând peste o mică roşcată cu ochi albaştri, pistruii de pe față evidențiindu-i culoarea ochilor. Totuşi, nici urmă de Daniela.

-Bună ziua, domnule director, salută respectuos.

-Bună ziua. Unde este domnişoara Star? ce ciudat sună. Nu m-am referit la ea ca domnişoara Star până acum.

-Nu ştiu, spune simplu şi ridică din umeri.

-Atunci tu de ce eşti aici? întreb cu un zâmbet amuzat pe buze. Chiar sunt curios. Fata nu pare mai mare de treisprezece ani, nu cred că vrea să fure ceva. În plus nu cred că este nimic de valoare aici.

-Domnişoara Star a spus că atunci când sunt tristă pot veni aici, spune, privindu-mă parcă speriată. Chiar aşa de fioros arăt?

-Am înțeles, spun şi închid uşa după mine. Mă aşez pe canapea lângă ea şi o privesc atent. Pentru treisprezece ani, are forme de femeie, aş putea spune. Wow! Nu credeam că pot suna mai pedofil de atât.

-Cum te numeşti?

-Sarah Tower, spune, analizându-mă la rândul ei.

-Îmi pare bine. Pe mine mă cheamă Bruce, spun şi întind mâna, fetița prinzând-o sfioasă.

-Sunteți cumva Batman? Fără supărare, spune repede când realizează ce a spus.

Chicotesc şi îi mângâi părul.

-Stai calmă. Am mai auzit chestia asta de atâtea ori că am pierdut numărătoarea. Dar ştii ce făceam când eram mic?

-Vă prefăceați că sunteți Bruce Wayne?întreabă, o urmă mică de amuzament făcându-şi loc în ochii ei trişti.

-Exact! Dar să fim sunceri. Oricine ar face-o, spun, iar fetița zâmbeşte amar.

Ăla nu e un zâmbet adevărat. Are treisprezece ani, cred. Ce o poate întrista atât de mult?

-De ce eşti tristă? Dacă nu te superi că întreb, bineînțeles.

-Tata se ceartă mult. Şi foarte urât, spune, privind covorul verde de pe jos. Daniela chiar a luat în serios chestia cu "amenajează-l cum vrei". Încăperea asta ar putea fi confundată cu o sufragerie.