Directorul

Nouă

Bruce

Am fost forțat să ies din spital după ce aproape l-am omorât pe Zac pentru că a pocnit-o pe Daniela. Am vrut să merg după ea când nişte asistente au luat-o din brațele mele, dar securitatea spitalului m-a scos afară. I-am zis lui Michael să aibă grijă de ea.

Sper că Zac ăla nu îşi mai revine zece ani după pumnul ăla. L-am lovit atât de tare că a ajuns în aceeaşi situație ca a Danielei.La dracu' cu el. Dacă nu începea să arunce cu pumni spre mine, Daniela nu s-ar fi băgat între noi şi acum am aştepta amândoi veşti despre doamna Dunson. Împreună.

Telefonul începe să vibreze în buzunarul meu şi îl scot cu speranța că sunt veşti bune despre ambele femei internate.

—Alo! răspund repede la apelul de la Michael.

—Daniela s-a trezit, dar nu o să îți placă când o să o vezi.

—De ce?

Nenorocitul de Michael. Acuma îi trebuie să mă facă să mă panichez mai tare decât sunt deja.

—Are nasul spart. O să îl omori pe tipul ăla imediat ce o vezi, sunt sigur.

Ascult cu atenție fiecare cuvânt pe care îl spune Michael şi îmi strâng pumnul nervos. O să îmi rup dinții la cât de încordat îmi este maxilarul, dar Michael are dreptate. O să îl omor pe Zac, dar nu am nevoie să o văd pe Daniela ca să ştiu asta.

—Daniela vrea să vorbească cu tine, frățioare.

Cuvintele lui îmi fac inima să tresalte şi mă mai calmează, într-un fel.

—Bruce? vocea ei îmi face corpul să tremure şi îmi aduce un mic zâmbet pe față.

—Bună ziua, domnişoară Star, spun simplu fără ca zâmbetul să îmi părăsească fața.

—De ce nu eşti aici? Până la urmă eu te-am salvat de pumnul ăla, tonul ei dojenitor mă relaxează şi îmi lărgeşte zâmbetul.

—Nu mai am voie în spital. Deocamdată.

—Mulțumesc, îmi spune şi pot să jur că are lacrimi în ochi.

Urăsc când plânge. Singurele lacrimi care au dreptul sa îi păteze fața sunt cele de fericire.

—Pentru că nu l-ai lovit înapoi. Mă rog, până când m-a lovit el pe mine.

Nu ştiu cum să răspund la asta. Este adevărat că nu l-am lovit din cauza Danielei, dar nu mă aşteptam să observe că ăsta e motivul.

—Deci, cred că am nevoie de o analiză psihologică, crezi că eşti în stare? întreb în încercarea de a destinde atmosfera. Şi când o aud chicotind, inima începe să îmi danseze în piept.

—Să te aud.

—Când sunt în preajma unei anumite femei, inima îmi bate mai tare şi palmele încep să îmi transpire. Stomacul mi se strânge într-un ghem şi vreau să snopesc în bătăie orice bărbat care îndrăzneşte să se uite mai jos de ochii ei, îi explic fiecare efect ce îl are ea asupra mea.

O linişte mormântală se lasă între noi. Verific telefonul ca să mă asigur că nu a închis. Chiar şi respirația i s-a oprit.

—Sună de parcă a-i fi îndrăgostit.

Rămân uimit de cuvintele ei. Îndrăgostit? Sunt îndrăgostit de Daniela?Se pare că da, îmi răspunde subconştientul meu la unison cu inima ce îmi saltă în piept. Zâmbesc la acest răspuns.