Directorul

Cincisprezece

Apa picură uşor din părul lui şaten, ajungându-i pe fața ce îi găzduieşte expresia şocată.

—Michael, huh? o întreb pe Olivia, învârtindu-mă pe câlcâie spre blonda care mă priveşte vinovată.

—Michael, dacă pleci, te sugrum, îl ameninț când privirea Oliviei fuge în spatele meu.

—Da, doamnă, spune repede şi îl aud cum înghite în sec.

—La tine în cameră, acum, spun în timp ce arăt cu degetul spre Olivia.

Blonda pleacă capul şi se îndreaptă spre camera ei, bănuiesc.

Mă întorc spre Michael, pe care îl prind cu ochii pe sora mea. Se întâmplă ceva între ei? Ceva real?

Îi fac semn să meargă spre bucătărie imediat ce aud uşa Oliviei închizându-se şi, cu paşi de robot, se îndreaptă spre bucătărie cu mine pe urmele lui. Închid uşa bucătăriei, ochii mei analizându-l atent. Pare speriat, ceea ce mă amuză. Mărul lui Adam se mişcă în sus şi în jos, un tic nervos pe care l-am observat în ultima săptămână. Un tic ciudat, dar nu îl judec.

—Ce se întâmplă aici?

—Păi, începe încrezător, până când îmi întâlneşte privirea, mi-am luat apartamentul ăsta acum câteva zile şi când ne-am întâlnit toți patru Olivia a menționat că îşi caută un apartament. Povestea pe scurt e că i-am oferit camera pe care nu aveam de gând să o folosesc?

La fel ca şi fratele lui, când nu e sigur de cum voi reacționa îmi răspunde sub formă de întrebare.

—Doar atât?

Are un mic moment de ezitare înainte să aprobe. Îl privesc pieziş şi oftez.

—Michael, te plac. Eşti un bărbat minunat, dar dacă o răneşti pe sora mea în vreun fel, te voi vâna până la capătul pământului, îl ameninț. Michael afirmă vehement din cap şi răsuflă uşurat.

Ieşim din bucătărie, Michael conducându-mă la camera Oliviei. Blonda mă priveşte cu o speranță uriaşă în ochi şi zâmbesc când văd sclipirea din irişii ei căprui. Aprob din cap şi ca mulțumire primesc un țipăt ascuțit de fericire şi o îmbrățişare strânsă.

Îl privesc subtil pe Michael, ochii lui fiind identici cu ai lui Bruce. Acum are acel ceva care îi face ochii speciali. Sper să aflu curând ce este pentru că propriul meu Korilian aşteaptă după mine.

*

—Şi de ce trebuie să te privesc pe tine tot timpul în loc să privesc motivul pentru care sunt acolo?

—Am nevoie să mă opreşti din a-l snopi în bătaie pe Jim.

—De ce nu îl placi? Şi, parcă nu erai un bărbat violent, îi zic ridicându-mi o sprânceană spre el.

—Când vine vorba de cele mai importante trei femei din viața mea, l-aş snopi în bătaie şi pe Trump.

—Eu, sora şi mama ta nu suntem singurele motive pentru care l-ai lua la bătaie pe Trump, glumesc sperând că vreun susținător de-al lui violent nu m-a auzit.

—Adevărat, chicoteşte şi Bruce.

—Deci, de ce nu îl placi pe Jim? Din câte mi-a povestit Eleonora, pare de treabă, spun.

Eleonora mi-a povestit felul în care glumeşte cu ea şi prietenii lor, şi cum încearcă să câştige prietenia fraților ei. Mi-a povestit tot felul de gesturi romantice pe care le-a făcut pentru ea.

—Nu ştiu de ce nu îl plac. Mi se pare pur şi simplu că e ciudat. După patru luni de relație a cerut-o pe sora mea şi nu e ca şi cum e... oh Doamne! exclamă de parcă a avut cea mai mare revelație.