Directorul

Douăzeci și nouă

Bruce

Mă mișc lent pe ritmurile melodiei alese de frumoasa mea soție. Nici nu pot explica cât de fericit sunt că a acceptat să se căsătorească cu mine și că urmează să îl aducă pe lume pe fiul nostru. Aș minți dacă aș spune că nu am sperat la o fiică, însă gândul că nu va trebui să alerg după adolescenți plini de hormoni mă încântă.

-Aș vrea să fac un toast! vocea surorii mele se face auzită peste melodie.

Eu și Daniela ne oprim din dans și o privim pe Eleonora, ținându-ne strâns de mâini.

-În primul rând, vreau să îl felicit pe dragul meu frate care e un ipocrit.

Toată lumea tace mâlc și toți ochii sunt pe Eleonora. Eu, totuși, îmi dau ochii peste cap, știind foarte bine de ce spune asta. După chicotul pe care îl aud de la Daniela, și ea și-a dat seama că sora mea vrea doar să mă dojenească în fața familiei și prietenilor noștri.

-E un ipocrit pentru că mi-a ținut teorie despre căsniciile repezite, iar acum uitați-vă la el. Căsătorit și cu un bebe care nu mai are mult și vine. Te iubesc, frățioare! Și Daniela, trebuie să te avertizez, e greu să locuiești cu nemernicul ăla, râde Eleonora de mine. Vă iubesc și vă doresc o casă de piatră și o naștere ușoară.

Invitații ridică paharele, iar Daniela începe să aplaude.

-Îți mulțumesc, Eleonora! Te asigur că voi avea grijă cu...

Vocea Danielei se oprește brusc. Capul mi se întoarce instant spre ea și o privesc atent. Are ochii mari, buzele îi sunt întredeschise, iar mâinile îi sunt așezate pe pântec.

-Daniela, ești bine?

-Cred că Robin vrea să ne cunoască mai repede, spune Daniela, propoziția ei fiind imediat urmată de un țipăt îndurerat.

Îi strig mamei să sune la salvare, iar eu fug și iau un scaun liber pe care să se așeze Daniela.

-Bruce, e în regulă. Nu trebuie să te agiți așa tare, spune Daniela în timp ce se așează pe scaun.

-Nu gândești limpede, femeie? Fiul tău vine cu două săptămâni mai repede!

Blonda deschide gura să îmi dea o replică, dar sfârșește prin a scrâșni din dinți. Eleonora se apropie de ea și îi face vânt în timp ce mama îi dă gheață.

-De ce îmi pui soția să mănânce gheață? Și de ce nu ai sunat la salvare?! întreb exasperat.

-Dacă mai țipi o singură dată la mine, așa îți țip una după cap că o să uiți și cum te cheamă. Olivia a sunat la salvare, iar Daniela mănâncă gheață pentru că așa trebuie. Acum calmează-te!

Privesc în jurul meu și realizez că aproximativ toate femeile s-au adunat în jurul Danielei în timp ce bărbații se amuză pe seama mea.

-Salvarea va veni în cincisprezece minute, spune Olivia agitată când se apropie de mine.

-Știu că am țipat de durere, dar serios, totul e în regulă. Pot merge până la mașină și putem merge la spital, vorbește Daniela în timp ce roade pe un cub de gheață.

-Nici să nu te gândești! Nu te miști de acolo nici dacă ești amenințată!

-Ok, mi-a ajuns! Ori te calmezi și încetezi să mai țipi, ori te scot chiar eu în șuturi afară!

Îmi privesc mama șocat și pot să spun cu mâna pe inimă că nu mi-a fost niciodată mai frică de ea ca acum. Poate că asta se datorează și faptului că fiul meu se poate naște din minut în minut.