Directorul

Zece

Aşez fotografia cu mine şi Olivia pe noptieră şi oftez. Am ajuns din nou aici.

—Mulțumesc pentru ajutor, Luke, spun când ies din dormitor şi îl găsesc pe şaten cum atârnă o poză cu noi doi.

—Nicio problemă, pisicuțo. De ce nu a venit şi Olivia să te ajute?

—Olivia este la facultate, ai uitat? întreb amuzată, aşezându-mă pe canapea.

—Ah da! Vrea să se facă doctoriță, îmi amintesc.

Luke se aruncă lângă mine şi îmi atinge uşor nasul vânăt. Tresar şi îl sperii pe şaten spre amuzamentul meu.

—Jigodie, mormăie supărat.

—Ştii că te iubesc! mă pisicesc, strecurându-mă între brațele lui.

Mă strânge puternic în brațe şi îmi sărută vârful capului. Mi-au lipsit aceste momente dintre noi. După ce ne-am angajat amândoi, nu am avut destul timp să stăm jos şi să vorbim cum obişnuiam. Totuşi, datorită bătăii dintre Zac şi Bruce, prietenul meu cel mai bun vine la mine în fiecare zi pentru a se asigura că sunt în regulă.

—Să fii adult e de câcat, mărturiseşte Luke în părul meu.

—Măcar nu mai eşti stresat de nimeni din familie, spun cu un mic zâmbet. Luke a crescut cu bunica lui, o femeie extraordinară, dar care are o gură mai mare decât întregul New York. De-a lungul celor patru ani de liceu Luke a continuat să vină la mine ca să se plângă de bunica lui care voia să se comporte ca un adolescent.

—Pisicuțo, am ceva să-ți spun, glasul emoționat a şatenului meu îmi atrage atenția.

Mă foiesc în brațele lui ca să îi pot privi fața. Ochii lui senini sunt ațintiți undeva în spatele meu. Nu l-am mai văzut atât de emoționat de când a recunoscut în fața bunicii lui şi familiei mele că preferă bărbații. Acum nu mai este bărbatul care ar sări la bătaie pentru mine şi Olivia, a devenit din nou băiatul acela nesigur căruia i-a fost frică să nu îşi piardă prietenii datorită orientării lui sexuale.

—Hei, uită-te la mine. Dacă nu te simțiți în stare să îmi spui ceva, atunci nu trebuie să îmi spui.

În timp ce îi vorbesc îi prind fața între palmele mele şi îi zâmbesc blând.

—Aş putea să îți scriu, spune încet.

Îmi amintesc că aşa obişnuia să facă când eram mici şi mă supăra. Nu ne-am prea plăcut unul pe altul, dar el îşi cerea scuze printr-o mică scrioare de fiecare dată. Când credeam că ne apropiem unul de altul, tatăl lui Luke a luat nişte decizii greşite, iar el s-a mutat la bunica lui în cealaltă parte de oraş. Nu ne-am mai văzut până în primul an de liceu.

—De ce nu? spun cu un mic zâmbet şi sar din brațele lui. Ii aduc o foaie ş un pix şi mă aşez cu spatele la el ca să nu văd ce scrie.

În copilărie, mama obişnuia să ne ia pe amândoi de ureche şi să ne pună unul lângă altul până ne împacam. Chiar şi atunci, puteam observa că Luke era un copil sensibil- şi orgolios- , aşa că fugeam tot timpul după un pix şi o foaie, iar el îşi cerea scuze prin scris.

Mă bate uşor pe umăr, iar eu mă întorc şi apuc uşor foaia împachetată în două din mâinile şatenului. O deschid şi citesc cele trei cuvinte care îmi aduc un zâmbet larg pe față.

Am un iubit.

—Luke, asta e grozav! țip spre el şi îi sar în brațe. În acțiunea mea de adolescentă hormonală mă lovesc la nas, dar ignor durerea