Directorul

Epilog

Intru în salon și -cu inima în gât- o privesc pe Daniela care ține în brațe un bebeluș; bebelușul nostru. Mă apropii de ea și proaspăta mamă își ridică ochii înlăcrimați spre mine. Este atât de frumoasă. Are micuțe pete roșiatice peste obraji de la felul în care a țipat și a plăns, părul l-a prins într-un coc în vârful capului, buzele îi sunt uscate, transpirația îi domină fruntea, și totuși e mai frumoasă ca oricând.

O sărut ușor pe frunte și îmi îndrept privirea spre băiețelul ce dă din mâini și își privește mama cu adorație. Ochii săi căprui se plimbă de la mine la Daniela.

-Mă bucur că are ochii tăi, vocea răgușită a soției mele îmi atrage atenția.

-M-aș fi bucurat să aibă ochii verzi, îmi spun mofturile și întind degetul arătător spre băiețelul din fața mea, mâna sa micuță cuprinzându-l.

-Dar așa poate îmi dau și eu seama ce au ochii tăi atât de special, spune Daniela cu un zâmbet obosit pe față.

O privesc serios până se uită și ea la mine. Nu pot să cred că nu și-a dat seama încă. Este aici, îl ține pe fiul nostru în brațe cu atăta dragoste în aceeași noapte în care mi-a devenit soție.

-Dragoste, Daniela. Sau poate că nu dragoste, dar cum ai spus și tu, nu există cuvânt care să ne definească sentimentele.

O sărut ușor când în ochii ei se ivesc din nou lacrimile. Un sunet adorabil ne atrage atenția. Îl privim pe micuț și zâmbim mândrii.

-Vrei să-l ții?

-Nu, o să îl scap, spun panicat.

-Nu îl vei scăpa, iubitule. Am încredere că poți să îți ții propriul fiu în brațe.

Mi-l pune ușor în brațe și îmi spune cum să-l țin ca să îi fie cât mai confortabil. Băiețelul închide ochii și este furat de somn într-o clipită. Daniela își porptește capul de umărul meu și îi sărut vârful capului, apoi îmi lipesc de obrazul de capul ei și ne privim băiatul.

-Nu te-ai râzgândit în legătură cu numele? întreabă Daniela.

-Nu. Tu?

Dă negativ din cap și zâmbesc. Singurele persoane care știu numele fiului nostru sunt mama mea, care l-a auzit când a intrat Daniela în travaliu și Sarah, care l-a ales.

Ușa salonului se deschide ușor și capetele mamei, surorii și cumnatei mele fiind primele care ajung în salon. Le fac semn să intre și toate pășesc ușor ca să nu-l trezească pe băiețelul din brațele mele.

Mă ridic de pe pat sub privirea atentă a Danielei și mă îndrept spre cele trei femeie.

-Acesta e nepotul vostru, Robin, spun încet.

Mama clipește des ca să alunge lacrimile, Eleonora e prima care se întinde să îl țină în brațe, dar reacția Oliviei e cea care m-a amuzat.

Cu o strâmbătură din nas și o privire trădată se uită la sora ei peste umărul meu. De-a lungul acestei sarcini, Daniela a fost de acord cu tot ce a zis Olivia doar ca să nu o aibă pe cap mai mult decât o avea deja.

-Nu te uita așa la ea. Nu ți-am spus tot numele, îi spun Oliviei și o urmăresc pe Eleonora cu privirea cum se leagănă de pe un picior pe altul. Îl cheamă Robin Aaron Korilian.

Olivia îmi are la gât și chiție, ceea ce îl deranjează pe băiețel. Blonda își cere scuze și se apropie de Daniela, care își primește fiul ce plânge, cu zâmbetul pe buze. Nu e Oliver cum ar fi vrut ea, dar reacția ei îmi spune că îi llace nunele.