Directorul

Opt

                                 Daniela

Nu pot să cred că sunt din nou în brațele lui. Nu pot să cred că am buzele lipite de ale lui, din nou. Diferența de data asta, este că sărutul nu este tandru ca primul, ci este mult mai pasional. Aş putea spune că Bruce îmi gustă flămând buzele, la fel cum fac eu cu ale lui.

Clanța uşii ne atrage atenția. Oprim brusc sărutul, amândoi fiind la fel de flămânzi ca la început. Niciunul nu a gustat îndeajuns de mult din celălalt, iar corpurile noastre tremură de dorință.

Bruce se aruncă pe scaun, frecându-şi fața cu palmele şi înjură în barbă, în timp ce eu îmi aranjez hainele cănd cel din spatele uşii se autoinvită. Nervii care s-au relaxat în urma sărutul, au revenit acum că privesc jegul din pragul uşii. Tatăl Sarei stă în pragul uşii îmbrăcat într-un maiou alb, plin de pete şi nişte blugi albaştri, asortând îmbrăcămintea cu nişte adidaşi care erau cândva albi.

-Pot vorbi cu directorul? Sunt tatăl unei eleve, întreabă, evident iritat de prezența mea aici.

Îl privesc pe Bruce nervoasă. Sper că îşi dă seama că nu pe el sunt nervoasă, ci pe parazitul din pragul uşii.

-Care elevă?

-Sarah Tower, răspund eu pentru bărbatul din fața mea.

Maxilarul lui Bruce se încoardă, privirea sa ajungând în ochii mei.

-Îmi pare rău, domnule, dar nu am timp azi. Puteți aştepta? Sau reveniți mâine?

Omul ăsta nu merită respectul pe care îl primeşte, iar felul în care vrea să se prezinte în fața directorului este deplorabil.

-Ştiu că vrei să i-o pui blondei, şi eu aş face-o, dar nu o să am chef să vin mâine.

-Ai grijă cum vorbeşti, spun, vocea mea ascunzând mârâitul lui Bruce.

-Nu o să fiu învățat nimic de o blondă, care probabil a jucat în filme porno, spune bărbatul arogant.

-Neno-

-Daniela, pleacă te rog, intervine Bruce.

Mârâi nervoasă, şi păşesc spre uşă. Când trec pe lângă el, nenorocitul mă prinde de fund. Nu am de gând să accept asta. Mă întorc pe câlcâie, bucuroasă că azi nu mi-am ales tocuri, şi îi dau o palmă netrebnicului. Strâmb din nas când îi văd zâmbetul arogant, şi mirosul înțepător de alcool şi tutun îmi inundă nările. Ies din încăpere şi înjur în barbă pe oricine i-o fi dat viață nenorocitului ăstuia.

Mă îndrept spre cancelarie cu pumnii încleştați. Nu pot să cred că Dumnezeu i-a făcut cadou unuia ca ăsta trei copii şi soție, iar el nu e în stare să aprecieze nimic.

Deschid uşa cancelariei şi intru, paşii ducându-mă spre aparatul de cafea. După ce îmi pun cafea într-un pahar de unică folosință, mă aşez lângă doamna Dunson.

-Sunteți bine? nu rezist să nu întreb.

Fața ei este palidă, nu mai este rumenă în obraji ca până acum, nu pare să fie în apele ei. Sper că e bine.

-Da, Daniela, sunt bine. Sunt doar puțin o-obos...

Înainte să termine propoziția, trupul femeii se prăbuşeşte la podea. Sar de îndată în ajutorul ei şi țip spre ceilalți trei profesori să sune după ambulanță, în timp ce încerc să o trezesc. Îi cer profesorului de matematică să stea cu doamna Dunson până vorbesc cu directorul. Am fugit până în biroul directorului şi nu m-am mai obosit să bat la uşă. Am dat năvală, ignorându-l pe tatăl Sarei.