Directorul

Patru

                                Daniela

Mă dau jos din maşina morții. Liniştea dintre noi mă sufoca, iar muzica de pe fundal era atât de enervantă.

Frații Korilian sunt de o parte şi de alta a corpului meu. Bruce în dreapta, iar Michael în stânga. Mă simt atât de ciudat între cei doi.

Intrăm în şcoală, fiind întâmpinați de Alan Kudrow care mă priveşte urât. Ce are şi ăsta?

-Domnule Korilian, domnişoară Star, spune în semn de salut.

Îl salut înapoi cu un zâmbet fals, însă Bruce doar dă din cap. E foarte schimbat aici. La club a fost foarte relaxat, n-ai fi spus că este director. Aici, în schimb este serios şi nu lasă vreun zâmbet să iasă la suprafață. Ei bine, în afară de momentul din birou în care mi-a zâmbit. Dar la discursul de deschidere nu a zâmbit de loc.

Mergem toți patru pe holurile şcolii care sunt bântuite de câțiva elevi. Trebuie să mă duc în biroul meu chiar acum.

-Ne vedem mai târziu, Michael. Domnule Korilian, spun respectuos.

Îi privesc pe amândoi în semn de încurajare. Michael îmi zâmbeşte, Bruce îmi zâmbeşte şi el discret, iar Kudrow doar se strâmbă.

Merg cu paşi grăbiți pe holurile şcolii. Telefonul îmi bâzâie în buzunar, dar îl ignor. Cel mai probabil este Zac, iar eu nu am nici cheful, nici starea să port o discuție cu el. Am noroc că nu am scos telefonul din buzunar seara trecută când m-am certat cu Zac.

Ajung în birou şi mă trântesc pe canapea. Respir uşurată că am scăpat de tot pentru cel puțin o oră. Fără Zac şi nervii lui, fără Bruce şi emoțiile mele- emoții care nici acum nu le-am dat de cap- fără nimeni. Doar eu şi gândurile mele.

Telefonul îmi bâzâie din nou. Îl scot de data asta, oftând.

Trei apeluri pierdute de la Zac, un mesaj tot de la el, şi încă unul de la Olivia.

"Drăguț să văd că după ce susții că nu mă înşeli,te văd plecând cu doi necunoscuți.Nu cu unul.CU DOI!"

Eu şi Zac ne cunoaştem din perioada liceului. Dacă nu i-aş avea pe Olivia şi Luke, aş putea spune că Zac mă cunoaşte mai bine decât orice persoană de pe planeta asta. Şi, deşi mă cunoaşte atât de bine, susține că îl înşel.

"Probabil eşti deja la şcoală.O să trec în cam trei ore să îți aduc maşina."

Mesajul Oliviei îmi dă de gândit. Aş putea să o rog să vină cu mine să mă susțină când va trebui să merg acasă.

Dar chiar nu vreau să mă întorc în apartamentul ăla. Unii are spune că dramatizez, dar nu este prima dată când Zac a dat în mine şi oricât s-ar scuza el, asta nu schimbă faptul că şi-a încălcat promisiunea şi că o poate face din nou. Nu vreau să trăiesc cu frica că bărbatul pe care l-am ales să îmi fie soț, mă va lovi în orice moment.

Nu. Nu am de gând să mai locuiesc cu el. Nu vreau să am aceeaşi familie pe care a avut-o mama. Nu vreau să mă trezesc într-o zi cu copiii care nu vor să vină acasă de frică. Nu voi permite ca istoria să se repete.

"Mai bine în şapte.Şi adu-l pe tata."

Cum am mai spus, Zac are un temperament vulcanic. Nu îl cred în stare să ne bată şi pe mine şi pe Olivia, dar dacă e şi tata acolo poate îl determină să îşi țină opiniile pentru el.

Telefonul sună, numele Oliviei apărând pe ecran odată cu poza ei.

-S-a întâmplat ceva?