Până la marea cea mare (în curs de rescriere)

Capitolul 17

Spătarul Sin intră în cortul voievodului:

- Doamne, turcii au schimbat direcția, nu mai merg spre Varna. Se duc spre Adrianopole. Motivul? Nu poate fi decât răscoala izbucnită în emiratul răsăritean al Karamaniei. Asta spun iscoadele noastre, din palatul sultanului.

Mircea Voievod era mulțumit. Serviciul său de iscoade funcționa bine. De fapt, nu era al său, era al țării. Bunicul său, Vladislav, se aplecase temeinic asupra lui. Era susținut cu bani grei. Dar era necesar și util. Valahia era o țară mică. Trebuia să se păzească de primejdii iar pentru asta era bine să afle cu o clipă mai devreme toate mișcările hulpavilor vecini. Veștile veneau din mai multe surse, care nu se cunoșteau între ele. O eventuală cădere a unei iscoade nu putea conduce la intoxicarea serviciului de spionaj al voievodului cu informații false.

Se ridică.

- A sosit clipa! Spătare​, împarte ordinele pe pâlcuri. A venit ceasul să afle și oștenii că trecem Dunărea. Și dați semnal de răscoală în toată Dobrogea. Dumnezeu să ne ajute!

Spătarul tăcu și ieși. Mircea Voievod îl chemă pe comandantul gărzii.

- Capitane, în noaptea asta oștile noaste vor trece Dunărea și vor ataca garnizoanele turcești. Vom trece și noi Dunărea și ne vom instala în pădurea Deliormanului, unde vom aștepta vești și vom conduce oștile Domniei noastre. Nu putem conduce campania de aici, din Țara Românească. Trebuia să fim cât mai aproape de ele...

- Am înțeles, Maria Ta! Mă duc să dau poruncile trebuincioase!

Mircea ieși și privi încă odată spre malul dobrogean. Nu avea decât doi ani de domnie și trebuia să tragă sabia din teaca. Cam devreme. Ar fi putut să stea liniștit. E drept că doar o vreme. Nici un conducător înțelept nu putea crede faptul că, lăsând Dobrogea turcilor, asigura liniștea Țării Românești, pe termen lung. Chiar de ar fi fost așa, Dobrogea nu este monedă de schimb. În plus, avea o importanță strategică în sistemul de apărare al Europei Centrale, împotriva invaziei otomane. Stăpânirea turcilor asupra ei și asupra Banatului de Severin ar fi învăluit Țara Românească pe la flancuri și ar fi făcut-o victimă sigură. Acum era învăluită doar dinspre răsărit. Banatul de Severin era al lui Sigismund. Aceasta nu ii garanta securitatea țării, dinspre acele părți. Regele maghiar era schimbător, iar în plus, rapoartele privind organizarea militara a Severinului nu erau de natura să-l liniștească. Un atac turcesc putea oricând să lună steagul profetului pe aceasta cetate. Va trebui sa aducă și Banatul de Severin în stăpânirea Țării Românești. Doar daca oștile lui vor avea sub control toată linia Dunării și Dobrogea până la Marea cea Mare, putea emite pretenții de supraviețuire în fața pericolului otoman. Și ar mai trebui ca regii Poloniei și Ungariei să înțeleagă că Țara Românească le poate asigura somnul liniștit în castelele lor dar, pentru asta, trebuie să o sprijine ... Altfel le va veni rândul cât de curând.