Până la marea cea mare (în curs de rescriere)

Capitolul 7

Ioan ieși din apele Dunării. Scăpase. Dar nu se bucura. Stătea pe malul valah și își dădea seama că lăsase în spate Cărvuna. O lăsase turcului. În acea noapte întunecată de iunie simțea în jurul sau pe Sacea, Tatos, Sestlav sau Dimitrie, acei ''jupani'' care au ținut sus steagul acestor pământuri și și-au amestecat sângele cu bizantinii, cu bulgarii, cu tătarii. Ii vedea acum privindu-l prin noapte. Iată-i și pe ai lui: bunicul Balica, dar mai ales tatăl, Dobrotă. 

Balica îi făcuse să înțeleagă pe urmașii acelor jupani că trebuie să se unească. Îi trimisese la învățăturile lui Burebista, omul care unise multe pământuri din această parte de lume. Ținuse de multe ori sfat cu acel Basarab, fiul lui Tihomir, care unise vlahii de la miazănoapte de Dunăre până la Carpați. Și acela citise învățăturile de unire ale marelui rege dac. Bizantinii l-au recunoscut pe Balica ca arhonte al Tarii Cărvunei. Țara era cunoscută astfel datorită pădurilor, al căror lemn, odată mort și putrezit, se transforma în cărbune brun. Astfel, genovezii o denumeau Carbona în scrierile lor, iar triburile seldgiucide  au dat denumirea de Mangalia, tălmăcind termenul de cărbune pre limba lor -mangal. Nu este vorba de aducerea cărbunelui din adâncuri, ci de vechea ocupație a fabricării lui. Pământul brun și pădurea nebună se întind aici pe suprafețe întinse, de la Dunăre până spre cetatea Caliacra. Lemnul acestor păduri era adesea ars de localnici, înăbușit, în grămezi acoperite cu pământ, obținându-se astfel ''cărvunele'' sau ''mangalul''. Balica adunase sub sceptrul sau pământuri de la Caliacra spre Constantina, vechea cetate a Tomisului, și de acolo până spre Dunăre. Își trimisese frații la război, în fruntea a 1 000 de oșteni, pentru Ana de Savoia și dinastia Paleologilor, împotriva lui Ioan Cantacuzino, în luptele pentru putere din Bizanț. Cei doi frați, Dobrotă și Teodor, se purtară vrednici și supuseseră toate orașele de la Pontul Euxin până la Constantinopole, și mai ales Midia, o cetate foarte importantă în sistemul de apărare a capitalei bizantine. Despotul Balica rămăsese în Țara Cărvunei, asupra căreia plana pericolul alianței ungaro-genoveze. Împreună cu Basarab I, voievodul Țării Românești, reușise să taie pofta de mărire a lui Carol Robert de Anjou, al Ungariei precum și pofta de aur a genovezilor.

Dobrotă întinsese țara până departe, spre miazăzi, la Messembria și Anhilohia. Tăiase împreună cu bizantinii ieșirea țarilor bulgari din Târnovo, la mare. Își măritase fata cu prințul bizantin Mihail Paleologul. Retezase, împreună cu Contele Verde, Amedeo de Savoia, ghearele lungi ale țarului de Târnovo, care, sprijinit de turci, se lăcomise asupra fratelui său de la Vidin și asupra Cărvunei. Îl ajutase pe împăratul bizantin, blocat la Vidin, să ajungă acasă în Bizanț. Împreună cu voievozii munteni biruiseră coaliția maghiaro-genoveză care împărțea sfere de influență în Blacani și în porturile de la Pontul Euxin. Mereu acționase în frăție cu valahii de la miazănoapte de Dunăre...Le păzise spatele în fața ungurilor. Îi păziseră spatele în fața genovezilor.

Ioan vedea acum că toate acestea urmau o linie. Linia s-a frânt la el. Orgoliul său pierduse Dobrogea. Se concentrase să lichideze conflictul cu Genova și nu reușise să sesizeze la timp și sub toate aspectele, pericolul otoman. Semnase acum un an tratatul cu Genova. Oamenii săi, Costea și Ciolpan negociaseră pacea. Pe unde or fi? Au căzut sau or fi robi? Prins în negocieri nu acordase atenție turcilor. Victoria sârbilor și bosniacilor asupra oștilor turcești, la Plocnik, îl făcuse să creadă ca osmanii nu erau un mare pericol și, odată scăpat de pericolul genovez, va putea și el face față unui atac turcesc. Se supărase chiar, atunci când prințul Staico îi adusese mesajul de unire și asociere la domnie al voievodului muntean Mircea. Aici s-a frânt linia înaintașilor. Valahii de dincoace și dincolo de Dunăre se ajutaseră în fața bulgarilor, tătarilor, ungurilor și genovezilor. Pericolul trecuse la un nivel superior: turcii. ÎN FAȚA LOR NU SE MAI PUTEAU AJUTA, TREBUIAU SĂ FIE UNA!