Până la marea cea mare (în curs de rescriere)

Capitolul 27

Frigul se lăsase și peste lacul Snagov. Ultimele zile de noiembrie aduceau salutul de bun rămas al toamnei. Învelit în pelerina sa, Mircea Voievod călărește în fruntea gărzii domnești. Odată pâlcul de călăreți intrat în pădure, niste păsări începură să cânte. Voievodul zâmbi. ''Mănăstirea a dat alarma!!!'' . Îi plăceau meșteșugurile preacuviosului "stareț" Voicu.

La poarta mănăstirii cei de pe ziduri își făcură datoria. Voievodul nu fu primit până când cei dinlăuntru nu se lămuriră. Odată deslușită problema, "starețul" ieși în întâmpinarea voievodului:

- Iertare, Mărite Doamne, pentru ăști călugări, care te-au ținut la poartă!

- Voicule, acești luminați călugări trebuie răsplătiți pentru râvna lor întru apărarea sfântului lui Dumnezeu lăcaș, zâmbi voievodul.

- Ne străduim si noi, Măria Ta.

- Tocmai de aia am venit si eu! M-am gândit să punem la cale un praznic, zise Măria Sa, privindu-l, șugubăț, pe Voicu.

"Starețul" își arcui sprâncenele. Ce praznic mai pune la cale? Că de când s-a suit in scaunul domnesc, s-au crăcănat călugării, de slujba călare ce au făcut!

- M-am gândit sa prăznuim Crăciunul și Anul Nou cu sabia și să-i urăm cu ea pe bizurmanii din cetatea Caliacra! Dacă îi urăm cum se cuvine, pun rămășag cu Sfinția ta ca ne lasă cetatea drept plată, chit ca ei sunt mahomedani!

Voicu râse încet. Așa voievod, aferim, cum ziceau osmanii! Trebuia slujit cu cinste și râvnă. Pe el nu te puteai supăra nici dacă te lua din așternut, în noaptea nunții.

- Ce zici, Sfinția ta?

- Apoi, Măria Ta, să-i pun pe ăști călugări la un post mai greu, ca să guste mai vârtos praznicul! De mâine, slujba vecerniei va fi săvârșită în afara pe tăpșanului cela, unde preacuvioșii mei mânuiesc arcele și săgețile...

- Apoi așa sa faci, Sfinția ta, întru slava lui Dumnezeu! zise Măria Sa.

Apoi vorbi aspru:

- Voicule, pe cărări neștiute, aduci 200 de călugări la Dunăre, lângă cetatea Durostorum. Să nu știe nici ai noștri. Spătarul Vasea va ataca cetatea Caliacrai. Noi vom ajunge noaptea. În zidul dinspre mare, iese un tunel secret. Orice cetate are un tunel secret. Caliacra are două. De unul nu știau decât despotii. Turcii îl știu, probabil, pe celălalt și, cu asta, nu se gândesc că ar mai fi unul. Cu atât mai mult spre mare.  Doi călugări, din cei care au venit din munți, vor înota și vor localiza tunelul. Apoi vom trimite 50, tot înot, purtând, legați de gât, saci cu haine turcești și praf de pușcă. Poarta cea mare, dinspre apus, trebuie să sară în aer. De nu se poate, oricare din ele, și nu ar strica și o gaură în zid. În urma lor, ceilalți călugări intră în tunel și angajează lupta, în cetate. Bărcile se pot vedea, nu cred ca e bine să le folosim. Deci, călugării tăi trebuie să facă zilnic baie în lac, spre curățarea lor de păcatele cele fără de număr! Voicule, până la Caliacra să nu vă simtă nimeni. Cuviosul Ioanichie, om de legătură!

- Va fi precum e voia Măriei Tale! zise Voicu

- Acum, că am terminat cu cele ostășești, am să te rog, Sfinția ta, să-mi spui ce face prințesa, sora despotului Ioan al Țării Carvunei?

- Bine face, Mărite Doamne! Tot a așteptat un semn de la fratele ei. Ne-a întrebat mereu dacă s-a aflat ceva de el. I-am zis că nu știm nimic! I-am chemat o femeie, care să-i slujească. Stă în chilia ei și nu ne apropiem de ea. Ce poruncește, Maria Ta? Vrei să stai de vorba cu ea, Luminate Doamne?

Mircea nu vroia nici să o mintă pe prințesă, nici să nu îndeplinească voia despotului.

-Nu, Sfinția ta, vroiam doar să știm dacă e bine. Spune-i că este la voia ei și poate oricând să vină la Curtea de la Argeș, unde va fi bine primită, iar zestrea îi va fi la dispoziție.

- Așa voi face, Doamne! murmura "starețul".

Adieri reci brăzdau pădurea Snagov.