Până la marea cea mare (în curs de rescriere)

Capitolul 22

De câteva zile, regele Sigismund, al Ungariei, era neliniștit. Azi își inspecta banderiile regale, rămase la Buda. Îi venise veste că, în sfatul Țării Românești, se discutase o propunere turcească de pace. Îl lua transpirația numai când se gândea la ea. Dacă voievodul muntean i-ar da curs, Ungaria ar fi fața în față cu turcii. Aceștia se pare că îi propuseseră voievodului valah să-i cucerească și să-i înapoieze toate feudele pe care le stăpâniseră Basarab și Vladislav: Banatul de Severin, ducatele Amlașului și Făgărașului precum și cetatea Bologa. În schimb, Țara Românească trebuia să se declare vasală turcilor și să deschidă calea oștilor otomane spre inima Europei.

Pe regele maghiar îl lua cu frisoane numai când se gândea la asta. Era de un an rege al Ungariei. Nobilii nu îl prea iubeau, semănau răscoale în tot regatul. Sârbii și bosniecii nu aveau nimic cu el, dar ei nu prea îi iubeau pe unguri. Vladislav Iagello, al Poloniei, avea pretenții la coroana maghiară, moștenire din dinastia de Anjou. Trupele ungare erau împărțite pe mai multe direcții. De fapt, pe direcțiile de unde puteau veni primejdiile. Un nou front de luptă, în Transilvania, și încă împotriva turcilor, nu putea fi susținut. Valahul acelea lovise capul de pod turcesc, din Dobrogea. Era vasalul sau. Era sub coroana maghiară. E drept că doar cu numele pentru că, în caz de confruntare, nu știa cum ar fi putut să-l aducă la ascultare. Îi prindea bine acum să facă pe prostul. De fapt, decât să-i dea turcii feudele, mai bine o va lua el înainte și îl va răsplăti pe acest vasal credincios, care apărase regatul. Era bine ca, regele Ungariei să-și dăruiască vasalul atâta vreme cât mai avea ce să-i dăruiască. Oricum, dată fiind suzeranitatea maghiară asupra Țării Românești, toate teritoriile ce îi vor fi oferite voievodului Mircea vor intra, în continuare, în titulatura coroanei maghiare.

Peste câteva săptămâni, o solie maghiară era primită în sala tronului de Măria Sa, Mircea Voievod.

-Noi, Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei, catre voievodul nostru iubit din Valahia Transalpină, Mircea. Văzând noi râvna pe care ai arătat-o în apărarea regatului nostru, izgonind din Dobrogea pe spurcatii pagani, si pentru a-ți întări puterea cu care vei apăra, de la miazăzi, regatul nostru, Noi, Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei, îți dăruim cetatea Severinului, cu toate tinuturile dimprejur, precum si ducatele Amlașului și Făgărașului. Suntem pe deplin lamuriti că, sub cârmuirea ta, aceste teritorii, aflate sub suzeranitatea coroanei noastre, vor înflori.

Prințul Staico stătea în dreapta Măriei Sale și avea un zâmbet, întipărit pe față. Măria Sa ședea țeapăn, în jilțul domnesc, părând că ascultă cu luare aminte cuvintele suzeranului său, redate prin gura solului. Toată linia Dunării intra sub controlul oștilor Țării Românești, de la cetatea Severinului până la varsarea în mare. Severinul, Turnu, Giurgiu, Durostorum, Licostomo, Chilia erau cetățile mari care barau drumul turcului spre nord. Pe lângă ele cele mai mici, Orșova, Pacuiul lui Soare, Enisala. Mai trebuia Hârșova. La Marea cea Mare, Constantina, Pangalia și Varna. Mai rămânea Caliacra. Aștepta primul ger. Atunci flota genoveză, de la Chilia, va coborâ, prin surprindere, la Caliacra. Spătarul Vasea va lovi pe uscat. Oști ale Țării Românești vor pustii de akingii, până spre miazăzi, la cetatea Kosak. Căpitanul Sin de Dobrogea va ataca Hârșova, împreună cu flota de Dunăre, de la Licostomo. Daca vor scutiri de vămi în Dobrogea, genovezii vor trebui sa participe la asaltul de iarnă. Caliacra trebuia cucerită. Era cetatea de scaun a Carvunei. Trebuia sa urce la mănăstirea Cotmeana. Fostul despot putea fi de folos, putea să-i spună secretele Caliacrai.

Solul maghiar își termină pledoaria întrerupându-i gândurile.