Până la marea cea mare (în curs de rescriere)

Capitolul 19

La Argeș, vestea luării Dobrogei, căzu ca un trăsnet. Boierii se burzuluiseră în sfatul domnesc, cum că țara era expusă pericolului unei expediții turcești de pedepsire. Unii își simțiseră știrbită autoritatea, grăind că s-ar fi cuvenit să fie întrebați și ei despre războiul cu turcul.

Prințul Staico îi ascultase zâmbitor, din jilțul domnesc, apoi le răspunse:

- Boieri dumneavoastră, pericolul unei expediții turcești a apărut din momentul căderii Dobrogei, iar sfatul boieresc nu a fost consultat pentru că Măria Sa a mers în Dobrogea doar cu oastea domnească. Țăranii, de pe moșiile voastre, au fost lăsați la muncile câmpului. Logofete Filos, scrie cărți către toate curțile împărătești și vestește victoria din Dobrogea, a voievodului Mircea.

La Adrianopole, Ali Pașa se pregătea să plece pentru a prelua comanda trupelor din Asia. Oștenii,  întorși din expediția în Țara Carvunei, fuseseră cantonați în apropierea capitalei, astfel încât aceasta să nu rămână fără apărare, la caz de război, sau pentru a înăbuși vreo răscoală ce ar putea izbucni.

Fu chemat de urgență la palatul imperial unde, îl găsi pe sultanul Murad negru de furie.

- Ali, ce garnizoane ai lăsat în Dobrogea? Câinele valah, Emergi-bey​, a atacat după ce ai plecat și a luat Dobrogea. Doar Caliacra și Hârșova au rezistat. Nu ai bănuit că oștile puiului de șacal au stat la pândă? Toată strădania noastră de anul acesta a fost zadarnică.

- Șișman?

- Ce Șișman, Ali!... Până să-și tragă Șișman nădragii pe el Silistra era deja în mâinile valahilor. Tremură de frică și s-a închis cu șapte lacăte în Veliko Târnovo, ascunzându-se după garnizoana turcească de acolo.

Ali Pașa turba. Acum avea dezlegarea iscoadelor pierdute peste Dunăre. Năpârca de Mircea își adusese oștile, pe ascuns, în acele păduri. Țărmul fusese supravegheat metru cu metru... Dacă o singură iscoadă s-ar fi întors, altfel se discuta acum. Chiar și așa Ali își făcea reproșuri. Văzuse la Varna că se trezise cu călăreții munteni, căzându-i în spate prin surprindere. Nu îi fusese de ajuns. Normal că oștile lui Mircea erau pe dincolo de Dunăre! Războiul era la hotarele Țării Românești. Era firesc ca și oștile ei să fie acolo. La asta se gândise, dar nu se gândise că valahul va avea un asemenea curaj, să atace imperiul. Și îl atacase acum, când erau prinși în Asia și, ca să mobilizeze trupe împotriva lui, le trebuiau două luni. Ca să îl angajeze în Dobrogea, încă una. Iar asta însemna iarna. Bine că rezistase Ibrahim la Caliacra. De acolo va porni totul. Vor susține pe mare, cu flota, cetatea Caliacrei. Iar la primăvară, acolo își va debarca trupele. Cât despre Hârșova, trebuia sacrificata, pe cel mai bun preț. Ea va ține, cât de mult posibil, ocupate trupele muntene în jurul ei. Mai trebuia jucată și o carte politică. Acest Mircea era un dușman înțelept. Poate putea fi facut prieten.