Până la marea cea mare (în curs de rescriere)

Capitolul 36

Sus,  în acei Alpes Blacorum - Alpi ai vlahilor- după cum îi numea o veche cronica latină, fratele Ioan stă pe un pisc și cuprinde cu privirea crestele înzăpezite ale acestor munți pe care se sprijină vlahii din vremea când nu erau încă vlahi. Parcă au trecut 100 de ani de la acea sângeroasă bătălie de la Limanaki, deși, de fapt, nu-s decât 9 luni.

Ce e timpul? Cum a parcurs sufletului lui în aceste 9 luni distanțe pe care nu l-a putut parcurge în 34 de ani? Ioan privi iarăși piscurile înzăpezite ale munților. Timpul nu are importanță aici, sus. Gândul îi alunecă apoi spre sora sa. 

Fusese singura care se apropiase de el. Două surori, cele mari, se măritaseră, una cu prințul Mihail Paleolog. Alta, Ana, cu prințul Radu Basarab, ajuns, la 1377, voievod al Țării Românești. Ana era mama acestui Mircea Voievod, iar el, Ioan, îi venea unchi bun. Dată fiind apropierea de vârstă, se simțiseră mai mult frați. După moartea voievodului Radu, Ana se trăsese la mănăstire și primise nume monahal, Calinchia.

De unde să știe el că trebuie să plece urechea la un copil? Orgoliul său nu îl lăsase să o vadă pe micuța Irina ca pe o mesageră.

Micuța și înțeleaptă, Irina se străduise cum putuse să-l trezească. Nu reușise. Fusese nevoie de șocuri mult mai puternice: Marele Vizir Candarli Ali Pasa în fruntea a 30 000 de akingii asupra Țării Carvunei! Deși atât de mulți și atât de înfiorători, nu erau decât niște unelte. Erau multe de îndreptat și, iată, soseau corectorii. 

Rupsese linia de neam, se agățase de stemă, steag, oșteni, cetăți, coroana de despot al Carvunei, dar nu reușise să vadă sufletul acestor meleaguri și al oamenilor acestei țări. Nu îl văzuse nici pe acest "Io, Mircea". 

Sora lui cea mica îi "cistise" și pe Mircea și pe acel frate mai mic al lui, Staico. Și în ei recunoscuse forța acestui filon al vlahilor. Puteau veni asupra Dobrogei cu oști și cu șanse mari de a alipi, cu forța, Cărvuna  Țarii Românească. Dar neavând acceptul lui pentru unire, nu forțaseră. Asta deși Mircea știa că moștenirea lui Dobrotă, către fiul său Ioan era Unirea cu Basarabii. În momentul în care Ioan se opusese, cursul acestor doua țări ale vlahilor se schimbă.

Ioan știa acum ce are de făcut. Va coborâ din munți. Va sta de vorba cu Irina. Trebuia să îi ceara iertare. Apoi va pleca într-o călătorie lungă. Călătoria se va încheia la mănăstirile valahilor de la Sfântul Munte Athos.